Am stat de vorbă cu Ana Ularu: „Mi se părea magic ce poate face un actor cu cuvintele”

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
70
Tweet

Ana Ularu este printre actrițele din România care nu mai au nevoie de nicio prezentare, dar întotdeauna îți face plăcere să mai amințești din proiectele în care a fost implicată: „Hârtia va fi albastră”, „Sunt o babă comunistă”, „Serena” (alături de Bradley Cooper și Jennifer Lawrence), „Inferno” (alături de Tom Hanks) și, mai nou, „Siberia” în care are rolul principal, alături de Keanu Reeves.

Dar, Ana Ularu joacă și în producția „Charleston”, unul dintre filmele românești despre care se va tot vorbi în această vară (are premiera pe 8 iunie), pentru că va umple cinematografele din România, primind deja multe premii și reacții pozitive la festivalurile din afară.

De asemenea, chiar dacă Ana și-a făcut un obicei din a juca în producții internaționale, alături de nume cu greutate, o poți vedea și în piese de teatru care se joacă la noi.

În același timp, nu și-a luat gândul nici de la proiectele muzicale sau de la pasiunea ei pentru ilustrații. Dar ziceam că Ana Ularu nu are nevoie de nicio prezentare, așa că mai bine te lăsăm să citești acest interviu:

Ana Ularu // foto credits @ Raluca Racean Gorgos

Ai crescut într-o familie de artiști (mama ta e scenografa Mihaela Ularu, tatăl e pictorul-scenograf Niculae Ularu). Ți-a influențat viața de familie cariera? Când ți-ai dat seama că vrei să fii actriță?

Viața de familie m-a influențat foarte mult la nivel spiritual, vis-a-vis de decizia asta. Îmi plăcea și încă mă încântă nomadismul nostru, haosul din mine și program, pasiunea pe care o punem în lucru. E ceva fascinant la momentele de cumpănă, când ai senzația că nimic nu iese, când muncești cu patimă și fără somn și cumva lucrurile se adună. Și m-a influențat să fiu dusă de mică la repetiții (nu aveam baby-sitter și alte răsfățuri, mă așeza mama într-un colț să desenez și priveam actorii cu orele). Atunci, pe la 5-6 ani mi-am dat seama că vreau să fac asta și, culmea, nu era pic de vanitate în alegere. Nu vedeam vreo actriță îmbrăcată în prințesă și voiam și eu asta, ci pe Maia Morgenstern într-o rochie de polietilenă, a la Laura Palmer, spunând un monolog despre fluturi carnivori și emoționându-mă.

Mi se părea magic ce poate face un actor cu cuvintele, cu atmosfera din jurul lui. Mi se păreau incantații. Hipnoză.

Ana Ularu // foto credits @ Raluca Racean Gorgos

Te întrebam asta pentru că, pe lângă actorie, știu că ai mai cântat și în trupa Sunday People, dar ai și ilustrat o carte a Mihaelei Rădulescu. Te tentează să repeți aceste experiențe?

Absolut! Desenez dintotdeauna, doar pentru mine, colaborarea cu Mihaela a venit pentru că ea mă cunoaște de când aveam 8 ani și știa.

M-ar bucura oricând să mai cânt, doar să îmi găsesc trupă și context. Îmi place să fac scenografie, vreau să scriu, mă atrag diverse forme de expresie și dacă e loc să le manifest, nu aș zice nu.

Ce-ți amintești despre primul rol pe care l-ai avut într-un film? De asemenea, care este rolul cu care te mândrești cel mai mult?

Țin minte cum am dat proba pentru el - am învățat cele 10 pagini de rol în franceză (știam foarte puțin limba atunci, așa că mai degrabă ascultam la TV5 la „Questions pour un Champion” pronunția). Iar mama mi-a zis „nu te strâmba și spune vorbele ca și cum le-ai spune tu”.

Partea a doua mi-a rămas tatuată în minte, așa joc mereu, asumând cât pot tot. Cred în a încorpora un rol total, în a fi avocatul personajului tău. Țin minte că alergam la monitor și mă studiam foarte serios și atent (și, probabil, haios, am fost un copil cu o față tare comică).

Țin minte cât de fericită eram să fiu pe platou. Nu prea s-a schimbat mare lucru. Rolul Matilda din „Periferic” a dat startul în cursa internațională a carierei mele și îi mulțumesc lui Bogdan Apetri, la fel cum îi mulțumesc Cătălinei Buzoianu, pentru startul din teatru și din actoria serioasă, ca să zic așa.

Dar îmi iubesc mereu personajele. Aproape mereu. West din „Emerald City”, Eve din „Index Zero”, Katya din „Siberia”...

Ana Ularu // foto credits @ Raluca Racean Gorgos

Povestește-ne un pic despre Charleston. Ce ne poți spune despre filmări, despre cum a fost să lucrezi cu un regizor debutant și despre personajul tău?

Am lucrat foare mult cu regizori la debut, de mică. Îmi place la nebunie să fiu în primul film al cuiva și să sper că îi port noroc. Am mână bună la debutanți, cred, hehe.

Am lucrat aici cu prieteni dragi și foaaarte talentați. Deci, pe lângă bucurie, a fost și o onoare în sens profesional. Personajul meu e un mister și așa prefer să rămână. Iar filmul e minunat, trist și vesel și amuzant și nostalgic. Are poezie și umor. Are o poveste superbă.

Cum crezi că va fi primit Charleston de publicul român? Crezi că va avea succesul filmelor care au câștigat anul acesta la Gopo?

Vreau să fie foaaarte văzut, așa că mă pregătesc să îi fac o publicitate fără margini. Nu pentru mine, cât pentru Andrei, Radu și Șerban. Ei sunt eroii, ei merită aplaudați. Și tare m-aș bucura de un Gopo pentru fiecare dintre ei. Mai ales Radu care face un rol de compoziție minunat.

De curând ai și regizat un videoclip, pentru trupa Greetings Sugar? Ce ne poți spune despre experiența asta, despre relația cu trupa (în primul lor videoclip ai jucat)? Îți dorești ca pe viitor să treci de la actorie la regie?

Deși sunt un om pasional și entuziast, nu mă atașez de orice. Trupa Greetings Sugar însă e ceva cât se poate de inedit în România. Cred total în muzica și în talentul lor. E foarte „de afară”, foarte special și profund ce fac. Îmi plac și versurile și mă inspiră - de aici și colaborarea. Ștefan are o voce minunată și un stil de a scrie excelent, un fel de poezie tăioasă, frustă, crudă și în același timp tandră. Iar Gabriel e un compozitor minunat, minuțios și exigent, neașteptat.

Le mulțumesc colegilor mei suuuper talentați, care au avut încredere să facă pasul cu mine înspre regie – Ionuț Grama (expresivitatea în persoană, talent cât cerul, umor și eleganță), Lucian Iftime (stâlpul meu din „O intervenție”, cel mai răbdător și generos partener, talent cât cerul), Letiția Vlădescu (cea mai bună prietenă a mea, o actriță unică, iarăși munte de talent într-o sticlă mică de parfum prețios), Simon Merrells (ce să mai, am prieteni foarte talentați). Le mulțumesc lui Răzvan Leucea și Adi Bulboacă pentru ce DOP-i cu har și răbdare au fost. Lui Robert Ionicioiu, producător-erou. Mamei mele, Mihaela Ularu, pentru scenografia incredibilă la clipul „Harmonics”.

Trei clipuri regizate, ușor nu a fost, dar abia aștept să le vedeți pe 16 mai la Cinemateca Eforie.

Urmează să te vedem în Siberia, alături de Keanu Reeves. Cum au decurs filmările și cum e Keanu Reeves pe platoul de filmare? De asemenea, care sunt așteptările tale de la acest film?

Nu mă aștept niciodată la nimic, mă interesează povestea și lucrul. A fost ca și cum ai lucra un spectacol de teatru foarte bun. Mai departe, va vedea soarta. Iar Keanu este o minunăție de om și partener, o bucurie de coleg cu care poți lucra în cel mai subtil detaliu și alături de care poți avea tot curajul din lume. E un cadou să fi petrecut cele două luni în acea echipă și să spunem povestea.

Te-am văzut de curând în piesa O intervenție și a fost o experiență impresionantă, în mare parte datorită jocului tău extraordinar. Aș vrea să te întreb care expereiență este mai intensă pentru tine: teatrul sau filmul?

Mulțumesc din suflet! Iubesc piesa asta. Vă aștept și la „Constelații” unde joc cu Radu Iacoban. Și nu aleg nimic. Vreau tot.

Topic-uri

interviu ana ularu charleston film romanesc teatru actori români
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde