Actorii Frilensăr au mers prin sătucele României să joace teatru și ne-au povestit totul despre experiența caravanei lor

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
47
Tweet

Cum ți se pare un proiect în care o gașcă de actori se hotărăște să meargă în satele de la granițele României pentru a juca piese de teatru oamenilor de acolo?

Sper că ai ridicat pozitiv din sprâncene când ai auzit asta, deoarece articolul de mai jos este despre caravana Green-Frilensăr.

10 spectacole de teatru în 10 localități de graniță din România în aproximativ 20 de zile în perioada 21 iulie - 15 august 2017.

Proiectul "Green-Frilensăr pe contour" reunește Green Hours și platforma culturală Frilensăr cu scopul de a face accesibilă cultura în comunitățile mici și mijlocii defavorizate* din acest punct de vedere, promovând tradițiile, obiceiurile, mobilitatea și diversitatea cu rolul educării culturale a comunităților locale.

Actorii Frilensăr

Spectacolele vor fi cu intrare liberă și se vor desfășura în intervalul 19:00 - 21:00, după programul:

21 iulie - Malu, jud. Giurgiu

26 iulie - Nădlac, jud. Arad

28 iulie - Toboliu, jud. Bihor

2 august - Halmeu, jud. Satu Mare

5 august - Săpânța, jud. Maramureș

7 august - Rădăuți, jud. Suceava

8 august - Horodiștea, jud. Botoșani

9 august - Drânceni, jud. Vaslui

12 august - Jurilovca, jud. Tulcea

14 august - Mangalia, jud. Constanța.

"Green-Frilensăr pe contour" pornește de la spectacolele trilogiei Tristory - Mălăieș în Călcăieș, Once Upon și Mioritza.

Tristory sau trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite reprezintă o poveste (Mălăieș în Călcăieș), un basm (Once upon) și-o baladă (Mioritza) transformate prin dramaturgia și regia lui Daniel Chirilă în spectacole de teatru pornind de la tradiții, obiceiuri, laitmotive sau mituri ale poporului român exploatate în context european.

Green-Frilensăr

Frilensăr

Frilensăr este format din 7 membri stabili - Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Claudia Chiraș, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Ovidiu Cosovanu și Daniel Chirilă și doi colaboratori Maria Veronica Vârlan și Tudor Morar.

Ei formează un grup de tineri și foarte tineri artiști independenți care se manifestă cât mai liber cu putință prin teatru.

Încearcă orice, nu fug de nimic, fără compromisuri, dimineața, la amiază, noaptea, în bar, în teatru, pe stradă, de la experiment la tradiție, oriunde există sau pot capacita un public sincer și atent.

A avut peste 100 de reprezentații în București și în țară, reușind să participe la numeroase festivaluri, dintre care amintesc premiul câștigat în cadrul Galei Hop în 2016, Premiul pentru cea mai bună trupă de actori.

Am vrut să-i cunoaștem mai bine, i-am luat la întrebări și a ieșit o discuție foarte mișto, cu experiențe bune și mai puțin pune, așa, ca-n viață. Te invit să-i citești și tu:

Green-Frilensăr pe contour

Când și cum a apărut ideea acestui proiect?

Tiberiu: Anul trecut, în 2016, când Daniel a lansat ideea unei caravane cu teatru care să înconjoare România. Din păcate, proiectul nu a primit punctajul necesar admiterii, dar a fost rescris și depus anul acesta și iată-ne acum în ziua 15 a caravanei.

Claudia: Ideea a aparut acum aproximativ un an.

Loredana: Cred că în căpșorul lui Daniel s-a născut ideea unui turneu mai mare încă de prin 2013, când am mers în turneu cu Mălăieșul prin Moldova, prin locurile în care am copilărit noi. Apoi, ușor, ușor s-a mai adăugat câte o idee, s-a mai conturat puțin conturul, s-a sperat și s-a visat până când s-a împlinit.

Alina: Ideea a apărut, din câte știu eu, anul trecut, când am aplicat prima dată la AFCN. Și a venit din curiozitatea de a cunoaște și a experimenta cât mai mult.

Daniel, știu că tu ai venit cu ideea - cum s-au desfășurat lucrurile de la acea simplă idee și până la proiectul concret?

Daniel: Ideea a venit de la o altă experiență de-ale noastre care a fost oarecum asemănătoare. După ce am avut premiera spectacolului Mălăieș în Călcăieș, undeva prin iarna lui 2013 în Iași, am făcut un mini-turneu cu spectacolul prin localitățile de baștină ale echipei.

Și așa am jucat la Tg Neamț, Botoșani sau Piatra Neamț. Mai apoi, după ce am văzut anunțul privind concursul de proiecte organizat de Administrația Fondului Cultural Național și având deja o trilogie construită din tradiții, obiceiuri și alte alea, mi-am zis că ar fi o metaforă drăguța dacă am înconjura țara cu poveștile noastre.

Și cum poți să străbați mai ușor toată țara dacă nu pe graniță? Și așa a ieșit. Am scris proiectul, ne-am zbătut puțin, am învățat pe parcurs puțin management cultural, am avut și puțin noroc, și încredere oarbă, și-am plecat în caravană.

E greu să ai o astfel de inițiativă în România? Care sunt dificultățile pe care le-ați întâmpinat și care au fost punctele pozitive?

Tiberiu: Cred că cel mai dificil lucru a fost că noi a trebuit să ne ocupăm de tot. De la alergat după documente pe la diverse instituții, la căutarea de parteneri, la efectuarea unui program al caravanei, la realizarea unui traseu propriu zis, precum și al unor calcule referitoare la ce cheltuieli vor fi făcute, etc.

A fost destul de greu pentru noi, pentru că niciunul nu am mai făcut așa ceva până acum, dar ușor-ușor, cred eu, ne-am descurcat admirabil. Am făcut noi în așa fel încât am transformat dificultățile în puncte pozitive.

Daniel: Să ai inițiativă e chiar partea cea mai ușoară. Să fii statornic și să crezi până la capăt că ce vrei tu e bine, aia e partea mai grea. Trebuie să fii încăpânat și responsabil, iar din păcate tocmai asta le lipsește artiștilor români.

Pozitiv la noi e că ne știm destul de bine și că avem entuziasm și nu mulți mai au entuziasm în teatrul de la noi. Dificultatea e că nu multă lume are încredere în ce facem noi pentru că teoretic suntem niște copii care și-au luat lumea-n cap și-și propun chestii destul de mari.

Și dacă faci asta și nici măcar nu ești cunoscut, parcă e mai greu să câștigi încrederea celor din jur și trebuie să muncești de două ori mai mult.

O altă dificultate e că la noi investițiile private în cultură și educație sunt minime, și fiind așa, trebuie să umbli și să tot umbli și să cauți, și să tot cauți, până aduci o contribuție de acolo în proiectul tău.

Câți ați plecat la drum și care este dinamica dintre voi - nu cred că e ușor să petreci multe zile pe drum într-o echipă - care sunt momentele memorabile și care sunt cele mai puțin plăcute?

Tiberiu: Păi am plecat 8 persoane, 7 frilensări și Mihai Smarandache - care a devenit Omu’ de la Tehnic. Am ajuns în ziua 15 și încă nu ne-am omorât între noi. E destul de greu să satisfaci pe toată lumea, mai ales când unul vrea să mănânce ceva ce altul nu vrea, sau când unul vrea să stea într-o cameră în care mai vor să stea alți 3, dar ne descurcăm. Se mai nasc mici conflicte, mici tensiuni, dar lucrurile se reglează rapid de la sine.

Cât despre momentele memorabile, cred că în top se situează reprezentația Mioritza de la Toboliu (unde imediat după prima scenă, un sfert de sală s-a ridicat în picioare și a părăsit încăperea, probabil speriindu-se de ideea propusă de noi, și anume un pact dintre Dumnezeu și Diavol, cât și faptul că am jucat pentru prima dată acest spectacol unui public format în proporție de 95% din copii), și cazarea de la Satu Mare (unde am fost asediați de insecte în camera de hotel și a trebuit să improvizăm o sită folosindu-ne de o perdea și de un scotch de hârtie).

Loredana: Suntem 8 persoane, fiecare cu responsabilitățile sale. E adevărat că nu e chiar așa ușor, deoarece proiectul e frumos și din cauza asta există riscul să uiți că ai treabă de făcut, să te simți ca în vacanță și atunci apar problemele, căci oamenii se bazează pe tine să rezolvi una alta.

Și na, după cum știm, oamenii sunt diferiți, unuia îi place aia, unuia cealaltă, unul vrea acolo, unul vrea partea cealaltă și tot așa până le acceptăm pe toate.

Un moment memorabil dar și neplăcut a fost acela în care s-a pierdut cheia de la Duster. Panică. Panică. Panică. Adio garanție, adio liniște, adio prieteni. În cele din urmă, cheia se odihnea în pilota Alinei, care era sigură că ea nu a băgat cheia în pat cu ea.

Claudia: Suntem o echipă de 8 oameni. Într-adevăr, nu e ușor să pui la un loc 8 personalități diferite, dar, deși mai apar diverse animozități, trecem repede peste și încercăm să ne bucurăm de experiența asta. Ne distrăm și ne amuzăm împreună, cunoaștem oameni și locuri faine. Personal, iau caravana asta ca pe una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut.

Alina: Am plecat 8 oameni și sper să nu ne pierdem pe drum. Momente memorabile sunt toate, chiar și alea neplăcute. Este absolut normal să existe animozități, la un moment dat, pentru că suntem foarte diferiți și fiecare reacționează sau înțelege în felul său tot ce se întâmplă.

Cu ce așteptări ați plecat și câte dintre ele s-au îndeplinit până acum?

Tiberiu: M-am așteptat să întâlnim oameni faini, să vedem locuri pe care nu le-am mai văzut până acum, să întâlnim oameni reticenți la spectacolele noastre, să întâlnim oameni deschiși spectacolelor noastre și până acum s-au îndeplinit toate aceste așteptări.

Loredana: Am plecat sperând că voi întâlni oameni cu poveștile la ei și asta chiar s-a întâmplat. Am crezut că vor veni la spectacolele noastre și băbuțele care stau pe banca din fața portii împreuna cu bătrânii lor cu mănuțele muncite, însă nu a fost așa, cred că au preferat să se odihnească în căminele lor și nu la Căminul Cultural.

Claudia: Mă așteptam ca oamenii să fie ceva mai entuziasmați de venirea noastră, dar se pare că unii dintre ei nu prea știu să se raporteze la proiectul nostru. În rest, exact așa cum îmi închipuiam, cunosc România dintr-o altă perspectivă, și ăsta e un mare plus.

Alina: Cred că m-am așteptat la ce e mai rău ca apoi să pot spune, nu, nu e chiar așa. Nu e chiar atât de greu sau de complicat cum pare. E frumos, foarte frumos, țara noastră e o bijuterie și mă simt norocoasă că o văd cu cine-mi place și pe muzica ce-mi place.( hahaha).

Care a fost scopul acestui proiect și cum credeți că va schimba lucrurile din acele zone mărginașe?

Tiberiu: Cred că scopul caravanei este unul de experiment. Eram curioși să vedem cum reacționează oamenii din aceste zone de frontieră la un spectacol de teatru, dacă au loc evenimente culturale la ei în localitate, dacă au mai văzut un spectacol de teatru până acum și dacă le-am putea deschide apetitul pentru spectacole de teatru.

Loredana: Scopul proiectului a fost de a observa cât de satisfăcută e nevoia oamenilor de cultură si care este deschiderea lor către acest gen de evenimente. Din ce am observat eu, cei care au venit la spectacol au rămas încântați și vor mai căuta să participe la spectacole de teatru, cred că le.am deschis apetitul.

Claudia: În primul rând, e bine că putem trage noi niște concluzii pentru a vedea ce putem face pe viitor ca să creem o legătură mai strânsă între teatru și comunitățile care nu au atât de mult acces la arta asta.

În al doilea rând, cred că pentru educarea populației în spirit cultural, trebuie mai întâi să se umple alte goluri, care pornesc de la nevoile primare. E greu să te gândești la artă, atâta timp cât e prezentă, în mod constant, grija zilei de mâine.

Alina: Unul din scopuri este să interacționăm cu oamenii și tradițiile lor și să le oferim și reiterpretarea noastră, prin spectacolelel noastre. Să discutăm despre cum și cât reușim, cu toții, să menținem vie nevoia de cultură.

Povestiți-mi puțin mai multe despre documentarul care va fi lansat la final de aventură.

Tiberiu: Cred că documentarul va încerca să arate oamenilor exact ceea ce am întâlnit noi în caravană. Va prezenta locurile prin care am trecut, lucrurile pe care le-am văzut, discuții pe care le-am avut cu diverse persoane, precum și gândurile noastre referitoare la ceea ce s-a petrecut în aceste 25 de zile.

Loredana: Documentarul nostru este despre oameni, cu oameni. Despre țara noastră și paradoxurile ei, cum ar fi BMW-ul parcat lângă o căruță cu cai.

Claudia: Documentarul va surprinde atât experiențele noastre de pe traseu, cât și o analiză a contextelor socio-culturale pe care le-am întâlnit pe tot traseul. Deocamdată, e work in progress, așa că nici noi nu știm exact ce va ieși. Sperăm că ceva mișto, în orice caz.

Cum se simte atunci când actorii fac un pas către public și nu invers?

Tiberiu: Cred că e un fel de împrietenire. Cel puțin, așa m-a făcut să cred publicul de la Halmeu. A fost pentru prima dată când am jucat unui public format, în marea lui majoritate, din copii care au fost foarte liniștiți și ne-au privit cu atenție.

Chiar și la final, au venit la noi ca să facem poze cu ei și să discutăm și erau foarte rușinoși, de parcă noi am fi fost cine știe ce vedete. Și a fost așa un mini-proces de împrietenire între noi și ei - dacă inițial refuzau să le luăm un interviu sau să stăm la o discuție, încet, încet și-au făcut curaj și înițiau dialogul. A fost foarte fain.

Loredana: Se simte la final. La final de spectacol aplauzele se simt mai meritate, mai muncite.

Claudia: Cred ca pași către public facem în mod constant, mai ales noi, frilensării. Diferența, însă, o face faptul că, spre deosebire de publicul din București, sau alte orașe în care teatrul e la ordinea zilei, publicul de la sate are alte priorități și interese, și nu prea îi putem momi cu discuții despre calitatea spectacolului, sau despre ce premii și aprecieri am primit. Au alte criterii.

Alina: Mi se pare normal ca actorii să facă primul pas către public. Încrederea se bazează pe încredere. Publicul din aceste zone nu este obișnuit cu astfel de evenimente și atâta timp cât noi construim o punte, sunt sigură că o vor traversa.

Actorii Frilensăr

Ce spectacole veți juca în acest proiect? Știu că Daniel le-a adaptat la tradițiile și obiceiurile românești - cum a decurs acest proces și cât de greu a fost să transformi povești clasice în piese de teatru?

Tiberiu: Jucăm cele trei spectacole din TRISTORY, și anume Mălăieș în Călcăieș, Once Upon și Miotitza. Cât despre procesul de adaptare și dezvoltarea spectacolelor, nu mi s-a părut dificil.

Adică, sunt în Frilensăr din 2013 și dintotdeauna mi-a fost ușor să intru în atmosfera de lucru și asta cred că se datorează echipei și încrederii pe care o avem.

Daniel vine cu textul și cu o distribuție, se fac câteva citiri și ne aruncăm direct la creionarea spectacolului, după 2-3 săptămâni iesă premiera și trecem la următorul proiect.

Daniel: Mie nu mi se pare că a fost greu. Trebuie să vorbești clar și deschis cu tine în capul tău la un moment dat despre un subiect, trebuie să fii relaxat, să ai inima activă când scoți ceva și aia e. Nu știu dacă e rău sau bine ce a ieșit până acum, simt doar că se apropie de adevăr, de o formă de adevăr din miile de forme de adevăr.

Iar tradițiile și obiceiurile astea fac parte din noi, le avem la îndemnă așa că ar fi ciudat să spunem că ne-a fost greu. Greu e când te lupți cu alte lumi și când vrei să le aduci mai aproape de tine. Când te joci în curtea ta, când poți să rupi câte flori vrei și când poți să scrii cât vrei pe pereți, e floare la ureche.

Loredana: Jucăm Mălăieș în călcăieș, Mioritza și Once Upon. Mie mi se pare mai greu să iei textul clasic și să încerci să îl faci așa cum e scris ca nu cumva să superi autorul sau vreun critic mai pretențios. Mă bucură schimbările moderne cu care pot să empatizez. Da, zic moderne chiar dacă la noi se regăsesc motive tradiționale și obiceiuri românești. Astea nu se vor demoda niciodată.

Actorii Frilensăr

Cum alegeți să jucați un anumit spectacol într-un anumit loc? Spre exemplu, de ce, să zicem, Mioritza în Vamă și nu la Nădlac?

Tiberiu: Mioritza. e un spectacol al cărui public țintă ar fi cel cu vârste peste 15 ani. De exemplu, la Toboliu am jucat Mioritza unui public format din copii și a fost o experiență destul de ciudată pentru noi. Ne așteptam să fie un pic mai reticent publicul la acest spectacol, având în vedere faptul că locuitorii acestor localități sunt un pic mai credincioși decât cei din București.

Adică nu poți să mergi să îi prezinți unei persoane din București și unei persoane din mediul rural un spectacol în care Dumnezeu și Diavolul cochetează între ei și discută despre soarta lumii, și să te aștepți ca ambele persoane să perceapă spectacolul identic. Mălăieș-ul și Once Upon nu sunt spectacole atât de pretențioase la categoria de vârstă a spectatorului, cum este Mioritza.

Loredana: Eu știam că jucăm Once Upon în Vamă. Și chiar eu am zis să fie acest apectacol în Vamă, gândindu-mă că e sezon estival și că un spectacol concert ar atrage atât localnicii, cât și turiștii. Am încercat cumva să potrivim spectacolul cu cultura locului.

Care au fost reacțiile oamenilor la piese și la toată aventura voastră? Ce fel de oameni au venit să le vadă?

Tiberiu: Din ce am văzut eu, oamenii au fost destul de deschiși la piesele noastre. Și la Malu și la Nădlac și la Toboliu și la Halmeu au venit curioși să vadă spectacolele propuse de noi.

Loredana: De primit ne-au primit cu brațele deschise. Când aud de teatru iși exprimă încântarea și aprecierea însă de cele mai multe ori cu atât am rămas, căci deși i-am invitat la spectacol, nu ne onorează cu prezența. În schimb, foarte mulți copii au venit să ne vadă. Preconizez că urmează o generație curioasă și activă.

Claudia: Publicul a fost în cea mai mare parte format din copii, care s-au arătat destul de încântați de spectacole. Excepția a făcut-o Mioritza de la Cheresig, unde ne-am confruntat cu câteva reacții neobișnuite. E interesant, cu toate astea, să vezi cum se raportează oamenii în funcție de vârstă, educație, sau religie. La sfârșit, cred că vom putea face o "radiografie" din care vom avea multe de învățat, apropo de cum sunt privite spectacolele noastre de către acest tip de public.

Alina: Reacțiile sunt diverse, oamenii sunt diferiți și complecși. Dar ne-au primit cu căldură și curiozitate, iar la final ne-am despărțit cu dorința de a repeta experiența. La spectacole au venit oameni simpli, fără prejudecăți, care au apreciat, sau nu, prestația noastră. Oricine e îndreptățit la o părere, sau mai multe, e o lume liberă.

Imaginați-vă că sunteți la voi acasa și proiectul s-a încheiat - cu ce alegeți să rămâneți din toată această experiență?

Tiberiu: Cu privirile oamenilor cărora le-am pus brățările caravei și care erau extrem de timizi și curioși de ceea ce urmează să vadă.

Loredana: Aș dori să răspund la întrebarea asta la finalul proiectului. Nu pot și cred că nici nu vreau să îmi imaginez cum va decurge partea a doua a caravanei, care urmează de acum înainte căci îmi place să mă las surprinsă.

Claudia: Cu toate râsetele, glumele dintre noi, cu privirile copiilor de după spectacole, cu imaginile și peisajele faine, cu toate lucrurile din care am avut de învățat.

Alina: Aleg să rămân cu faptul că am îmbogățit pentru o oră imaginația cuiva. Aleg să rămân cu sentimentul plăcut că mental și profesional ne-am mai maturizat și am atins noi limite.

Ați discutat cumva și despre "Green-Frilensăr pe contour" 2 - aveți deja planuri în direcția asta?

Tiberiu: Au fost niște dicuții, există niște idei, dar așteptăm să vedem cum se finalizează Caravana și discutăm după.

Loredana: Mie mi-ar plăcea să mergem la anul la comunitățile de români din străinătate. Încă nu e nici un plan făcut, dar cine poate ști?

Alina: Planuri de viitor sunt multe, acum să vedem pe care anume materializăm.

Mi-aș dori ca fiecare membru din Frilensăr pornit la drum să se descrie pe scurt, în cel mai sincer mod posibil.

Tiberiu Enache. 24 ani. Taur. Nu cred în ascendent și zodie. Chipurile, sunt actor. Am avut o relație platonică de 12 ani cu matematica (am fost și olimpic, dacă îmi amintesc bine) și după liceu (profil mate-info, bilingv engleza), m-am sucit și am dat la teatru.

Respir pizza, benzi desenate și orice dispozitiv tehnologic. De pe la 7 ani mă joc cu diverse programe de editare video și prin liceu începusem să realizez niște scurt metraje, pe care le scriam/regizam/editam și în care mai și jucam.

Apoi le trimiteam la diverse festivaluri de film și mai și câștigam…din când în când. Am fost racolat în Frilensăr în 2013 și de atunci mă agit cu colegii mei să facem teatru.

În caravană sunt șofer pe mini-van, încerc să îmi stăpânesc dorința de a nu o distruge cu toporul - având în vedere câte probleme mi-a cauzat de când a început caravana, nu îmi place când troncăne ceva în mașină, nu îmi place să opresc de 10 ori pentru pauze la toaletă și nu îmi place fumul de țigară.

Daniel: Sunt cine sunt, plecat în caravana, cu stări sufletești tranzitorii, același și mâine, dar puțin mai diferit decât ieri.

Loredana: Sunt mică și rea. :)) Vreau ca totul să iasă perfect și dacă nu iese mă mâhnesc și caut hibele și mă apuc de făcut observații care mai supără oamenii.

Claudia: Sunt cea mai amețită și cu capul în nori membră a trupei.

Alina: Alina Mîndru- actriță, supraponderală, neîndemânatică, prăpăstioasă, mofturoasă și iubitoare, mare iubitoare de căței.

Unde vă putem vedea în viitorul apropiat și ce piese noi mai pregătiți?

Tiberiu: Calea Victoriei, 120. Green Hours. Cât despre piesele noi pe care le pregătim, există două proiecte ce urmează a intra în “producție” - Privește Cerul și Who am I.

Loredana: La Green Hours vom juca în continuare trilogia Tristory. Pregătim un "Privește cerul" și un "Know yourself", anunțăm la momentul potrivit locul desfășurării lor.

Alina: Ne vom întâlni în București pe la Green Hours, Point, Undercloud, FNT etc.

**"Barometrul de Consum Cultural" dat publicității de către Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) în anul 2015, arată că 63% din populaţia României nu merge niciodată la teatru, 79,2% dintre respondenţi nu au fost în biblioteci pentru a citi, 80,6% din populaţie declară că nu merge la evenimente muzicale specifice activităţii filarmonicilor, iar 24% dintre români consideră cultura ca fiind "nu prea importantă", în timp ce 8% consideră cultura ca fiind "deloc importantă".

Topic-uri

frilensar actori teatru caravana sate
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde