Mia și povestea ei - cum a ajuns o femeie să fie mamă pentru 40 de copii

Share
452
Tweet

Mia Scarlat are 63 de ani și este mamă pentru 40 de copii.

N-ai cum să nu privești, la un nivel superficial, cu ochi sceptici o astfel de veste.

Cum poate o femeie de 63 de ani să-și împartă atenția la atât de multe suflete, într-un mod egal, echilibrat și plin de iubire?

Crede-mă că se poate. Partea grea vine abia acum - Mia Scarlat este mamă pentru 40 de copii luați de pe stradă, abandonați sau abuzați, cu vârste cuprinse între 2 și 21 de ani.

Ea îi crește, îi educă și-i dezvoltă într-un mediu unde cuvântul de bază este IUBIRE.

Îi ajută să-și depășească traumele și problemele și îi transformă în omuleți normali, fericiți și care dau rezultate extraordinare la școală sau în pasiunile pe care le au.

Mia Scarlat este mamă pentru 40 de copii care vin din durere și care în prezent sunt olimpici, premianți, medaliați sau mega talentați.

Nu e nimic putred la mijloc, ci doar un exemplu evident pentru cât de multe se pot realiza dacă privești lumea din jur cu atenție, cu dăruință, încredere, iubire și speranță.

Mia

Cum am cunoscut-o pe Mia

La început de octombrie, colegul meu Răzvan mi-a povestit de o postare pe care a văzut-o la un amic de-ai lui pe Facebook.

Gabi nota cum undeva lângă București trăiește o femeie care are grijă de foarte mulți copii talentați și premiați și care are nevoie de ajutor - haine, jucării, alimente, orice era și este binevenit.

N-am înțeles mare lucru despre toată treaba asta, nici Gabi nu știa mai multe detalii, dar am zis că trebuie să mergem să vedem despre ce e vorba.

Am dat veste în companie despre acest caz și împreună cu un portbagaj plin de lucruri aduse de oameni, am mers să ne vedem cu Gabi, omul de legătură, și s-o cunoaștem pe Mia.

Credeam că vom ajunge undeva într-un sat, într-o casă fără lumină, unde cei 40 de copii stau înfometați și înghesuiți și nu mi se legau deloc treburile în minte.

În realitate, lucrurile n-au stat deloc așa.

Copiii doamnei Mia

Mia's Children

Am ajuns în satul Roșu, pe strada Drumul Bacriului nr. 44C, la organizația non-profit licențiată și acreditată în România, Mia's Children. Mia și copiii stau aici de 7 ani, în casa care a fost construită special pentru ei de o familie care a vrut să-i ajute, familia Smaranda.

Mia este președintele acestei organizații, la baza căreia stă un vis - acela de a salva copiii și tinerii din Bucureşti și din zonele limitrofe care au resurse limitate, sunt neglijați, abandonați sau abuzați.

Scopul asociației este să ajute copiii și tinerii să crească și să trăiască vieți mai bune, departe de sărăcie, abuz, prostituție, abandon școlar, droguri.

Am pășit într-o lume care nu credeam că există, într-un loc plin de personalitate, gălăgios, vesel, încărcat de energii pozitive și iubire.

Mia vorbește mult despre iubire și despre Dumnezeu.

Nu este habotnică, nu se aseamănă în niciun fel cu femeile religioase lipsite de viziune, ci este o femeie puternică, deschisă, caldă, care crede foarte mult în simplitatea vieții și în esența ei - "adevărul îmbrăcat în iubire".

Mia

Auzim tot timpul cum la baza acestei vieți stă ideea de iubire și cum dragostea poate schimba destine și iată că în această casă din comuna Roșu în care am ajuns am descoperit efectul concret al acestei teorii.

Am stat câteva ore într-un spațiu parcă rupt de viața noastră obișnuită, agitată, stresată și m-am plimbat într-un mediu care m-a lăsat parcă într-o stare de visare.

Întreaga casă este plină de diplome, medalii, poze, citate, picturi, iar când zic plină, mă refer la faptul că nu cred că vei mai vedea vreun locușor liber pe pereți care să nu fie ornat cu realizările acestor copii.

La primul etaj este un fel de apartament cu mai multe camere și diferite "colțuri" - de lectură, de muzică, de entertainment etc.

Mia's Children

Te lovești de o explozie vizuală - sute de cărți aranjate frumos în biblioteci, fotografii, un pian înconjurat de zeci de tablouri absolut superbe realizate de tânărul Ion, 21 de ani, un acvariu cu pești aurii, micul cățel pe nume Tobi, tabele organizate pe categorii cu tipurile de terapii pe care Mia le-a gândit pentru copiii săi, iar astea sunt doar câteva dintre miile de lucruri prezente în această casă, ordonate și aranjate frumos.

Zona de "entertainment" oferă mai multe canapele și singurul televizor din casă, unde cei mari și mici se uitau la desene.

Mulți dintre ei sunt fani Vocea României, în timp ce alții au avut o adevărată pasiune pentru serialul turcesc Furtună pe Bosfor. Talentatul Ion, spre exemplu, și-a inspirat multe dintre tablouri din acest serial.

Crescuți în ideea asta de iubire, cei mici au venit la noi să ne cunoască - ne-au luat în brațe, ne-au pus mâinile în păr, ne-au povestit despre ei și au întrebat despre noi.

Mia's Children

E aproape imposibil de scris în cuvinte cât de multă căldură și iubire a putut genera acest loc și cât de copleșitor este să vină peste 10 micuți la tine și să te ia în brațe, într-un mod firesc, deși habar n-aveau cine suntem.

Încercam să procesez ceea ce văd și ce aud și parcă tot nu-mi venea să cred sau tot nu reușeam să înțeleg cum e posibil să existe un astfel de loc, această "fabrică de genii", așa cum a zis Hara, colegul care a venit cu mine și Răzvan acasă la Mia.

Oriunde te-ai uita, vedeai ceva care-ți atrăgea atenția sau te uimea sau te fascina și parcă nu exista timp să procesez complet lucrurile din jurul meu.

Am vorbit cu Mia și am încercat să-i aflu puțin din poveste, din inițiativă și să pot integra mai bine în mine modul de viață pe care și l-a ales și lucrurile pe care le face cu atât de multă dăruire, energie și pasiune.

Cum a început totul

"În urmă cu 20 de ani, a fost un moment în care, pot să spun fără niciun fel de tăgadă, că Dumnezeu m-a chemat - după ani de zile de voluntariat în orfelinatele de stat, unde mentalitatea este așa cum este, iar problema copiilor rămâne o problemă pe care cu greu o putem clarifica, mi-am dorit să fac un sistem, să creez un loc în care copiii să se poată simți bineveniți 24 de ore din 24, indiferent de contextul de viață din care vin.

Am creat acest loc ca o ușă deschisă spre speranță. Am început cu propriile noastre bunuri, iar alături mi-a fost soțul meu și fiul meu, deoarece sunt convinsă că nu poți intra într-o astfel de lucrare dacă n-ai binecuvântarea soțului sau a familiei.

Soțul meu a plecat de pe această lume, dar a fost atât de deschis și de înțelept, încât a înțeles ceea ce voiam eu să fac.

Nu foarte mulți bărbați își lasă confortul personal și acceptă ca în jurul lor să fie 15-16 copii.

La început am pornit-o ca pe o joacă, afară, apoi când a venit vremea rea, a trebuit să ne mutăm în apartament, apoi copiii n-au mai vrut să plece și a trebui să-i culcăm pe ei în pat și pe noi pe lângă pat și uite așa au evoluat lucrurile", spune Mia.

Mia

Mia și-a dorit să creeze modele, oameni firești. A vrut să aducă la lumină, după cum mărturisește chiar ea, ceea ce Dumnezeu a pus mai frumos și mai curat în sufletele oamenilor. Treptat, oamenii care i-au înțeles mesajul, au început să-i iasă în cale și să o ajute.

"Sunt copii pe care i-am luat din subterane, copii abandonați în parcuri, lăsați să moară. Copii care au văzut locuri oribile, bătaie până la sânge, așa că și ei loveau până vedeau sângele, copii folosiți în trafic sau ca cerșetori.

Am început cu niște saci de jucării pe care i-am dus în mijlocul copiilor care aveau o casă, dar care trăiau ca și cum n-are avea casă, ori trăiau foarte greu. Sărăcia, reformele și abuzurile ei generează o anumită psihologie.

Am încercat să-i fac pe acești copii să interacționeze, să folosească jucăriile, să și le împărtășească - așa au vorbit copiii unii cu alții și s-au adus unii pe alții.

Așa am descoperit lucruri la care nici nu m-am gândit și așa am intrat și în lumea subterană, în lumea copiilor și a oamenilor care stau acolo și am început să studiez fenomenul.

Am luat copii care erau plini de păduchi și la un moment dat n-am mai putut scăpa de păduchi și m-am vopsit, deoarece o prietenă mi-a spus că vopseaua omoară ouale. Și am fost șocată că nici fiul, nici soțul n-au observat. Am ajuns și eu odată în viața mea blondă și nimeni n-a observat".

Mia's Children

Asociația Mia’s Children a luat ființă ca o entitate juridică română în anul 2001. Fondurile iniţiale au fost oferite de persoane fizice, asociaţii civice şi alte grupuri, în scopul ajutorării copiilor defavorizați, a celor abandonați, agresați sau aflați în risc de excluziune familială și socială.

Mia's Children nu are un buget stabil, iar legea nu încurajează donațiile și ajutorul acestor copii. Așa cum spune Mia, banii de la stat nu sunt compatibili cu nevoile reale ale unui astfel de centru.

Cum s-au legat lucrurile

"Zi cu zi s-au adăugat fapte de viață, întâmplări incredibile, provocări (pentru că la un moment dat trebuia să dai tot ce ai și te gândeai ce-ți rămâne ție, familiei tale) și totuși Dumnezeu pregătea o cale să mulțumescă și familia și copiii cu care eram, și până la urmă este o poveste minunată. Este o poveste care se întâmplă.

Este foarte simplu: dacă vrei să slujești sau vrei să mulțumești, poți să-i spui celui de lângă tine "bună, mă bucur să te văd" sau pur și simplu să-l ignori, în condițiile în care ignorarea poate duce la pierderea unei vieți.

Este o mare bucurie să împarți ceea ce ai și cu ceilalți.

Mia's Children

Am experimentat tot felul de lucruri la care nu m-am gândit: de la a-ți vinde casele și mașinile și aurul, și de a coborî de la nivelul unei femei cochete și aranjate la un om care, la un moment dat, nu mai știa câtă diferență este între el și cei pe care-i lua de pe străzi (lumea mă confunda de foarte multe ori și mă disprețuia pentru ceea ce fac) - la a-ți pierde prietenii, pentru că mulți n-au înțeles de ce nu mai făceam mese cum făceam înainte și de ce am ales să mă dăruiesc unor copii, la fel cum bătrânii n-au înțeles de ce le dau copiilor și nu le dau lor și tot așa.

Asta nu m-a oprit și am întâlnit oameni cu viziune. Vorbim atât de mult despre dragoste, dăruire, credință, și ce facem dincolo de pragul bisericii?

Eu nu pot să fac mătănii pentru că sunt foarte bolnavă și ziceam "Doamne, iartă-mă că nu pot să fac mătănii, așa cum fac femeile acelea, și te slujesc așa cum sunt eu și pot eu", povestește Mia.

Mia's Children

Fiecare are un destin

Mia povestește franc drumul ei și pare că este atât de liniștită și vede atât de simplu și liber lucrurile, încât chiar nu cred că e atât de ușor să faci asta. Pentru ea e ușor, e simplu, e normal.

Asta e viața ei și povestește atât de pasionat și frumos, încât chiar pare simplu, deși nu e. Mia nu vrea laude, nu apare la TV, nu prea dă interviuri, în general. Ea crede că oamenii buni îi vor fi aduși în cale, într-un mod sau altul.

"Cred că fiecare are o chemare anume. Nu contează cum ne manifestăm, ci ceea ce facem cu adevărat pentru cei din jurul nostru și cât putem ierta și iubi.

Te dezbraci de tine și te îmbraci în celălalt. Este greu să înțelegi ce se întâmplă, oamenii te valorizează pentru ceea ce reprezinți pentru ei - eu ajungeam să fiu cunoscută de copiii care trăiau în subteranele de la Moghioroș, iar când apăream pe stradă veneau și mă strigau "mami, mami" și lumea se uita ciudat la mine, cu reproș.

Cum pot să duc ceai, pâine, haine sau medicamente, cum pot să încerc să-i ajut? Toată lumea se uita de parcă făceam ceva greșit. Părinții încercau să stoarcă bani de la noi și nu realizau că făceam un bine copiilor. Chiar au fost amenințări cu moartea sau bătaia.

Mia's Children

La un moment dat, am fost atât de obosită și speriată și supărată, încât o noapte întreagă m-am rugat - Doamne, dă-mi un semn, fă-mă să înțeleg ce trebuie să fac, sunt confuză.

Sufletul zice că fac ceva bine, dar răsplata pe care o primesc este rea. Și spre dimineață, mi-a zis așa - pentru durerea clipei de azi, nu merită să pierzi gloria zilei care va avea să fie mâine și care este a mea.

Și atunci am înțeles ceva - eu nu fac pentru mine, într-o mândrie deșartă, deoarece femeile la vârsta mea se retrag, mai ales cu un cancer operat, cu un rinichi scos, diabet, stop respirator și tot felul de alte minuni. Dacă poți să dăruiești, nu poți opri acest lucru și vei afla că ești fericit și mulțumit".

Viața în casa Miei

La Mia’s Children, copiii au parte de educație, consiliere, cursuri de artă, canto, creație literară, teatru, activități sportive și multe altele. Mia pune foarte mare accent pe educație.

Cu o experiență în sociologie, psihologie și pedagogie, Mia este cea care desfășoară terapii personalizate pe fiecare copil în parte (terapia prin muzică, prin lectură, prin arte).

Alături de ea există și asistent social, psiholog și voluntari care-i ajută pe copii la cursuri sau să-și facă temele.

Mia's Children

Mia vede potențialul din fiecare copil în parte și se implică în dezvoltarea lui, astfel încât cel mic să-și poată găsi pasiunile și drumul dorit. Îi ia din medii cum greu ne putem imagina, se luptă pentru viața lor și le dă o șansă.

"Dumnezeu mi-a dat vise care m-am încurajat. Eu am fost una dintre așa zisele nebune care au luat copii din locuri sordide, inimaginabile, din hambare.

Au fost depistați ca fiind purtători de TBC, dar pe care i-am tratat, am găsit căi de a-i trata. Răsplata socială a fost: cu ce drept ai luat acești copii să-i vindeci, chiar dacă nimeni nu-ți dăduse un ban să-i iei și să-i ții?

Dacă nu aveau acte de identitate nu puteau merge la școală sau intra în sistemul de sănătate. Am făcut un fel de home school, unde i-am învățat să scrie, să citească, să socotească.

Mi-au zis că pot fi închisă și atunci am zis că mă voi duce să consiliez femei care sunt în închisoare. Dacă Dumnezeu vrea ca la 58 de ani eu să merg în închisoare, mă duc, să nu credeți că mă voi împotrivi.

În acele 2 săptămâni, cât a durat acest moment, n-am mai avut prieteni, n-au mai fost fundații care să mă ajute sau oameni care să fie alături de mine, să mă încurajeze.

După ce s-a aflat că în România există peste 200 de mii de persoane care nu au fost identitate, au băgat în Parlament o lege pentru ca procesul de recunoaștere să fie cât de cât modificat și ușurat.

Am luptat să dau identitate unor copii prin birouri de avocatură, prin prieteni care m-au ajutat, am luptat ani de zile ca să pun acești copii în drepturi".

Mia's Children

Mia e unul dintre acești copii

Într-o formă sau alta, toată viața Miei a fost legată de copii. Mia a fost unul dintre acești copii pe care ea îi are în grijă.

"Am fost maltratată, chinuită, am trecut prin durere și foamete. Viața mi-a scos în cale o femeie care mi-a zis că pot scăpa și că trebuie să-mi fac o cultură. Am întrebat-o "ce e aia cultură?", crezând că trebuie să fac ceva.

Mi-a spus să citesc orice carte îmi ajungea în mâini și asta am și făcut, până când am avut puterea să-mi dau seama ce trebuie să citesc și ce nu.

În urmă cu 20 de ani, a venit acel moment când am zis că pot să fac mai multe. Am realizat că Dumnezeu nu mi-a dat inutil foarte multe daruri și că trebuie să fac ceva care să pună în valoare toate acestea".

Mia's Children

Totul e un proces

Mia îi încurajează pe copii să învețe o groază de lucruri - de la limbajul semnelor, la dat cu ski-ul sau patinele. Ea știe de unde au pornit și are mereu o imagine dublă - una în care vede mizeria, noroiul și nefericirea din care i-a luat și una în care-i vede realizați, împliniți, fericiți. Mia înțelege perfect prin ce trec.

"Trăiesc lucruri inimaginabile. Am copii care au încercat să se sinucidă la 7 ani. Așa au venit de acasă și asta a fost forma lor de eliberare.

Eu am încercat să mă sinucid la vârsta de 12 ani. Dumnezeu m-a pregătit în timp. Oamenii mă acuzau, dar nimeni nu încerca să intre în sufletul meu.

Eu înțeleg durerea lor, noi doi am fost acolo, mă uit în ochii lor, văd când au lumină, văd când sunt căzuți. Le zic: "ok, sunt aici cu tine, hai, speranță, credință, putere, hai".

Nu pot spune că sunt fericită, "haha, ce fericită sunt", e o stare de fericire sfântă, fără reacția aia de om care râde. A te dărui semenilor este un mare har".

Mia vede viața altfel decât noi, majoritatea. Ea crede că nu vedem binecuvântările noastre, ci ceea ce nu putem realiza conform aspirațiilor noastre.

Însă, tot ea crede că sunt prea multe lucruri pentru care ar trebui să privim zâmbind oamenii, să-i privim în ochi și să nu trecem nepăsători pe lângă ei.

Mia's Children

"Să ai puterea să te desparți de conveniențele sociale, să vezi un boț de carne, un grăunte de om, să nu vezi modul în care arată, să vezi acea picătură de extraordinar.

L-am văzut, nu-l pot ignora! Ce poți face din acest copil? Doamne, ajută-mă să găsesc calea spre a-l face fericit. Procesul de schimbare este unul lung și durează 6-7 ani de zile, dar apoi ai să vezi normalitatea, viața, fericirea".

Recuperare prin iubire

Mia susține că trăiește într-o casă a iubirii și este destul de vizibil acest lucru, odată ce ajungi acolo.

"E doar iubire. Există limite și un regulament de ordine interioară, iar în fiecare zi facem un fel de feedback al zilei. Răul prin rău nu-l putem alunga, doar prin bine.

Copiii stau aici până își termină o formă de învățământ, au o diplomă și le găsim un loc al lor. Pot sta fără probleme dacă respectă regulile. Discutăm despre reguli și încercăm să le adăptăm, altfel nu se poate.

Trebuie să iubești necondiționat și să nu fii violent. Nu poți să-i impui unui om un mod de a gândi. Un copil are dreptul să fie copil, are dreptul să greșească, dar a persevera într-o greșeală este o altă poveste. Cu toții facem curat, împărțim binele, copii mici primesc la fel de mult ca și copiii mari.

Îi învăț pe copii că o mamă este cea care i-a făcut, indiferent dacă poate să-i crească sau nu, deoarece nu vreau să las în sufletul lor amărăciune.

Încerc, acolo unde se poate, să creez legături între ei și mame, și de aceea de Crăciun, de Paște, gătim împreună, ducem mamelor acasă, ne rugăm pentru părinți, pentru cei care există - sunt și cei care nu există - ne rugăm pentru oameni datorită cărora există.

Nu vom putea anula durerea arătându-i cu degetul pe cei care greșesc, noi răspundem pentru ceea ce facem noi".

Mia's Children

În tot acest proces al vindecării și al iubirii din această casă, animalele au și ele un rol important. Așa a apărut și micul cățel Tobi.

"Am început să avem câini atunci când am văzut că copiii de pe stradă relaționau mai ușor cu ei. Am un băiat care la început nu vorbea cu mine, îi era rușine să vorbească, avea și un coeficient de inteligență scăzut și mai era și dislexic.

Avea o problemă în comunicare, dar vorbea cu câinele. Eu îi spuneam câinelui ce vreau de la el, el îi răspundea câinelui ce voia să-mi zică mie și uite așa ne-am împrietenit prin câine.

A trebui să găsesc o cale de mijloc. În aceeași idee, îi învăț să vorbească și cu plantele".

Mia's Children

În loc de final

Mia zice că este un simplu om, deși eu chiar nu cred asta. Sigur nu e perfectă, dar n-ai cum să nu fii un om bun dacă ai ales o astfel de viață. Pentru mine e un supraom și un exemplu la care nu cred că putem ajunge prea ușor.

Ea și cei 40 de copii sunt dovada vie că iubirea învinge și că poate n-ar strica să fim mai buni; să încercăm, măcar.

"Ce bine ar fi să multiplicăm binele și să putem împrăștia din el celor din jur. Ar fi minunat. Nu vreau să dau lecții, eu încerc, atât timp cât pot, să fac să vibreze viața.

Să încercăm să nu ne mai aruncăm cuvinte, să nu mai alergăm după lucruri ușoare. Simplitate, realitate, iubire, Dumnezeu.

Nu mă refer la o credință habotnică, ci la eliberare. Să poți trăi bucuria întâlnirii, comunicării cu prietenii, să facem bine pentru comunitate, bine pentru oamenii la care nimeni nu bate la ușă.

Fericirea este o stare de bine pe care o purtăm și ar trebui să fim conștienți de ea. Minunea este în simplitate și normalitate, dar noi ne complicăm viețile ascunzându-ne după lucruri care n-au esență. Esența e simplă - adevărul îmbrăcat în iubire".

Mia's Children

PS: Dacă ți-a plăcut povestea acestor copilași și vrei să afli mai multe despre performanțele și activitățile lor, dar și despre Mia's Children și cum îi poți ajuta, găsești toate informațiile aici.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile