De ce a început Dragnea să slăbească mariajul politic cu Tăriceanu prin pețirea maghiarilor

Share
14
Tweet
Dragnea a fost prezent la congresul UDMR de la Zalau1, sursa foto: graiulsalajuluii.ro

Speriat de scandalul din ALDE, care ar putea reduce contribuția partidului condus de Tăriceanu la jumătate din numărul celor 29 de parlamentari ai săi, președintele PSD a început să curteze UDMR-ul. În campania electorală de anul trecut, Liviu Dragnea a negat că va face după alegerile parlamentare vreo alianță cu partidul minoritar.

Pentru a fi sigur de o majoritate parlamentară puternică care să sprijine guvernul condus de Sorin Grindeanu și care să treacă toate inițiativele legislative, Liviu Dragnea a început să curteze UDMR, partid cu care președintele Camerei Deputaților susținea că nu va face în niciun caz o alianță politică. Președintele PSD speră să obțină spijinul celor 30 de parlamentari maghiari (21 de deputați și 9 senatori) care să voteze automat proiectele PSD în schimbul nominalizării a unul-doi miniștri maghiari în Executiv. Asta pentru că, așa cum a prezentat Noizz din luna martie, Dragnea și-a schimbat strategia de a forma alianță de guvernare doar cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu după ce și-a dat seama că formațiunea condusă de ultimul s-ar putea scinda. Astfel, sigura majoritate parlamentară PSD-ALDE ar deveni una fragilă dacă Daniel Constantin ar fi luat cu el din ALDE jumătate din parlamentarii partidului, formațiune care are acum 29 de parlamentari.

Analiștii susțin că mișcarea lui Liviu Dragnea întărește poziția dominantă a principalului partid în Parlament, readuce UDMR la guvernare – acolo unde s-a aflat mereu în ultimii ani, dar reduce rolul lui Tăriceanu în “mariajul” PSD-ALDE care a dat actualul guvern.

alianta cu UDMR Dragnea la Zalau, graiulsalajuluii.ro

Decarațiile din weekendul trecut ...

Chiar de sâmbătă. preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în cadrul Congresului UDMR care s-a desfăşurat la Zalău, că îşi doreşte o colaborare mai strânsă cu Uniunea şi speră ca la alegerile prezidenţiale din 2019, alegătorii maghiari să voteze, în premieră, candidatul propus de către PSD.

Aseară, la postul România TV, liderul PSD a explicat că își dorește UDMR-ul chiar la guvernare. Reamintim că înainte de alegerile parlamentare de anul trecut, actualul președinte al Camerei Deputaților a declarat că în niciun caz nu va face vreo alinață cu partidul maghiar.”Dacă o să ne gândim în coaliţie la intrarea la guvernare, eu voi fi foarte pozitiv pentru că nu cred că este o idee rea, dar nu a fost efectiv o invitaţie pentru a intra la guvernare. Dacă vroiam să fac invitaţia, o făceam direct, cu subiect şi predicat”, a spus liderul PSD.

...vs declarațiile din toamnă

În urmă cu șase luni, șeful Camerei Deputaților nici nu se gândea la o alianță cu UDMR, având chiar declarații naționaliste în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul anului trecut. “Dar de ce să discutăm asta? Eu nu vreau să facem alianţă cu UDMR-ul la guvernare. Punct! Eu cred şi sper că românii vor acorda suficiente voturi PSD-ului şi colegilor de la ALDE, în aşa fel încât împreună să putem guverna în România aşa cum îşi doresc românii, pentru o viaţă mai bună. Dacă nu vom avea aceste voturi, de ce să vorbim despre variante de prim-ministru? Dacă românii o să aibă mai multă încredere în nişte cuvinte fără acoperire şi nişte oameni care au foarte slabă moralitate, arătând în ultimele zile lucrul ăsta, atunci asta e soarta. Nu am planul B, planul C, planul D, planul E”, a declarat liderul PSD, la Antena 3.

“Este normal”

Un specialist în comunicare susține că Liviu Dragnea apelează la o strategie pas cu pas, prin care electoratul PSD este pregătit să tolereze o alianță cu UDMR. “ Oricum, partidul care este social democrat avea uneori o colaborare cu formațiunea maghiară în Camera Deputaților și Senat. Asta după ce colaborarea la nivel local, în consilii județene și locale, era una începută de anul trecut. Acum, Dragnea își pregătește susținătorii pentru următorul pas, miniștri UDMR în guvernul lui Grindeanu”.

Printr-o alianță de guvernare cu UDMR, PSD-ul obține sprijinul UDMR pentru orice proiect al partidului condus de Liviu Dragnea, asta după ce până acum, formațiunea minoritară a mers când cu coaliția majoritară, când cu opoziția. “Dacă ar fi un acord de guvernare, UDMR ar fi obligată să sprijine orice inițiativă PSD în schimbul miniștrilor maghiari care ar intra în executiv. Acesta este scopul evident al unui acord PSD-UDMR”, explică un profesor univeristar în Științe Politice.

Pe de altă parte, tot din punct de vedere politic, PSD-ul și Liviu Dragnea ar elimina dependența de ALDE și Călin Popescu Tăriceanu, singura formațiune cu care social democrații au făcut alianță pentru a forma guvernul. “Acum, trebuie să recunoaștem că mișcarea liderului PSD este una logică, chiar dacă își încalcă declarațiile date acum câteva luni. PSD-ul risca să se izoleze, iar o posibilă rupere a ALDE ar fi dus la împărțirea parlamentului în două: PSD versus restul. O alianță cu PNL, USR și chiar PMP ar fi fost și mai negativă în percepția propiului electoral decât una cu UDMR”, mai stabilește analistul.

Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea și Daniel Constantin

De la consilier matrimonial pe pețitor

În luna martie, în cadrul ALDE a pornit un scandal între cei doi co-președinți de atunci, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, fostul ministru al Mediului. Atunci, PSD era la un pas să rămână cu un aliat “șchiop”. Între timp, Tăriceanu pare să fi câștigat lupta, dar Constantin și adepții săi au atacat în instanță deciziile din partid ale șefului Senatului.

Astfel, dacă ALDE s-ar rupe, Daniel Constantin ar lua, conform unor surse chiar din cadrul grupului său, măcar o treime din numărul parlamentarilor ALDE și ar trece cu ei în Opoziție. Chiar dacă Dragnea și Tăriceanu ar păstra majoritatea, ea ar fi una la limită, sub zece voturi (atât în Senat, cât și în Camera Deputaților).

Imediat după izbucnirea războiul între Constantin și Tăriceanu, Dragnea a intervenit să-i impace.  „Nu m-am simțit foarte confortabil să discutăm separat, dar nu sunt consilier matrimonial”, a încercat să fie haios șeful PSD.

De ce are nevoie PSD de UDMR

  • În acest moment componența grupurilor din Camera Deputaților este următoare:

Grupul Partidului Social Democrat (PSD) - 154 membri

Grupul Partidului Naţional Liberal (PNL) - 69 membri

Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România (USR) - 30 membri

Grupul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) - 21 membri

Grupul parlamentar ALDE - 20 membri

Grupul parlamentar al Partidului Mişcarea Populară (PMP) - 18 membri

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - 17 membri

Trăgând linie, majoritatea PSD-ALDE are 174 de deputați, iar restul (PNL, USR, PMP, Minorități) - 155 de deputați.

  • La Senat, situația ar fi la fel de îngrijorătoare. Acum, grupurile parlamentare din Senat au următoare componență:

Grupul Partidului Social Democrat (PSD) - 67 membri

Grupul Partidului Naţional Liberal (PNL) - 31 membri

Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România (USR) - 13 membri

Grupul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) - 9 membri

Grupul ALDE - 9 membri

Grupul al Partidului Mişcarea Populară (PMP) - 7 membri

Prin urmare, majoritatea PSD-ALDE adună - 76 de senatori, iar restul (PNL, USR, PMP) - 60 de senatori.

Arată comentariile