De vorbă cu Laurențiu Bănescu, co-fondator Zăganu, prima bere artizanală din București: „Am fost chiar deschizători de drumuri”

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
213
Tweet

Pe 1 octombrie 2013 s-a vândut prima sticlă de bere Zăganu. De atunci au trecut 5 ani, iar berea Zăganu a devenit pentru mulți echivalentul berii artizanale din România. Așa se face și că la cel mai recent Bucharest Craft Beer Festival, berea Zăganu a fost aleasă de public ca fiind cea mai bună bere artizanală produsă în România.

Cu ocazia acestei aniversări, Zăganu a scos și o bere specială: 500 Imperial IPA, iar noi am vrut să aflăm mai multe despre acești 5 ani și despre ce urmează pentru prima bere artizanală fabricată în România.

La întrebări ne-a răspuns Laurențiu Bănescu, co-fondator și managing partner Zăganu:

Laurențiu Bănescu // sursă foto: Marin Preda/Facebook

Au trecut 5 ani de când faceți una dintre primele și cele mai de succes beri artizanale din România. Uitându-vă în urmă, ați face ceva diferit? 

Poate că am fi început mai devreme fenomenul ăsta. Doar că ne-am adunat curajul, resursele și am început munca asta de pionierat abia în 2013, la un moment în care am fost chiar deschizători de drumuri.

Ce ați învățat nou despre bere în acești 5 ani?  

Am învățat atât de multe că nu prea știu de unde să încep. De la a crea de la zero un brand, până la ingrediente, rețete, greșeli, best practices, echipamente, stiluri de bere noi și așa mai departe. Un prieten spunea că berea artizanală e cel mai bun domeniu din lume și tindem să îi dăm dreptate. Lumea berii e atât de frumoasă că reușești să te plictisești cu greu.

sursă foto: facebook.com/Zaganu

Povestiți-ne un pic despre berea aniversară Zăganu și cum ați ajuns la rețeta pentru aceasta?

Acum câțiva ani am dat peste un filmuleț pe YouTube ce povestea despre un proiect al lui Henri Coandă din anii '70. Interesant e că stația de testare a fost chiar la Măneciu, lângă fabrica noastră. Mi s-a părut de atunci fascinant că trenul era proiectat să meargă cu peste 500km/h și să facă distanța Ploiești-București în 7 minute, după cum însuși Coandă spunea.

Deși proiectul a fost de succes, după cum mi-a mărturisit doamna Drăghici, maestrul nostru berar, măneceancă 100% de altfel, testele au fost întrerupte din lipsa de fonduri. Faptul că Tesla continua cercetările unui tren suspendat de mare viteză acum, spune multe despre inovația și curajul lui Coandă.

Așa că la aniversarea noastră de 5 ani de Zăganu, am făcut noi o bere, numită 500 Imperial IPA, ca să sărbătorim proiectul lui Coandă. Pentru că și numele Zăganu și berea noastră aniversară de 3 ani, numită Adonis Pale Ale, toate și-au luat inspirația din locul unde producem, Măneciu-Ungureni, jud. Prahova, sunt strâns legate de comunitatea locală.

Am ales stilul ăsta pentru că e o bere aparte, cu caracter, tare (10%) și aromată, ce sper să fie memorabila, la fel ca povestea în sine.

Cu siguranță ai niște beri preferate, în afară de cea pe care o produceți voi. Care sunt ele și unde le-ai băut prima dată?

Am început să cochetăm cu stiluri diferite pe baza experiențelor de pe unde am călătorit și exact asta ne-a fascinat, varietatea de gusturi provenite din cele 3 ingrediente de bază, care-și pun amprenta asupra unei beri: malț, hamei, drojdie.

Am pus mana pe toate berile locale de pe unde am călătorit și am degustat tot ce am putut pentru a identifica niște stiluri preferate. Nu pot să spun că am o bere sau un stil preferat însă, îmi plac deopotrivă berile fresh, hoppy, stil IPA, dar și berile mai ‘grele’, gen cele belgiene sau stout-uri cu conținut ridicat de alcool, cred că este foarte mult legat și de starea de spirit și de anturaj.

sursă foto: facebook.com/Zaganu

Apropo de asta, îți amintești când ai băut prima bere? 

Cred că una dintre primele beri le-am băut prin liceu, mi-aduc aminte însă că era așa rea la gust că aproape nu îmi venea să mă ating de alta. Ulterior însă, am început să beau beri mai bune și să caut beri aparte, diferite de ‘mainstream’.

Ce părere ai de piața de craft beer din România, care a explodat în ultimii ani? 

Ne bucurăm, bineînțeles, că a luat amploare fenomenul, de faptul că am fost pionieri și am contribuit semnificativ la mișcarea asta.

Bineînțeles că e foarte frumos să vedem că berea artizanală începe să câștige cota de piață, într-o piață încă dominată de multinaționalele producătoare de beri industriale.

Ne susținem și ne ajutăm reciproc în comunitatea micro-berarilor și ne-am organizat într-o Asociație a Producătorilor de Bere Artizanală.

Anul acesta ați câștigat locul 1 la Craft Beer Festival. Ce credeți că i-a convins pe atât de mulți iubitori de bere craft să vă voteze?

Cred că munca noastră susținută de a avea o bere bună mereu, faptul că suntem de 5 ani pe piață, că am ajuns conoscuți și în alte orașe, faptul că am scos beri noi, diferite ca stil, probabil un cumul de factori. Nu am căutat locul 1, nu vrem să ne lăudăm cu asta în niciun fel, dar ne bucurăm întotdeauna atunci când primim semnale pozitive de la oameni.

Anul trecut v-ați deschis și primul bar, despre care spuneați că e un instrument de marketing foarte bun. Plănuiți să mai deschideți baruri și în alte orașe din România sau chiar în București? 

Pe termen mai lung da, ăsta este planul. Barul Fabrica de Bere Buna a fost foarte bine primit și este un instrument fantastic de promovare a berilor artizanale românești, atât berile noastre, Zăganu, cât și beri de la cei mai mulți colegi micro-berari. Așa că, da, ne gândim să luăm în calcul să deschidem și în alte orașe.

Unde vă vedeți peste încă 5 ani? 

Greu de spus, s-au întâmplat atât de multe în ultimii 5 ani, încât pare că va fi o explozie în următorii. Vrem să facem bere bună în continuare, să ne mărim câte puțin capacitatea și să scoatem beri noi, cu rețete noi, dar și cu povești frumoase, precum 500 Imperial IPA.

Topic-uri

interviu zăganu bere zăganu bere craft bere artizanală bere românească
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde