Bullying-ul la locul de muncă - un fenomen despre care ne-am plictisit să tăcem

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
30
Tweet

În urmă cu aproape 8 ani, la al doilea meu job, într-un trust de presă, am avut parte de un șef bully.

Un tip de vreo 50 de ani, destul de fericit în căsnicie, tată a două fete mega talentate și mișto. Rețelele sociale dădeau de înțeles că e iubit și apreciat de familia pe care o are (comentariile de la poze sau statusuri erau pozitive și de drag), însă el, la locul de muncă, devenea un fel de monstru.

Nu știu nici până în ziua de azi dacă modul său de a se comporta a fost folosit ca o metodă să mă motiveze sau pur și simplu îi plăcea să mă umilească, dar n-avea niciun scrupul ca într-o hală plină de oameni să fluiere după mine, în loc să mă strige pe nume, sau să-mi spună de nenumărate ori cum femeia de serviciu îmi poate face jobul și cum dacă vreau vreodată să ajung redactor-șef, o voi face în fața blocului.

Am încercat să mă impun cât am putut, la vârsta pe care o aveam, dar nenumărate au fost ocaziile când plângeam prin băi și mă întrebam dacă nu cumva are dreptate și poate chiar sunt o ratată.

Cred că toți oamenii din hala aia știau de comportamentul șefului meu, însă nimeni n-a părut că-mi ia apărarea, deși toți își arătau îngrijorările în privat. Eu intrasem într-un loop în care parcă tot voiam să-i demonstrez că e ridicol comportamentul său și că pot mai mult, dar indiferent ce făceam nu era de ajuns. Mi-am dat demisia și omul a fost dat afară, în cele din urmă.

Ani mai târziu, un alt job m-a pus în fața altui șef bully - genul care te intimida, nu te lăsa să vorbești, îți dădea mailuri la 9 seara și își alterna misoginismul într-o manieră complet bipolară. Refuza să asculte orice punct de vedere în afară de al lui, incapabil de empatie. Eu sunt doar unul dintre angajații lui care s-au confruntat cu asta, până când am plecat de la acel job.

Foto ilustrativ

----

Introducerea asta personală am făcut-o doar pentru a evidenția că bullies sunt peste tot și pentru că sunt absolut singură că nu sunt singură în toată treaba asta cu lupta împotriva lor.

Știu cum e să-ți fie frică, știu cum e să te gândești "auăleu, ce mă fac dacă pierd jobul ăsta", știu cum e să te simți inutil, deși faci o groază de lucruri, și mai știu cum e să ai rezultate mișto care să nu-ți fie apreciate.

Bullying-ul nu are un termen exact în limba română, dar include orice formă de agresiune, fizică, psihică sau verbală, din partea șefilor, colegilor, prietenilor, copiilor de la școală și așa mai departe. Terorizare, intimidare, brutalizare, hărțuire sexuală (sau nu) sunt doar câțiva dintre termenii care definesc un bully.

Uite, în România, bullying-ul în școli este o adevărată problemă - Conform datelor UNICEF, România este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani care agresează alți colegi. Aproape jumătate dintre copiii din România – 46% – au fost la un moment sau altul victime ale bullying-ului, 53% dintre aceștia fiind fete și 47% băieți.

Bullying - foto ilustrativ

Bullying-ul la locul de muncă

Începe din copilărie și progresează liniștit în viața de adult, iar consecințele acestuia sunt destul de grave, mai ales dacă ești supus unui astfel de comportament timp îndelungat - depresie, anxietate, stres ridicat, pot fi doar unele dintre consecințe.

Pornind din școală, ajungem oameni mari, ne angajăm și cumva rămânem tot la stadiul de "curtea liceului", deoarece nu scăpăm de bullies nici aici.

Bullying-ul la locul de muncă este un fenomen real, iar în discuția pe care am purtat-o cu Iuliana Alexa, redactor-șef Psychologies Romania, am încercat să tragem un semnal de alarmă și să le spunem victimelor să aibă curaj și să se folosească de pârghiile legale pentru a denunța acești bullies și a se proteja de ei.

"Un bully adult a fost un bully copil și asta pentru că de-a lungul evoluției sale nu a existat cineva să nu-i corijeze aceste comportamente. Nimeni nu a reușit să-l facă pe un bully tolerant, uman, să accepte diferența, să accepte că cineva e mai slab decât el, să accepte că poate lucra cu femei, pentru că foarte mulți bully bărbați au această problemă de a lucra cu femeile, pentru că le consideră mai slabe și ca o consecință le fac viața amară", spune Iuliana.

Foto ilustrativ

Un bully își dă seama că e bully?

Iuliana Alexa răspunde: "Cred că da, dar nu-l interesează, deoarece câtă vreme nu ești corijat și nu ți se întâmplă ceva care să-ți pună în realmente pericol statutul și poziția socială sau pe cea profesională, probabil ești liber să faci ce vrei și consideri că ceilalți sunt la îndemâna ta".

De ce nu iau oamenii atitudine?

"De frică. Poate fi ceva paralizant. Bullying-ul nu e doar pe niveluri ierarhice, de sus în jos - un șef vs un subaltern, poate fi și între colegi.

Dacă ai un șef care te persecută și simți că faci vreo chestie care să-ți restaureze ție drepturile sau vei avea o viață de calitate, iar el îți scade salariul, te dă afară, sau te ponegrește sau te jignește în public, normal că vei fi paralizat.

"Auăleu, a mai trecut o zi în care demnitatea mea a fost ferfenițită și să văd cât mai duc".

Astea au un cost emoțional foarte mare și oamenii care trăiesc luni sau ani în astfel de contexte ajung la burnout, depresii, chestii urâte. De ce să ajungi la psihiatrie dacă poți face pe moment ceva care să-ți facă viața mai ușoară"?

Vorbind despre victime și mentalitatea că poate și ele au vreo vină, Iuliana atrage atenția asupra faptului că a venit vremea să ieșim din logica în care blamăm victima. "Nu cred că victima poate fi vreodată vinovată de ceva: ea trebuie educată și viitoarele, potențialele victime ale sutelor și miilor de bullies de pe lumea asta trebuie să știe de la început că au opțiuni și modalități de luptă".

Ce lucruri aparent mici mai încadrăm sub umbrela bullying-ului?

"Bârfa, neacordarea ajutorului, hărțuirea, jignirile. Să zicem că eu sunt șefa ta și te sun la 9 seara să-mi termini un raport și chiar te cert la telefon că tu nu ți-ai făcut treaba cum trebuie.

Tu erai liniștită acasă, iar eu ți-am produs o agresiune destul de serioasă, în timpul tău personal. Sau te sun în week-end. Sunt situații foarte curente, să nu ne facem iluzii".

Intervenim dacă observăm cazuri de bullying la locul de muncă?

"Da, cred că trebuie intervenit și oricine poate face ceva pentru cineva care este agresat. Trebuie să deprindem aceste comportamente bune și pozitive încă de când suntem mici.

Dacă vrem să avem o șansă la nivel de societate, trebuie să începem să învățăm aceste comportamente de la grădiniță.

Sunt multe lucruri care ar trebui predate și nu sunt, iar ăsta e unul dintre ele - cum să nu fii bully, cum să nu fii agresiv, cum să ai toleranță, răbdare pentru cineva care este de altă etnie, pentru cineva care are un handicap, pentru cineva care este diferit.

Noi toți trăim într-un grup social și oricare dintre noi poate fi în locul victimei și dacă trăiești într-o lume în care nimeni nu se implică pentru că nu-i treaba lui - dacă, Doamne Ferește, îți vine rândul, ce faci? Întotdeauna trebuie să te gândești așa și trebuie să fii proactiv în bine: e simplu și e frumos și nu e greu deloc".

Foto ilustrativ

Cum putem să ne recâștigăm încrederea în noi?

Noi oamenii ar trebui să fim unii cu alții atât de buni și cu un comportament de civilitate atât de bine integrat, încât să minimizăm riscul acesta de a ne face rău unul altuia. Cred că psihologia ar trebui să fie lectură obligatorie și în general psihologia practică.

Noi trăim niște lucruri pe care școala nu ni le predă niciodată - nu știm să gestionăm un conflict, nu știm să negociem o situație, nu știm să negociem ora de culcare cu copii sau ora de venit acasă cu un adolescent - toate astea sunt deja studiate de psihologi comportamentaliști. Citiți orice vă cade în mână: autoeducația te face mai puternic în sensul ăsta social.

Ce putem face într-o situație de bullying la locul de muncă?

Depinde. Ideal ar fi să nu perseverăm în poziția de victimă pentru că sunt pârghii de putere existente care trebuie accesate - poți să te duci la HR sau să faci o plângere la ITM. Există căi legale prin care să-ți poți restabili statutul și liniștea sufletească.

BULL, o piesă de teatru la corporație, în loc de concluzie

Fiecare om interiorizază astfel de cazuri în propriul mod, însă ar fi bine să aibă curaj, să strângă dovezi și să vorbească cu cei din jur, în eventualitatea în care va avea nevoie de martori.

Nu cred că mai putem educa un bully adult, dar cred că putem sau măcar putem încerca de a-l opri din abuzul pe care-l promovează.

Bull

În spiritul acestei probleme foarte des întâlnite la noi în țară, după un text semnat Mike Bartlett, regizoarea Elena Morar ne invită să vedem Bull, un spectacol care abordează fenomenul de bullying la locul de muncă și prezintă povestea unor colegi de serviciu care puși în fața unei restructurări de personal ajung să îl hărțuiască pe unul dintre ei.

Problema principală a textului este extrem de actuală, perfect aplicabilă societății de astăzi.

Tonul cinic, dar și extrem de amuzant (până la absurd) în care este tratat subiectul face ca spectacolul să fie un punct de vedere fresh, dinamic, sarcastic și asupra lumii corporatiștilor în plină criză existențială.

Bull

Spectacolul începe ușor, cu mici tachinări între Isobel, Tony și Thomas, însă, pe masură ce povestea înaintează, relația dintre cei 3 colegi devine din ce în ce mai tensionată.

Bull se va juca la sediul Ringier România, dar și la Point Art Hub pe 15 noiembrie. Intrarea este liberă, iar finalul piesei va fi urmat de discuții libere, așa că te invit să mergi să-l vezi.

Topic-uri

bullying bullies fenomen munca job
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde