#Metoo - Femeile agresate din România nu mai tac și își spun poveștile. Ești una dintre ele?

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
289
Tweet

Bârlad, Moldova, orașul în care am copilărit. Aveam în jur de 15 ani când mă întorceam de la școală, într-o seară de toamnă. De la școală și până acasă nu mergeam pe drumul principal din oraș, ci o luam pe unul paralel, deoarece așa ajungeam mai repede.

Nu erau foarte mulți oameni pe stradă atunci (cam deloc) și nici nu pot spune că era foarte luminat în jur. În timp ce mergeam, o mașină a trecut pe lângă mine, iar la câteva secunde după, a întors și a început să meargă încet, în spatele meu.

N-am fost niciodată o fire sportivă, urăsc să alerg, însă atunci s-a declanșat ceva în sufletul meu de care nu eram foarte conștientă - PANICA.

Am început să alerg așa cum n-am făcut-o niciodată, în timp ce mașina continua să meargă după mine, de data asta cu piciorul șoferului apăsând pe accelerație.

Am luat-o pe scurtături și printre blocuri, dar cumva mașina a reușit și ea să se bage și să continue să mă urmărească.

Simțeam cum mi se slăbesc picioarele, iar inima îmi sarea din piept, în timp ce adrenalina mă motiva să nu îndrăznesc să mă opresc sau să mă împiedic.

Am ajuns în scara blocului aproape fără aer, speriată ca într-un film prost de acțiune, în timp ce vedeam mașina care mă aștepta să ies de acolo. Din fericire, în cele din urmă, a fost un caz pozitiv - eu am ajuns safe home, iar mașina a plecat, în cele din urmă.

---------

București, bulevardul Pache Protopopescu, iarna. Avem vreo 23 de ani și afară era un ger de ăla plăcut, unde nu bătea vântul, în jur ningea ca-n povești, așa că m-am hotărât să merg pe jos de la Victoriei la Iancului, după ce am fost la o zi de naștere. Eram îmbrăcată cu o fustă scurtă, haină de blană și cizme până la genunchi.

Am mers liniștită, în lumea mea, până prin fața Pro Tv-ului, când a dubă a jandarmeriei a parcat în fața mea. Vorbeam la telefon. Au coborât în jur de 10 agenți și s-au pus cerc în fața mea. Poliția, siguranță și încredere, mhmmm! Am înghețat!

N-am simțit nici cea mai mică siguranță când am văzut 10 bărbați cât munții în jurul meu, zâmbind și râzând, judecându-mă pentru cum sunt îmbrăcată și pentru că probabil îmi permiteam să merg pe jos acasă. M-au legitimat, au făcut 3 glumițe și m-au lăsat să plec.

Foto ilustrativ

Am aproape 31 de ani, iar astea sunt doar câteva dintre întâmplările prin care am trecut de-a lungul vieții mele de femeie.

Fuste ridicate, libidinoși în autobuzele aglomerate, priviri grețoase ale taximetriștilor către bancheta din spate pe care stăteam îmbrăcată în fuste scurte, masturbatori la colțuri de bloc și lista poate continua. N-am pățit niciodată nimic grav, dar cred că aș fi putut să!

Sunt sigură că 99% dintre femeile de pe acest pământ au experimentat o astfel de ipostază în care s-au simțit amenințate de o anumită situație sau de un anumit bărbat care a făcut o glumă mai deocheată sau chiar exagerată. O glumă în viziunea lui, să ne înțelegem.

Apoi sunt cele care n-au experimentat aceste "glume", ci au fost direct agresate fizic și au simțit frica, umilința și incapacitatea de a face ceva - un lucru e clar, de cele mai multe ori, un bărbat este mult mai puternic decât o femeie (iar asta dacă nu vorbesc de mai mulți bărbați la un loc).

Și femeile AU TĂCUT. De ce? De rușine, de ideea că poate ele au făcut ceva, de situația în care concret n-au pățit nimic (dar ar fi putut să) și atunci de ce s-o mai zică, din ideea că cei din jur nu le vor lua în serios și nu există cineva care să le asculte și să le înțeleagă pe deplin.

Femeile au tăcut, dar poveștile lor au rămas în ADN-ul lor și le-au urmat de-a lungul existenței și poate chiar le-au transformat, schimbat, alterat.

Întreb atât:

- e normal să simțim frică atunci când ne urcăm într-un taxi?

- e normal să simțim frică atunci când ne întoarcem seara acasă și ne gândim că în scara blocului, după ușa de la lift, ne așteaptă cineva să ne facă rău?

- e normal să simțim frică pentru că ne-am îmbrăcat sexy și am băut un pahar mai mult?

- e normal să simțim frică atunci când o mașină parchează noaptea în fața noastră?

Foto ilustrativ

NU e normal. Dar parcă așa am crescut, așa am fost învățate, așa ne-au învățat experiențele pe care le-am avut. Conviețuim cu frica atât de bine, încât de cele mai multe ori nici nu vorbim despre ea. Este acolo, în noi, se activează în N momente, dar parcă e doar a noastră, ca și cum ar fi un secret pe care trebuie să-l păstrăm cât mai bine.

De ce e un SECRET? Pentru că sunt cei vocali care reduc la zero aceste experiențe - "hai, mă, că exagerezi", "eee, ți-a fost frică, ce crezi că putea să se întâmple", "păi de ce-ai plecat singură acasă dacă erai amețită" etc.?

Și oamenii aștia, deși sunt mult mai puțini decât milioanele de femei agresate și abuzate și hărțuite, au câștigat - au profitat de poziția pe care o aveau, de funcția lor, de faptul că o femeie singură nu va face nimic, de forța lor și au mers mai departe.

Lucrurile trebuie să înceteze sau cel puțin să-și iasă din cercul monoton în care se tot învârt - așa a apărut #MEtoo.

Foto ilustrativ

Background:

#Metoo este un hashtag folosit de cei care au trecut prin experiențe de hărțuire și agresiuni sexuale care vor să tragă un semnal de alarmă despre cât de comune sunt aceste acțiuni în jurul nostru.

Trend-ul a pornit după ce contul de Twitter al actriței Rose McGowan a fost închis temporar săptămâna trecută, lucru pe care mulți l-au simțit ca fiind un mod prin care societatea nu ia în serios conturile femeilor care au fost abuzate.

McGowan a fost foarte critică la adresa producătorului Harvey Weinstein, după ce jurnaliștii de la The New York au publicat un material în care acesta a fost acuzat de hărțuire sexuală asupra femeilor pe care le avea angajate (în special cele tinere) și nu numai.

Contul actriței a fost blocat temporar după ce ea ar fi publicat un număr de telefon personal al unei persoane, în cursul unor tweet-uri în care-și povestea propriile experiențe de agresiune.

#MeToo a venit ca o continuare a hashtag-ului #WomenWhoRoar, care simboliza protestul unui protest.

După ce contul de Twitter al actriței Rose McGowan a fost închis, mai mulți utilizatori și-au propus să boicoteze rețeaua socială pe 13 octombrie. În acest context, mai mulți au spus că poate tăcerea nu este cea mai bună metodă de protest pentru cineva care a fost redus la tăcere.

Amy Siskind, președinte al organizației non-profit The New Agenda pentru drepturile femeilor, a spus că #MeToo a devenit foarte popular după ce ea și colegii săi au push-uit pe rețelele sociale #WomenWhoRoar. A fost doar începutul pentru ca din ce în ce mai multe povești din online să fie postate împreună cu #MeToo.

Femeile din România:

#Metoo este un hashtag internațional, așa că, în mod evident, a ajuns și în online-ul românesc, unde din ce în ce mai multe femei au hotărât să-și scrie experiențele pe Facebook.

Societatea în care ne învârtim este una care judecă aspru și absurd, iar foarte multe dintre ele s-au gândit ceva vreme înainte de a-și expune cuvintele în văzul tuturor.

N-au fost intimidate nici de vulnerabilitatea afișată, nici de istorisirile notate, ci mai mult de opinia generală și ochiul critic al celorlalți utilizatori care abia așteaptă să facă mișto, să critice sau să minimizeze cele citite.

