Jurnal de bord - primele 2 zile la Untold: artificii, sclipici și voie bună

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
Tweet
Untold 2017

Dragi prieteni,

Untold 2017 a prins un Cluj canicular, dar asta nu a împiedicat mii și mii de oameni să-i treacă pragul. Este prima oară când ajung la Untold, împreună cu o parte din echipa Noizz, și susțin că viața de festival nu e ușoară.

E obositor să ți-o arzi mega tânăr și energic timp de patru zile, dar e și plăcut - măcar așa, tragi puțin de tine de dragul tinereții pe care încă o ai, dar parcă n-o mai recunoști.

Filozofeală ieftină.

Cluj, 2017

Untold 2017, primele 2 zile - copleșitor de mulți oameni, artificii-nonstop, sclipici pe obraji de femei. #trending

Untold 2017, primele 2 zile, part II - organizare blană, nu stai mult la cozi, sound impecabil, spații verzi, spații de chill, activări, toată mâncarea la care te gândești și nu te gândești, puști, tineri, adulți, cocalari, bo$$i, hipsteri, cool people, mondeni, artiști mișto, diversitate, veselie, consum, amintiri, experiențe, aplicație de mobil foarte utilă.

Untold, 2017

În timpul zilei, nu poți umbla foarte mult pentru că soarele te doboară, dar spre lăsarea serii începe să se răcorească și vremea te îndeamnă să ieși la joacă.

Nu prea ai cum să te plictisești la Untold, oriunde te duci și oriunde mergi, vei găsi ceva de făcut, de văzut, de mâncat, de băut. Plus de asta, o groază de branduri te așteaptă cu activări inedite care-ți pot aduce multe suprize.

Uite, spre exemplu, la Ursus poți să te pui, alături de gașca ta, în pielea unei trupe, iar Winston are o chestie mega jmecheră - Aerodium - o instalație unde îmbraci un costum special și intri într-un ring gonflabil, unde un instructor te ajută să zbori.

Absolut Home este un spațiu care ne-am plăcut foarte tare ca mesaj și ca idee, mai ales din partea unui brand mare (nu, n-am fost plătiți să scriem despre asta) - au o instalație care promovează diversitatea și care te invită să contribui la o lume mai bună prin acțiunile tale. Go for it, we can do it!

Nu voi uita să menționez nici despre tipele superbe cu picioroange, nici despre animatoare și niste despre design-ul fantasy și foarte mișto al scenelor.

Zona de mâncare este "aranjată" sub forma unor căsuțe luminate, ceea ce ni s-a părut foarte plăcut vizual și cool. Diversitate din belșug aici, pentru toate gusturile și buzunarele, no fuss, no muss!

Untold e un festival gândit sub forma unui concediu (nu degeaba durează 4 zile), așa că îți oferă de toate, iar aici mă refer și la Cluj, oraș minunat, curat, liniștit, de mutat în el, asta e clar.

Nu cred că doar muzica contează, ci întreaga experiență și atmosferă - cam asta ar fi marea bilă albă. Bag aici și despre setul de artificii zilnice, marca REVELION, foarte drăguțe și neașteptat de multe.

La capitolul muzical - în prima zi am fost la MO, CTC, Asian Dub Foundation și Black Sun Empire, iar aici nu pun și plimbările compulsive de la o scenă la alta. Toți ne-au plăcut maxim, însă oboseala acumulată pe drum nu ne-a lăsat să ne ridicăm entuziasmul la nivelul așteptărilor.

Oricum, remarc succesul CTC și cum spațiul scenei Alchemy a fost EXTRA PLIN în timpul concertului lor, lucru care s-a întâmplat fix la fel și în a două zi, când pe scenă a urcat Deliric avec Silent Strike avec Muse Quartec feat (de la un punct încolo) Doctoru' și Vlad Dobrescu.

Zic asta pentru că înainte de Deli Del a fost minunatul Talib Kweli, care ne-a activat complet, dar la care n-au fost atât de mulți oameni pe cât am fi sperat.

În ziua doi am trecut și pe la Vama - băieții au susținut un concert la Main Stage - și am ascultat sunetele noi și nebune ale trupei, dar și pe la Waldeck și Solomun.

Obositor, dar fain, cum ar zice frații clujeni. E mișto la Untold, cam ăsta e vibe-ul și chiar ți-aș recomanda să ai parte de experiența asta cel puțin o dată.

BTW, dacă ești pe la Untold, spune-ne cum ți se pare în secțiunea de comentarii de mai jos.

Ciau!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile