Medeea Iancu, poeta feministă care a speriat România și pe care ar trebui s-o citim cu toții: „Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec, România”

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
178
Tweet
Sursă foto: facebook.com/medeea.iancu.autor

O poetă a șocat întreaga Românie cu un poem feminist pe care l-a citit la gala Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. A șocat pentru că a ales să spună lucrurilor pe nume, să adreseze felul în care sunt tratate femeile în această țară, felul în care violurile sunt justificate prin mentalități de genul „o căuta cu lumânarea, nu vezi cum s-a îmbrăcat?”

A șocat pentru că România e obișnuită ca o poezie scrisă și citită de o femeie să fie gingașă, delicată, fără atitudine, obedientă. Publicul din sală s-ar fi ridicat, ar fi plecat, ar fi vociferat, ar fi apostrofat-o pe Medeea. Lucru care nu face decât să-i dea și mai multă dreptate și să justifice și mai mult actul artistic al poetei.

Ce este și mai aberant, e faptul că Medeea Iancu a fost invitată la acest eveniment pentru a fi premiată de editura „Cartea Românească” pentru activitatea din anul 2017. Asta înseamnă că poeziile ei, printre care și cea citită la gală, sunt apreciate, demne de a fi premiate, dar nu sunt destul de potrivite pentru a fi citite cu voce tare, în public, pentru a nu ofili neuronii românilor conservatori.

Iată o filmare cu momentul artistic:

Poezia care a fost citită de Medeea, transcrisă mai jos:

„Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituată

Persoană, persoană, persoană

Eu sunt tipa pe care o urâţi, aş fi trebuit să fiu băiat, astfel aş fi lângă voi

Şi dacă un poet ejaculează pe faţa unei femei este artă

Şi dacă un poet fute o femeie în timp ce doarme este artă, nu viol

Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl aşteptaţi

Îmi pare rău nu sunt poeta europeană, cool, nu sunt tipa care spune la microfon: eroul este un bărbat

Nu sunt poemul care să te excite, nu sunt în poemul în care să mă forţezi

Nu am scris suficient de bine pentru tine, România, nu am fost suficient de cuminte pentru tine, România

Nu am spus nimănui, România

Nu ţi-am lăudat suficient violul, România, nu ţi-am slăvit eroii, România, nu ţi-am citit scriitorii, România

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului, Amin, Amin, Amin a spus curva

A spus prostituata, a spus mama şi fiica

Îmi pare rău, nu m-am sinucis, România, îmi pare rău nu sunt strofa ta preferată despre sex,

Poemul despre viol eşti tu, România, poemul despre hărţuire eşti tu, România, poemul despre abuz eşti tu, România

Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec, România

Mai ştii? Aplaudaţi. Aplaudaţi. Aplaudaţi…

Nu sunt pornografia ta, România, nu voi aştepta întinsă să-mi faci felul

Nu sunt gluma ta despre viol, în literatură nu se discută despre asta, în familie nu se discută despre asta

Şi noi fetele aşa murim şi tu, România, spui mereu: poetul, poetul, poetul”

Medeea Iancu a fost premiată în cadrul evenimentului de la Botoșani pentru volumul „Delacroix este tabu: suita românească”, pe care ar trebui să-l citească tot românul, pentru a-și trata misoginismul și acest tip de ieșiri pudibonde.

Au existat și voci care au lăudat-o pe Medeea pentru acest act artistic. De exemplu, Călin Vlasie, directorul editurii Cartea Românească, cel care i-a oferit premiul, a spus că publicul botoşănean este conservator şi că poemul era de fapt un manifest, „un mesaj împotriva tuturor violatorilor, împotriva tuturor celor care-şi bat joc de femei, cei care nu respectă libertatea femeilor”.

„Ceea ce am citit eu a fost un manifest feminist împotriva violenţei care anumite persoane o fac asupra femeilor în România, a violatorilor, misoginismului. Am folosit câteva citate în poemul pe care l-am citit din alţi poeţi şi aş vrea să spun că poezia din punctul meu de vedere ar trebui să aducă o schimbare pozitivă în vieţile noastre şi nu a fost nimic făcut împotriva oraşului Botoşani sau a imaginii lui Mihai Eminescu. A fost doar un manifest feminist care ar trebui să ridice semne de întrebare asupra violenţei care există în România”, a precizat Medeea Iancu.

Bravo, Medeea! România are cu siguranță nevoie de mai mulți poeți / scriitori ca tine, care să aibă curajul să încerce să schimbe mentalități în mediile cele mai conservatoare, prin astfel de acte artistice incomode.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile