De ce căscăm și de ce e contagios?

Share
Tweet
foto: youtube.com
foto: youtube.com

Căscăm când suntem obosiți. Căscăm când suntem plictisiți. Maimuțele cască, la fel și câinii, pisicile, șerpii sau peștii. Întrebarea e „De ce?”. Cercetătorii de la Universitatea din Viena cred că au dezlegat misterul.

O explicație populară este că oamenii cască pentru a-și oxigena creierul. Totuși, mitul este fals. S-a dovedit că nivelul oxigenului din organism nu este influențat deloc de căscat, așa că scoatem din ecuație funcția respiratorie.

Adevărata explicație

În schimb, savanții austrieci sunt de părere că explicația are de-a face cu temperatura creierului. Mai precis, căscăm atunci când creierul este supraîncălzit. Căscatul funcționează precum un cooler așezat sub laptopul încins. „Procesorul” din capul nostru are o temperatură optimă de funcționare, iar organismul e nevoit să ia măsuri în momentul în care situația se înfierbântă. Căscatul accelerează ritmul cardiac și circulația sangvină, pompând în același timp aer la nivelul capului pentru a răci sângele din zona respectivă.

Oboseala conduce la creșterea temperaturii creierului. Căscatul nu ne trezește, nu ne scapă de somnolență, ci pur și simplu ajută creierul să funcționeze mai departe în condițiile astea „ostile”.

Mai mult decât atât, cercetătorii vienezi au descoperit un fel de „fereastră termică”. Conceptul se referă la faptul că organismul ține cont de temperatura mediului în momentul în care decide să caște sau nu. Dacă e suficient de frig afară încât aerul inhalat să ne răcorească creierul, căscăm. Dacă temperatura e „periculos” de mică sau de mare, nu căscăm. Oricine ne-a programat a făcut treabă bună!

De ce e contagios căscatul?

Doi factori pot fi trași la răspundere pentru efectul domino al căscatului:

„Spiritul de turmă” e o primă explicație. În cazul de față, imitarea comportamentului altora poate fi chiar benefic pentru noi, chiar dacă o facem inconștient. Acționând precum o turmă, corpurile noastre fac în așa fel încât toți membrii grupului să rămână alerți. Cum dă cineva startul la căscat, cei din jur procedează treptat la fel pentru că au detectat posibilitatea acestei necesități. Un fel de „Bă, poate știe ăla ce știe”.

Empatia joacă și ea un rol important aici. S-a descoperit că abia pe la vârsta de 4-5 ani începe omul să caște din pricina altora. Tot pe la vârsta asta începem să conștientizăm emoțiile celor din jur. Cam mare coincidența, nu? În plus, căscatul nu e la fel de contagios în cazul copiilor care suferă de autism. S-a dovedit că aceștia au o probabilitate mică de a căsca în urma vizionării unor clipuri cu oameni care cască. Autismul afectează interacțiunea socială, deci paralela e cât se poate de plauzibilă.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile