Cum mi-am depășit temerile, deși nu aveam chef s-o fac

Share
11
Tweet

Nu sunt vreun guru motivațional, dar sfaturile astea te-ar putea ajuta în viață. Sper.

O să sparg gheața ca la Alcoolicii Anonimi: Salut, sunt Sebi. Am 25 de ani și nici nu țin minte ultima oară când făcusem ceva spontan.

Scriu pentru NOIZZ încă dinainte să se lanseze și m-aș descrie ca un tip destul de rigid, fixist și comod. Evit să iau decizii la cald, îmi place să fac liste și sunt bun prieten cu rutina. Paradoxal, având în vedere unde lucrez.

Recent, colegii de la NOIZZ m-au anunțat că mergem cu toții în pădure la Snagov pentru o ședință foto care avea să apară prin mai multe reviste. O treabă de azi pe mâine, cu pregătiri contra-cronometru și multe semne de întrebare pentru mine.

Colac peste pupăză, mai trebuia să și conduc o mașină a firmei la volanul căreia nu mă mai suisem vreodată, cu motor pe benzină, în condițiile în care eu nu mai condusesem decât pe motorină.

Toată experiența asta avea să se desfășoare într-o joi, zi pe care eram pregătit să mi-o petrec liniștit între pereții redacției.

Anxietatea nu m-a ajutat să fiu la fel de entuziasmat ca restul, dar am făcut tot posibilul să privesc partea plină a paharului: făceam ceva diferit, în aer liber, vizitam un loc nou și aflam cu ocazia asta ce presupune un shooting foto. Pentru cultura mea generală, am zis: „Fie, mă bag”.

Eram convins c-o să opresc de câteva ori motorul pe benzină până să prind forfecarea pedalelor, dar – surprinzător – n-am avut nicio problemă. În câteva secunde m-am obișnuit complet cu mașina, de parcă aș fi condus-o de-o viață, și am ajuns în Snagov conform planului.

Acolo am început să despachetăm toată garderoba pe care o pregătiserăm în timp record, iar stilistul a gândit pe loc câte un outfit pentru fiecare. Nu știu cu ce i-am greșit vreodată, dar m-am trezit încălțat în niște saci de gunoi și a trebuit să pozez așa în prima parte a zilei.

L-am interpretat ca pe un mesaj ecologic exacerbat, la modul că spațiile noastre verzi sunt așa pline de gunoaie, că recurgi la măsuri extreme ca să nu te murdărești. Trebuia să găsesc o explicație, ca să pot privi lumea-n ochi.

După ce am terminat cu toții primul rând de fotografii, ne-am schimbat hainele cu ceva mai... puțin jenant pentru mine. Cu al doilea outfit m-am simțit infinit mai confortabil în fața aparatului foto, cu toate că nu suport să fiu pozat. Chiar am reușit să zâmbesc, ceva ce niciodată nu pot mima pentru bliț.

Una peste alta, în ciuda ezitărilor mele, totul a ieșit bine. M-am simțit ca într-o excursie alături de o persoană obositoare care pozează absolut orice vede. Înveți repejor să ignori aparatul foto și apoi te poți bucura de peisaj, de companie, de atmosferă.

Poate că analogia mai potrivită ar fi cu un grătar la iarbă verde, dar unul în care uiți acasă grătarul și carnea. În schimb, colegii au venit înarmați cu bere, chipsuri, chef de caterincă și o minge de baschet cu care să jucăm fotbal. Așa se face.

De ce am scris toate astea? Pentru că sper să te motivez să procedezi la fel, când te vezi față-n față cu o decizie de moment. Toată ziua asta planificată fulgerător e în antiteză cu personalitatea mea. Nu ar fi trebuit să mă simt bine și, totuși, m-am simțit.

Am luat o pauză de la rutină, am trecut peste temeri și m-am lăsat purtat de val, iar decizia s-a dovedit a fi una inspirată.

Acum o să-mi apară moaca prin Elle, Glamour, Psychologies, Unica sau Viva. Chiar dacă nu mi-am dorit vreodată asta, mi se pare destul de mișto și aș fi regretat dacă alegeam să rămân de unul singur în redacție.

Poate că nu-i o idee așa rea să-ți asumi riscuri din când în când, să ieși din zona de confort ca să vezi ce se întâmplă. Ai toate șansele să fii plăcut surprins de urmări.

Dacă rămâi non-stop cuibărit în rutină, există riscul să treacă pe lângă tine oportunități care s-ar putea să nu revină vreodată. Și vor fi chestii mai importante decât o simplă ședință foto la pădure.

Sfatul meu (atât pentru tine, cât și pentru mine din viitor) e să ieși mai des din casă, din birou. Să încerci lucruri noi, să mergi uneori pe mâna instinctului. Chiar dacă n-ai încredere în el.

PS: rezultatul îl găsești pe fashion.noizz.ro. ENJOY!

Topic-uri

noizz la padure fashion shooting foto depasit temerile anxietate rutina snagov
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde