De pe patul de moarte Tarom vrea avioane și curse noi

Share
Tweet
Vrea avioane noi pentru curse lungi spre SUA și China

Compania de stat, Tarom, care deținea supremația aeriană la transport călători în urmă cu câțiva ani, acum a ajuns aproape să nu mai conteze pe propria-i piață.

Este pe locul 3 în România surclasată de alte companii, care practică numai curse low-cost, iar Tarom, în loc să se concentreze pe o strategie bine făcută să își folosească rețelele și resursele pe care le pune la dispoziție statul, cumpără avioane.

Zis și făcut! Așa că vrea să reia cursele spre America și China pentru că asta îi vor aducea salvarea de la falimentul care-i bate la ușă de ceva vreme.

Compania a anunțat că va demara procedura de achiziţie în leasing a trei aeronave de cursă lungă, cu o rază de acţiune de cel puţin 9.630 de kilometri şi cu o capacitate de cel puţin 225 de locuri. Așa a pus și data limită de trimitere a ofertelor:  31 august.

Noile avioane trebuie să fie de tip widebody, echipate cu două motoare, să fie din generaţia actuală de aeronave cu cel mai mic cost posibil de combustibil pe cursă şi/sau pe loc oferit.

O altă condiție este ca numărul de locuri ar trebui să fie între 225 şi 270, în două sau trei clase, iar toate aeronavele trebuie să aibă o configuraţie similară.

De asemenea, raza de acţiune trebuie să fie de minimum 5.200 mile marine (9.630 km), iar aparatele nu trebuie să fie mai vechi de anul 2012. Aeronavele trebuie să fie dotate cu „in-flight entertainment, wi-fi, scaune cu tapiţerie tip piele, zonă de odihnă pentru echipaj, compartiment cargo de tip bulk ventilat şi controlat termic”.

În anunțul companiei se mai menționează că la evaluarea criteriilor se va ține cont de preţul, posibilitate de finanţare (dacă este aplicabil), gradul de integrare a aeronavelor în structura actuală a flotei, suportul iniţial oferit pentru introducerea în serviciul comercial.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom.

Arată comentariile