O voce este întotdeauna mai puternică alături de altele, așa că statusurile au venit unul după altul și cred că vor mai veni, după ce multe dintre femei se vor hotărî să spună ce au pe suflet.

Nimeni nu neagă faptul că există bărbați victime sau bărbați agresați, însă nu suntem în cadrul unui concurs și al unei competiții.

Nu e o problemă de sexism, ci una care pune accentul pe femei, deoarece lor li se întâmplă mult mai des, fie că vrem să recunoaștem sau nu, și, mai presus de toate, un bărbat are mult mai multă forță decât o femeie, la nivel fizic.

#Metoo nu este un moft, nu este o alintătură, nu e o chestie cool și hype pe care o facem pentru a ne crește popularitatea în mediul online, ci este un mod de viață de care vrem să ne debarasăm și vrem să scăpăm. Este ceva dincolo de inofensiv și complimente (pe care, da, știm să le acceptăm dacă sunt spuse așa cum trebuie).

E NORMAL să vrem să ne simțim în sigurață, la fel cum e absolut normal să ne dorim să trăim departe de frică, mai ales în contexe unde n-ar avea ce să caute. Nu suntem fragile pentru că alegem să povestim, ci suntem deschise la schimbare și am găsit un mod prin care să ne punem vocea în valoare. Nu ești singura, nu sunt singura și nu suntem singurele care au trecut prin așa ceva.

Foto ilustrativ

Testimonialele fetelor din RO:

Am cules din Newsfeed și am întrebat în privat, astfel încât să vezi și mai concret despre ce reprezintă acest fenomen și să înțelegi că nu este o chestie banală și rară, ci una care se întâmplă mereu, zi de zi.

Uite mărturiile fetelor acestora curajoase, iar dacă ești una dintre ele, una care a trecut prin ce au trecut și ele, încearcă să-ți faci auzită și tu vocea, așa cum poți, așa cum vrei, deoarece nu ești singură! #Metoo

#Metoo Foto: Cofetaria / facebook.com/cofetaria1

Alecsandra:

#metoo, și știți de ce? Că prietenii mei băieți sunt încă surprinși de dimensiunea problemei când ne mai aud pe noi, fețele, povestind tot felul de situații incomode.

Labagii care se freacă de noi în tramvai, tipi care ne iau cu japca de gât în discoteci (aia care te strâng sub mână lor ca într-o menghină, deși nu-i cunoști și nu i-ai invitat în spațiul tău), bătrâni libidinoși care ne strigă obscenități pe stradă, puști de 13-14 ani care ne pun mâna pe fund în glumă și o rup la fugă.

Nu se întâmplă doar seara, nu se întâmplă doar în locuri ferite/străduțe lăturalnice, nu se întâmplă atât de rar pe cum credeți. Dar pentru asta trebuie să ne credeți pe cuvânt.

Carmen:

În urmă cu vreo 8 ani, adică pe când aveam 23 de ani, am avut o "întâlnire" care mă pune astăzi în postura de a spune #metoo.

Stăteam încă la ai mei, în 13 Septembrie. Mă întorceam frântă de oboseală de la serviciu. Era toamnă și era destul de frig afară. Aveam blugi și un hanorac gros pe mine, adidași în picioare și părul prins în coadă sau un coc improvizat (ceva de genul). Era întuneric pe la 8-8.30 deja și aveam cam 10 minute de mers pe jos de la autobuz până la scara blocului.

Am mers fără să realizez că mă urmărea cineva, iar după ce am intrat în scara de bloc (unde NU aveam interfon) tipul respectiv a venit după mine.

Din principiu nu întru în lift cu bărbați necunoscuți, așa că am decis să ies pe cealaltă ieșire a blocului și să aștept să urce domnul și apoi să urc și eu. Dar a venit după mine.

M-a oprit în dreptul holului mic dinaintea ieșirii de bloc și m-a întrebat ceva. Eu crezând că are nevoie de vreo informație, și cum sunt amabilă din fire, am întrebat politicos: "Poftim? Nu am înțeles, puteți repeta?"

Atunci mi-a făcut semn să tac și să fiu cuminte. Abia atunci am realizat că omul nu caută pe nimeni și nimic și m-am uitat în jos unde "domnul" deja își desfăcuse pantalonii și se mângâia frenetic.

În momentul acela m-am pierdut, deși mereu m-am dat puternică și curajoasă, recunosc că mi s-au înmuiat picioarele și mi-am pierdut vocea.

Personajul în cauza avea maxim 30 de ani și era atletic, blocase intrarea din hol cu o mână și cu picioarele și eu nu apucasem să ajung la ușă care dădea spre ieșire. Eram blocată și panicată.

După 10 secunde în care m-am adunat am putut să zic doar: "Am bani în portofel, ți-i dau pe toți și te rog să te duci la curve".

El tot repeata: "Taci și fii cuminte" și se tot apropia de mine și mă mângâia cu o mână.

Atunci am auzit liftul coborând și am prins curaj. Am țipat de nu știam ce-i cu mine, au ieșit doi vecini și a coborât și cel din lift speriat. Individul a fugit instant și, evident, nu l-a putut prinde nimeni. Nici măcar poliția, deși am făcut plângere și am descris cât s-a putut de bine persoana.

Singura măsură care s-a luat după evenimentul întâmplat, a fost că s-a pus interfon. Am mers cu frică următoarele luni și din când în când mă mai aștepta tata la autobuz, mai ales când scăpam târziu de la muncă.

Iulia

Am crescut în București, așa că pentru mine asta a însemnat că am mers încă de la grădiniță cu mijloacele de transport în comun. Când eram în școala generală, prin a 7-a, îmi amintesc perfect de labagii din 335, bărbați care se frecau de mine, deși eram doar un copil și autobuzul nu era chiar atât de aglomerat.

Apoi, am intrat la liceu. Hărțuirea stradală a devenit mai palpabilă decât mă așteptam - nici măcar nu știam că așa se numește atunci, dar știam cum mă face să mă simt. Și nu vorbesc doar de câte un „pisi” aruncat pe stradă pe care ai învățat să-l ignori, chiar și la 15-16 ani.

Am o amintire atât de puternică a unui bărbat care, efectiv, și-o lua la labă, în apropierea liceului, pe după mașinile parcate pe strada Olari. Nu mi s-a întâmplat doar mie, am multe colege cu povești asemănătoare cu personajul respectiv. Sigur, nu înseamnă că am suferit fizic, dar să ai imaginea aia în minte și 10 ani mai târziu cred că înseamnă ceva.

Și cred că asta poate dezvolta o frică în tine, ca femeie. Cred, sincer, că și unui bărbat i se poate întâmpla să rămână șocat de astfel de episoade, mai ales la o vârstă mai fragedă. Însă, pe lângă episoadele astea memorabile, mai sunt toate episoadele în care ți se strigă pe stradă „hei, prințeso, ne arăți chiloții?” sau „mânca-ți-aș pizda ta” sau „să te iau în pulă” sau alte înjurături despre care unii dintre voi credeți că ne flatează.

Nu mă flatează să fiu fluierată sau agresată, mă face să mă gândesc de două ori dacă mai port fustă și tocuri, dacă nu e mai bine să trec pe alt tortuar când văd un grup de băieți, să prefer să merg cu mașina (de multe ori, în loc de RATB), să fiu o femeie feministă, deși ăsta nu e un subiect feminist, e despre normalitate.

Sau, mai bine zis, despre lipsa ei. Nu spun că se întâmplă doar în România (e evident că nu), însă nu e nimic exagerat să vorbim despre lucrurile astea în încercarea de a schimba atitudini, dacă legislația nu te ajută în sensul ăsta. Hărțuirea în public, pe stradă, la școală, la job, își are rădăcinile în lipsa educației, atât cea de la școală, cât și cea de-acasă.

Irina

Am auzit "da-ți fusta jos" când eram mult prea mică să înțeleg ce înseamnă asta și mi s-a întâmplat în zonă mea de siguranță, în bloc, ceea ce mi-a schimbat puțin percepția despre ceea ce credeam eu că e safe zone.

Mi s-a ridicat fusta și cineva s-a servit cu o strânsă atingere a bucii mele de parcă eram amanți de-un veac și asta într-un autobuz în miezul zilei.

Aveam un drum căruia i-am zis #drumullabagiilor, numele vorbește de la sine. Am văzut mai multe penisuri decât mi-aș fi dorit vreodată și nu pentru că asta a fost alegerea mea.

Am avut mereu un racing heart când s-au întâmplat lucruri de genul, nod în gât, dar și cel mai puternic țipăt atunci când a fost nevoie de el. Toate avem povești, hărțuirea e un lucru real și cât se poate de serios.

Anda:

Aveam 19 când instructorul meu auto a început să confunde schimbătorul de viteze cu piciorul meu. Părea chiar ușor deranjat atunci când îi atrăgeam atenția.

O altă situație implică un taximetrist - plecam dintr-un bar, fără să fiu deloc "îmbrăcată provocator", aveam blugi și un tricou.

Pe atunci stăteam în Militari, iar șoferul a luat-o pe un traseu necunoscut mie, în timp ce-mi zicea cât sunt de drăguță. I-a luat 35 de minute să mă ducă acasă, 35 de minute în care am crezut că o să ajung fix în câmp.

La final de cursă, mi-a spus că ar trebui să-i dau numărul meu de telefon, că e păcat de Dumnezeu să nu mă sune.

Bianca:

#Metoo. Bineînțeles că am avut de-a face cu agresiune din partea bărbaților, nu cunosc nicio femeie care să poată afirma contrariul.

De la bărbați care-mi puteau fi bunici, dar care totuși mă atingeau în autobuz, și până la tipii random din parcuri, care mă întrebau cu o privire dementă dacă "vreau să-mi dea limbi" - știi tu continuarea.

Chiar și până la un fost prieten care nu înțelegea cuvântul "nu". Da, cred că am pățit-o toate la un moment dat, dar asta nu înseamnă că e ceva normal sau meritat.

Capri:

#metoo pentru că m-am gândit de multe ori să-mi cumpăr un electroșoc pe care să-l port în geantă, pentru că mă încui mereu în mașină în trafic (odată m-am trezit, stând la semafor, cu un tip pe locul din dreaptă), pentru că mă scoate din minți mentalitatea asta de "păi de ce se îmbrăca așa dacă nu vrea să se ia bărbații de ea?".

Și pentru că, cel mai trist, există femei, care deși poate și ele au fost hărțuite sexual, le dau dreptate bărbaților, îi scuză pe bărbați și acuza femeile orice ar fi.

Mi-e frică că poate, la un moment dat, în tramvaiul 36, dacă se ia un libidinos de mine, oamenii în loc să săra pe el, sar pe mine, pentru că e vina mea că sunt indecentă, pentru numele lui Dumnezeu!

Andreea:

Aveam vreo 12-13 ani când un tip necunoscut, care era cu mine în lift, a deschis ușile brusc și ne-am blocat între etaje. A început să se apropie foarte mult de mine și a vrut să mă sărute, dar n-a reușit, pentru că am apucat să apăs butonul de alarmă.

Nu mai țin minte exact cum s-au desfășurat lucrurile apoi, dar a închis ușile repede, am ajuns la parter și a fugit.

Nu le-am zis alor mei, pentru că multă vreme m-am simțit vinovată pentru întâmplarea asta (eu îl lăsasem să intre în scara blocului, ușa avea interfon), dar câțiva ani mai târziu am realizat că nu aveam nicio vină.

Verde:

Eram în clasa a șasea la o școală de cartier. În fiecare zi intrăm la ore, ținându-ne de mână, 2 câte 2, în ordinea alfabetică a clasei. Profesorii mergeau în față.

O gașcă de tipi mai mari, golanii cartierului - cum li se zicea, stăteau la intrare și dădeau palme peste fund fetelor, analizându-le cu voce tare.

Mamă, ce fund are aia, ce rotund, ce mic, ce mare. Profii știau și auzeau, dar nu spuneau nimic, iar noi ne prefăceam că nimic nu s-a întâmplat. Și în fiecare zi, mai primeam o palmă. Peste fund.

Karin

Prima oară când a venit prietena mea Chelsea la mine era iarnă și am mers la Sâmbăta de Sus cu ai mei. După miezul nopții de Revelion, am plecat să ne plimbăm împreună în sat. La o răscruce de drumuri, printr-o zăpadă și o liniște complete, ne-am întâlnit c-un grup de călușari. Purtau măștile alea imense de vrăjitoare și făceau zgomot de clopoței în mers.

A fost exotic și interesant până când ne-au încercuit și au început să ne împingă. Erau mulți, puțeau a alcool și ne-am trezit trântite pe jos în mijlocul uliței pustii. De jos din zăpadă mi-amintesc perfect ochii verzi ai lui Chelsea căutându-mă, și frica de a nu reuși să scăpăm întregi de acolo.

A doua oară era vară, ne plimbam de-a lungul canalului, în Medgidia, în parcul copilăriei mele. La un moment dat, vedem o căruță. Ea se entuziasmează să vadă caii, ne apropiem. Lângă căruță, căruțașul își scosese pula și și-o freca uitându-se la noi.

Apoi am mers la mare. Aveam cazare la Neptun, la vila scriitorilor, cu încă o prietenă de la liceu. Ne-am petrecut ziua pe fetițeală la plajă. Seara am mers la Jupiter, unde era club, cu spumă, alcool și muzică proastă. Am luat-o pe jos spre hotel pe drumul clasic dintre stațiuni, la unu noaptea, când o mașină a oprit pe dreapta în fața noastră.

Din ea au ieșit 3 tipi care au plecat fiecare spre câte una dintre noi și ne-au înhățat din stradă. Pe mine m-a împins pe bancheta din spate și a ieșit să îi ajute pe ceilalți. Nu am apucat să văd ce se întâmpla cu fetele în același timp, știu doar că am deschis portiera și am fugit în mijlocul străzii, unde am început să țip.

A fost singura formă pe care am gândit-o pe moment ca apărare, am strigat până am văzut că mașina pleacă, lăsându-ne pe toate trei pe trotuar, curajoase, șocate și încă neîncrezătoare de la adrenalina unei situații care avea implicații pe care nu voiam să le atingem cu gândul.

Eram o puștoaică virgină în toate situațiile de mai sus din care am “scăpat” without physical harm; deși mă îngrețoșează acest verb a scăpa, pentru că mă victimizează (aproape) sigur. Nu am scăpat însă de a îmi sta inima în loc de fiecare dată când e seară/noapte și o mașină trage pe dreapta brusc sau oprește în fața mea.

Asta e contribuția mea la #metoo. Am scris-o pentru c-am văzut destule caterinci proaste ieri cum că dacă ai vagin trebuie să scrii #metoo. Din păcate, așa se pare.

Andra:

#metoo pentru că moustache, pentru că nas mare, pentru că tocilară, pentru că masturbare în 226 pe fundul meu fără ca eu măcar să-mi dau seama, până cand mi-a zis o femeie când m-am dat jos din autobuz. Pentru că abuz. Hai să avem o zi minunată DECÂT cu amintiri frumoase!

Roxana:

În ziua în care am început facultatea, știam că voi lua bursă pentru că învățasem s-ajung acolo, normal. Și părinții au să mă facă să conștientizez ce mi se-ntâmpla și au decis că bursa va fi bugetul meu lunar.

Am decis de capul meu că ar fi minunat dacă mi-ar crește veniturile și cum altfel aș fi putut decât aplicând la locurile de muncă disponibile în ziarele locale. Știam că vreau niște bani, acolo să fie, și să lucrez 3-4 ore.

”director agenție imobiliară, caut asistentă, poate fi și studentă, fără experiență, pentru a mă ajuta în treburi legate de organizare etc”...cam așa suna primul anunț la care am sunat și mi-a răspuns o voce destul de puternică de bărbat.

Nu m-a întrebat nimic despre mine, ci doar a vrut să ne vedem în aceeași zi. Nu aveam cursuri, nicio grijă în acea zi și răspunsul prompt m-a entuziasmat și am mers la adresa indicată. Era o casă, de afară nu părea a fi nici măcar o locuință decentă, unde o voce puternică mi-a răspuns la ușă.

Nu era vreun uriaș, ci un personaj cam de aceeași înălțime cu mine care m-a invitat în casă. A urmat închiderea ușii. Mi-a zis să mă așez pe pat, ba chiar să mă fac comodă pentru că păream cam prea îmbrăcată și m-a atins părintește pe spate.

Nu știu ce s-a trezit în mine în momentul respectiv, în mintea mea am conștientizat cumva pentru ce mă aflam acolo din punctul de vedere al "gazdei". Și am început să fac ca toate relele, văzusem la televizor cam care ar fi reacțiile unei persoane epileptice, ba chiar m-am și lovit în căderea mea pe parchet.

S-a speriat și a început să țipe la mine să mă opresc, mi-a aruncat peste ochi o cană cu apă rece și își repeta că nu vrea să mor la el în casă, ba chiar mă întreba cine mai știe că eu sunt acolo.

Și a început să țipe să ies din casă, că de ce m-am speriat, naiba să mă ia cu boala mea cu tot, c-avea să-mi fie bine la el. Nu știu cum m-am ridicat de jos și am fugit spre ușă urlând că naiba să-l ia pe el.

Nu am înjurat niciodată. Nu am mai sunat niciodată pentru un loc de muncă și mereu m-am asigurat că mai sunt oameni în jur. A fost vina mea. Nu aveam ce căuta acolo. Eram mică, naivă, voiam și eu să lucrez. #metoo

Iarina:

Am scris, am șters, m-am luat cu treabă, apoi am scris iar, și până la urmă am văzut că ezitarea e parte din problema și am zis că e clar, e nasol.

E peste tot mizeria asta și la fetele noastre mai ales! Și mai ales când e vina ta, că cu ce erai îmbrăcată, ce-ai căutat acolo, înseamnă că nu ai ales bine băiatul, pai ai greșit tu cu ceva, de ce ai răspuns, ei, poate exagerezi, se mai întâmplă, ai și tu grijă.

Nu, nu, nu e normal, nu trebuie să se mai întâmple! Și cheia e tot în educație, că e jaleeeee! Dar ce să faci, țara te vrea prost. :(

[If all the women who have ever been sexually harassed or assaulted wrote "Me too" as a status, we might give people a sense of the magnitude of the problem. #metoo]

Alina:

#MeToo Aveam 10 ani când, în timp ce așteptăm la coadă la înghețată, un bărbat de vreo 40 a încercat să mă lîngă pe față. Aveam 14 (și arătăm de 12) când mergeam cu mamă pe stradă și alt bărbat i-a șoptit că îi oferă 50 de dolari pentru mine.

Prin februarie, un om al străzii m-a strâns de fund puternic pe sub palton în timp ce mergeam pe stradă.

Iar săptămâna trecută, vineri, în timp ce mă întorceam spre casă de la birou, un bărbat mi-a strigăt dintr-un taxi: "Manca-ți-aș pizda!". Câteva povești random din multe sute pățite în 30 de ani. Cel puțin sute. #MeToo

Roxana T.

#metoo pentru profesorul de română din liceu pe care l-am plesnit peste mână în mijlocul clasei când a încercat să-mi desfacă bluza și care înghesuia fetele pe holuri și le pipăia ca să le învoiască. pentru toți labagiii la care am țipat toată copilăria, că așa m-a învățat mama, că-s de fapt niște distruși speriați și fug la prima strigare. pentru toți colegii cărora li se părea fun să te pipăie în adolescență. pentru că spray-ul cu piper în geantă a devenit o normalitate.

Ruxandra

#metoo pentru primul interviu de internship la care m-am dus, unde domnul director de creație mi-a zis că nu-mi dă 20 de ani și că arăt ca o fetiță de 14 ani care ar putea juca rolul unei fete violate de taică-su în următorul film pe care îl regizează, dar dacă vreau să rămân pe copywriting, na, vedem *wink wink*

<<If all the women who have been sexually harassed or assaulted wrote "Me too" as a status, we might give people a sense of the magnitude of the problem.>>

PS: să fie clar, există și bărbați care susțin femeile:

Topic-uri

femei metoo agresate romania hartuire
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde