Cum te ajută cafeaua să slăbești și să zâmbești

Share
Tweet
Cum te ajută cafeaua să slăbești și să zâmbești (foto: youtube.com)

Cafeaua e considerată un viciu și asociată automat cu tot felul de efecte nefericite, precum tremuratul, anxietatea sau îngălbenirea dinților în timp. Când le auzi înșiruite așa, parcă-ți vine să reduci doza zilnică sau chiar să te lași. Dar să nu uităm că, atunci când e consumată cu moderație, cafeaua poate face minuni pentru organism.

Îți pune zâmbetul pe buze

Cafeaua nu te face fericit doar pentru că dă startul zilei cu aburi parfumați și gust intens, ci pentru că acționează direct asupra creierului. Cofeina ajunge în sânge, urcă la creier și scade secreția de adenozină. Adenozina e un neurotransmițător inhibitor care, practic, te face să te simți din ce în ce mai obosit de-a lungul zilei. Acționând asupra nivelului adenozinei, cafeaua îți dă energie. Dar asta nu-i singura consecință. Scăderea nivelului de adenozină conduce la creșterea celui de dopamină, neurotransmițător cu rol important în reglarea stărilor emotive. Dopamina e unul dintre principalii hormoni ai fericirii, iar acum înțelegi de ce spun că o ceașcă de cafea îți pune zâmbetul pe buze.

Te ajută să slăbești

Consumul de cafea e o metodă foarte bună de a-ți accelera metabolismul. Unele studii indică un boost chiar de 11% a ratei metabolice bazale, adică a numărului de calorii pe care le ardem stând degeaba. Trebuie să recunosc, ăsta e exercițiul meu fizic preferat.

Rata metabolică bazală e direct proporțională cu viteza de ardere a grăsimilor. Totuși, cafeaua devine din ce în ce mai ineficientă în acest sens pe măsură ce organismul se obișnuiește cu ea. Asta înseamnă că veteranii în consumul de cafea se bucură de o influență infimă din partea acestei băuturi în lupta contra kilogramelor. De asemenea, cu cât cineva e mai... pufos, cu atât mai puțin contribuie cafeaua la accelerarea metabolismului.

E bogată în vitamine și minerale

Cafeaua e o excelentă sursă de Vitamina B2, care contribuie la transformarea grăsimilor în energie, diminuează migrenele și chiar luptă contra unor boli serioase precum cataracta. Vitamina B5 e o altă substanță pe care o întâlnim în ceașca/cana de dimineață, iar aceasta are un efect anti-inflamator, încetinește adânirea ridurilor, reduce oboseala, dar și depresia. Iar astea sunt doar câteva dintre beneficii. Nici cantitățile de magneziu și de potasiu din cafea nu trebuie ignorate. Primul menține sănătatea inimii, ajută la buna funcționare a mușchilor și scade retenția de apă în organism, în vreme ce al doilea reglează ritmul cardiac, previne atacul cerebral și – în general – are grijă de sistemul nervos.

Totuși...

Toate astea sună bine, dar un consum exagerat de cafea nu înseamnă că vom beneficia într-o mai mare măsură de aceste efecte pozitive. Din contră, excesul de cofeină poate conduce la deshidratare, anxietate, tulburări de somn, frisoane, aciditate gastrică sau (cu timpul) chiar osteoporoză. Și, mai presus de toate, diaree. Așa că să ne limităm la una-două cești de cafea pe zi, OK?

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile