Am fost la TIFF 2018 să văd cum festivalul ăsta schimbă întreg Clujul

Share
Tweet

Festivalul Internațional de Film Transilvania nu-i doar o simplă reuniune a cinefililor. Evenimentul ăsta resuscitează întreaga cinematografie românească, motivează tinerii să facă voluntariat, dinamizează economia clujeană și transformă orașul într-o capitală europeană a culturii. Am dat o fugă pe-acolo săptămâna trecută și vreau să-ți povestesc mai pe larg.

Am mers la cea de-a 17-a ediție TIFF în calitate de director de imagine al unuia dintre scurtmetrajele aflate în competiție: „Ionuț și Călin”, o poveste autobiografică de dragoste (și ură) între doi bărbați. Dezvoltat în cadrul Școlii de Dramaturgie și Scenaristică „Scrie despre tine” (SDT), e unul dintre puținele filme românești care abordează subiectul ăsta.

În fine, ideea e că n-aveam cum să ratez premiera. Am plecat cu trenul din București, tolănit în vagonul de dormit. În loc să dorm buștean timp de 11 ore, am ajuns să mă rog la toți sfinții măcar să ajung într-o bucată. Încontinuu am simțit că vagonul o să se rupă-n două, la cât de violent se zgâlțâia. M-am trezit de câteva ori proiectat în perete și, pe calea asta, îi cer scuze pentru gălăgie vecinei din compartimentul alăturat.

Până la urmă, rugăciunile mi-au fost ascultate: am ajuns întreg în Cluj. Am plecat spre cazare și m-am culcat la loc, de data asta pe bune. Cu bateriile reîncărcate și mațele chiorăinde, am vizitat celebra Vărzărie de pe bulevardul Eroilor. Dacă ajungi vreodată pe-acolo, neapărat să-ți iei varză à la Cluj – n-am mâncat vreodată ceva mai bun.

Foto: Facebook/TIFF

Următorul obiectiv din orarul meu era petrecerea Mastercard de la CHIOS Social Lounge, un party mișto care deschide oficial zilele filmului românesc. De-a lungul anilor, evenimentul ăsta a devenit o tradiție în cadrul TIFF și n-aveam de gând să-l ratez. Clădirea e amplasată fix pe malul lacului Chios din Parcul Central, deci am avut priveliștea perfectă cât am stat pe-afară la două-trei păhărele de vin. Înăuntru, atmosfera era asigurată de un live band, iar cine nu dansa se înghesuia la photo corner. Lumea se simțea bine.

Foto: Facebook/TIFF

Am reușit să ajung și la premiera „Touch me not” (Nu mă atinge-mă), cel mai controversat film de la TIFF 2018. Probabil că știi scandalul iscat în jurul lui după ce-a câștigat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Era descris ca fiind obscen, revoltător, o anti-capodoperă fără potențial de public. L-am văzut proiectat la Casa de Cultură a Studenților și pot spune că nu merită toată ura asta. E un film îndrăzneț despre explorarea intimității, despre depășirea barierelor psihologice și sociale, subiecte considerate tabu. Are un nou tip de storytelling, în care documentarul se amestecă cu ficțiunea, iar regizorul are propriul său personaj.

Foto: Facebook/TIFF

După film m-am mai învârtit prin centrul Clujului, căutând câte ceva de băut și de ronțăit. Desigur că nu venisem pregătit cu suficient cash la mine, dar n-am avut probleme din cauza asta: cardul meu Mastercard a fost acceptat la toate punctele de plată din cadrul TIFF. Ușor, rapid, n-am mai stat să-mi număr banii sau să aștept rest de fiecare dată. Nu degeaba e cel mai acceptat card din lume.

Sincer, cel mai mult m-am distrat în Lounge-ul TIFF x Mastercard din Piața Unirii. E locul unde experiența TIFF depășește granițele ecranului de cinema, unde ajungi s-o trăiești în adevăratul sens al cuvântului. Aici se țin toate conferințele de presă, toate interviurile cu actori și regizori.

Foto: Facebook/TIFF

Aici îți satisfaci toate curiozitățile legate de filmele proiectate în cadrul festivalului și te simți ca în culise. Mi-a fost greu să plec, dar n-aveam încotro: a doua zi trebuia să mă scol devreme, să prind calupul de scurtmetraje în care figura „Ionuț și Călin”.

Publicul a reacționat ideal: aplauzele călduroase m-au convins că a meritat tot efortul depus în producerea filmului. Din punctul meu de vedere, asta-i cea mai mare recompensă la care poate spera un om din industria filmului. Nu premiile, ci aprecierea spectatorilor.

Foto: Facebook/TIFF

Dacă tot am bătut atâta drum, am zis să aflu ce părere au oamenii de-acolo despre TIFF. Nu despre filmele propriu-zise, ci despre atmosfera generală, felul în care festivalul ăsta a schimbat Clujul de-a lungul timpului. Uite ce-am aflat:

Roxana, 26 ani, analist date

„Acum sunt suficiente oportunități pentru clujeni pe parcursul întregului an, dar TIFF-ul a fost printre primele evenimente cultural-internaționale cu impact pozitiv asupra orașului și cetățenilor. Tinerii liceeni (nu doar clujeni) sunt implicați în activități de voluntariat, iar restul au la dispoziție filme, workshop-uri, concerte și petreceri. Cu ocazia TIFF-ului vin în Cluj diverse personalități din lumea filmul românesc și internațional și au ocazia să cunoască orașul și atmosfera de aici. Clujenii sunt entuziasmați și, cu ocazia asta, mai merg într-o sală de cinema”.

Cornel, 36 ani, bancher

„Unul dintre primele simboluri pro-europene de după anii ’90, TIFF a reușit să creeze un context favorabil dezvoltării economiei clujene. Iubesc TIFF-ul și iubesc Clujul. Nu l-aș da pe niciun alt oraș din România. E foarte tare când se organizează festivalul - foarte multă lume vine și transformă Clujul într-un adevărat centru cultural european”.

Foto: Facebook/TIFF

Ilinca, 34 ani, actriță

„TIFF-ul a fost primul festival de anvergură din Cluj, care a deschis ușa și pentru Electric Castle și Untold și a contribuit la creșterea stimei de sine a clujenilor”.

Georgiana, 59 ani, antreprenor-inginer constructor

„Într-o epocă în care dispar cinematografele, un asemenea festival de film crește masiv interesul pentru cinematografie. Faptul că există și o secțiune de film românesc, lung și scurt-metraj, a dezvoltat mult interesul și pentru cinematografia românească. Importantă este și reabilitarea cinematografelor de cartier, care au devenit ulterior active pe tot parcursul anului”.

Într-un final, am plecat spre aeroport cu un gust plăcut, ca cel rămas după varza à la Cluj. Recitind tot ce-am scris, mă gândesc să-mi cumpăr un bilet dus-întors peste câteva săptămâni, să petrec mai mult timp în orașul ăsta superb.

Sursa: Noizz.ro

Topic-uri

tiff 2018 transilvania international film festival cluj-napoca festival de film party lounge
Arată comentariile

NOIZZ URBAN BY FANTA

Vezi și

Extinde