O rezoluție adoptată de Parlamentul European ar putea face ca marijuana medicinală să fie disponibilă și în România

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
178
Tweet
Sursă foto: Wesley Gibbs // Unsplash

În timp ce în România doi jurnaliști care au fost prinși cu 2 jointuri sunt linșați mediatic și autoritățile anunță triumfător că i-au pus sub cercetare, Parlamentul European ar putea obliga România să legalizeze marijuana medicinală.

La începutul lunii, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în ceea ce privește marijuana medicinală. Catherine Bearder, membru al Parlamentului European, explică de ce Europa are nevoie de mai multe fonduri alocate cercetării efectelor marijuanei medicinale, dar și pentru a face tratamentele bazate pe marijuana medicinală accesibile tuturor cetățenilor europeni, iar aici intrăm și noi, românii.

Rezoluția cere Comisiei Europene să îmbunătățească accesul la marijuana medicinală pe tot teritoriul Europei, dar în același timp cere autorităților din fiecare țară membră a UE să traseze o linie clară între marijuana medicinală și alte utilizări ale acestei plante.

Membri Parlamentului European semnatari ai rezoluției mai susțin și că cercetarea beneficiilor pe care le poate aduce marijuana medicinală au fost subfinanțate și ar trebui ca această chestiune să fie îndreptată în viitorul apropiat. În plus, în țările unde marijuana medicinală este deja legalizată, ea ar trebui să fie acoperită de asigurările de sănătate, întocmai ca alte tratamente medicale.

De asemenea, se mai arată și că legalizarea marijuanei medicinale ar aduce bani mai mulți la bugetele locale, ar da o lovitură pieței negre, ar limita accesul minorilor la marijuana și ar oferi pacienților acces la produse legale și sigure pentru tratarea diverselor afecțiuni, întocmai cum se întâmplă în Israel, Canada, Statele Unite etc.

Este destul de clar că într-un viitor nu foarte îndepărtat România ar putea fi forțată să legalizeze sub o formă sau alta marijuana medicinală sau, cel puțin, să permită pacienților de pe teritoriul României să-și procure produse bazate pe marijuana medicinală pentru diverse afecțiuni, întocmai ca în țări precum Grecia, Portugalia, Olanda, Belgia etc.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile