De ce NU mi se pare corect că Simona Halep e acuzată de rasism

Share
112
Tweet

În ziua de azi, aproape orice spui poate fi considerat rasist.

Simona Halep s-a calificat în turul II la Australian Open după o victorie în fața australiencei Destanee Aiava. Dar nu partida propriu-zisă a fost subiectul știrilor din întreaga lume, ci o declarație controversată a Simonei de după meci.

Halep vs. Aiava (foto: youtube.com)

Românca și-a comparat adversara cu Serena Williams, din mai multe puncte de vedere: „Este foarte talentată. Este puternică și cred că, în viitor, va fi foarte bună. E tânără. Mult noroc! Pot spune că seamănă puțin cu Serena. Lovește mingea foarte puternic și arată ca ea. Este o fată puternică”. Numai cuvinte de laudă la adresa puștoaicei de 17 ani, dar mulți s-au axat strict pe fragmentul „arată ca ea” și au început s-o acuze online pe Halep de rasism.

@Globetrekker203 e amuzat de comentariul Simonei, dar nu în sensul bun: „Chicotesc la declarația lui Halep, cum că Aiava arată ca Serena. Presupun că toți oamenii de culoare arată la fel”.

„#Halep spune că #Aiava <<lovește ca #Serena>> și <<arată ca ea>>. Probabil că n-a intenționat să sune rasist, dar a cam sunat”.

Un alt tweet scria: „Ca să știi, Simona, Destanee Aiava nu seamănă deloc cu Serena. Verifică-ți gleznele și informațiile”, dar a fost șters ulterior. În fine, sunt multe alte exemple de genul ăsta.

Dar oare cum a reacționat Destanee Aiava la auzul comparației? Exact cum ar trebui – s-a simțit mândră: „Faptul că m-a comparat cu Serena îmi dă foarte multă încredere în propriile forţe. Mă simt onorată, mai ales că aceste aprecieri vin de la ea, care este cea mai bună jucătoare din lume în acest moment”. Normal că te bucuri când ești comparat cu o legendă a sportului.

Destanee Aiava (foto: youtube.com)

Din fericire, există și pe Twitter oameni cărora li se pare exagerată ștampila „rasism” și îi iau apărarea româncei. @alexandraa991 scrie: „A spus că arată ca Serena pentru că e puternică, nu e rasistă...de ce ar spune @Simona_Halep asta?pe bune, fraților?”

@padreati spune că „Gândurile rasiste sunt doar în mințile voastre”. Corect.

Ca și Aiava, @MistyQuePoki a interpretat declarația Simonei ca pe un compliment: „[...] de ce e rasism, din moment ce Serena arată genial? De ce e rasist? Mă bucur că Destanee a înțeles complimentul, spre deosebire de ăia care au spus că Simona e rasistă...”.

@Daniel_Ionita a înțeles perfect ce încerca Halep să transmită: „Simona Halep a comparat-o pe Destinee Aiava cu Serena Williams, iar unii ratați au scos imediat din sac cuvântul <<rasist>>!”.

Pe bune, acum, de ce să fie rasistă remarca? După ce a spus că stilul de joc al celor două tenismene seamănă prin forța loviturilor, Halep a adăugat că vede și o asemănare fizică între ele. Da, amândouă sunt solide, forțoase, au mușchi bine conturați. Care-i problema?

Destanee Aiava și Serena Williams

Chiar dacă s-ar fi referit la figură, nu-i nimic rasist în a spune că două persoane ți se par asemănătoare. Uite, eu spun că Jeff Bridges seamănă cu Kurt Russel. Asta nu înseamnă că, pentru mine, toți albii arată la fel. Poate că seamănă, poate că nu, dar e părerea mea personală și nu văd nimic jignitor în ea.

Jeff Bridges și Kurt Russel (foto: reddit.com)

Tu ce zici? Este sau nu rasistă declarația Simonei Halep?a

Topic-uri

Simona Halep rasism serena williams destanee aiava
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde