Quentin Tarantino pregătește primul său film bazat pe fapte reale

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
Tweet
Quentin Tarantino

Quentin Tarantino a anunțat anul trecut că vrea să se retragă din industria cinematografică, însă nu înainte de a mai lansa două filme.

Așa cum era de așteptat, regizorul va ieși în glorie din această lume, iar cei de la The Hollywood Reporter au aflat deja despre unul dintre proiecte - un film despre familia Manson, scris și regizat de Quentin.

Nu se știu foarte multe detalii despre film, însă va avea de-a face cu multe crime făcute de fanii lui Charles Manson în 1960.

Quentin Tarantino

Unele zvonuri susțin că Margot Robbie a fost aleasă în rolul lui Sharon Tate, soția însărcinată a lui Roman Polanski, cea care a fost măcelărită de familia Manson în 1969.

Filmul promite o abordare unică asupra acestor întâmplări. Filmările vor începe în vara lui 2018, iar zvonurile mai susțin că pe lista de actori doriți sunt și Jennifer Lawrence, Brad Pitt și Samuel L. Jackson.

Dacă proiectul se va duce la bun sfârșit, acesta va fi primul film bazat pe fapte reale din cariera lui Tarantino. Cu toate astea, nu putem spune că va duce lipsă de elementele de detaliu care l-au definit pe regizor - sânge, violență, crime.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile