Ăsta e cel mai bun roman polițist al tuturor timpurilor, indiscutabil

Share
Tweet
Poster oficial pentru jocul PC „And Then There Were None”

Agatha Christie e un nume care nu mai necesită vreo prezentare. Chiar dacă mulți critici consideră că romanele polițiste sunt lipsite de valoare artistică, Regina Crimei rămâne unul dintre cei mai citiți scriitori ai tuturor timpurilor. Și pe bună dreptate.

Dar nu vreau să vorbim despre Agatha Christie în general, ci despre capodopera ei: „Zece Negri Mititei”, cel mai bine vândut roman polițist din istorie. A apărut în 1939 sub denumirea „Ten Little Niggers”, dar titlul a fost schimbat ulterior (din motive evidente) în „And Then Where Were None” (Apoi n-a rămas niciunul).

Coperta originală a cărții (foto: wikipedia.org)

Opt indivizi primesc prin poștă invitații din partea soților Owen pentru a petrece un weekend pe insula lor. Motivul invitației variază în funcție de persoană (un detectiv e chemat pentru a demara o investigație sub acoperire, o tipă e angajată ca secretara domnului Owen etc.). Cei opt nu se cunosc între ei, dar acest lucru se schimbă odată ce ajung pe insulă. Aceasta este pustie, cu excepția unei vile unde sunt întâmpinați de cei doi servitori ai familiei Owen. Gazdele, în schimb, lipsesc. Mai mult decât atât, cele zece persoane descoperă că nimeni nu i-a cunoscut vreodată personal pe soții Owen, iar situația devine de-a dreptul stranie. Și ăsta-i doar începutul.

Imediat după cină, când toată lumea se relaxează în sufragerie, o voce misterioasă inundă încăperea și îi acuză pe toți cei de față de anumite crime comise în trecut. Vocea îi aparține domnului Owen și provine dintr-un gramofon. La scurt timp după redarea mesajului înfiorător, un invitat moare brusc. Ceva mai târziu, moare altul. Și apoi altul. Personajele sunt ucise de un criminal necunoscut, care urmează versurile unei poezii înrămate în camera fiecăruia. „Zece negri mititei” se numește și sună cam așa:

„Zece negri mititei au mâncat la cină ouă

Unul s-a-necat din ei și-au rămas doar nouă.

Nouă negri mititei au stat noaptea până-n zori

Unu-a adormit din ei și-au rămas doar opt.

Opt negri mititei au mers la Devon în noapte

Unul nu s-a întors din ei și-au rămas doar șapte.”

Poezia continuă până când piere ultimul dintre cei zece negri mititei, dar îți las plăcerea s-o parcurgi personal odată cu romanul. Ideea e că personajele sunt complet izolate. Barca ce i-a lăsat pe insulă revine abia la finalul weekendului, telefoanele nu funcționează, iar de smartphone nu se pune problema pentru că e un roman din anii ’30. Tensiunea plutește în aer, fiecare invitat suspectându-i pe cei din jur că sunt implicați în odioasele crime. Nu le rămâne decât să încerce să supraviețuiască până-n dimineața zilei de luni, poate chiar să descopere cine e criminalul până atunci.

Ca orice roman al Agathei Christie, am citit „Zece Negri Mititei” luându-mi notițe în paralel pentru a încerca să identific asasinul înaintea dezvăluirii oficiale. Am parcurs textul cu maximă atenție pentru fiecare detaliu, dar nu am reușit să ghicesc. Adevărul s-a dovedit a fi un mindfuck incredibil pe care nu-l voi uita vreodată.

Am citit cartea în liceu, iar de atunci am mai devorat vreo 30 de cărți de-ale Agathei Christie. Toate sunt bune, dar niciuna nu se compară cu „Zece Negri Mititei”. Romanul ăsta te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf. E plin de surprize, de răsturnări de situație, de momente memorabile care confirmă ingeniozitatea extraordinară a Reginei Crimei. Poți să faci pe detectivul cât vrei, că nu vei rezolva misterul pe cont propriu.

Recomand cu căldură „Zece Negri Mititei” nu doar fanilor genului polițist, ci pasionaților de lectură – în general. E o carte imposibil de lăsat din mână (știu că-i un clișeu tipărit pe copertele tuturor cărților, dar aici chiar se aplică).

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile