AWAKE Festival 2017 - frumoasa poveste a domeniului Teleki și a impresionantei biblioteci în aer liber din cadrul festivalului

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
906
Tweet

AWAKE este un nou festival de muzică din România care va avea loc în perioada 1-3 septembrie 2017. Conceptul acestui eveniment este axat foarte mult pe experiență, dar și pe artă și vacanță.

AWAKE vrea să ne trezească simțurile și să ne poarte într-o aventură memorabilă, dar și istorică, mai ales că locul unde are loc festivalul este unul cu totul special - domeniul Teleki din Gornești.

Awake

Teleki și povestea lui

Amplasat în inima Transilvaniei, domeniul Teleki din Gornești include un parc dendrologic de 6.5 ha, cu arbori seculari și poienițe încântătoare, ce înconjoară castelul Teleki, monument arhitectural din secolul al XVIII-lea, supranumit de localnici "cel mai frumos castel din Ardeal".

Natura și istoria au creat aici un loc de joacă de poveste, un spațiu perfect pentru o explozie de culoare, sunete și good vibes.

AWAKE își propune să-ți ofere o experiență eclectică, concentrându-se nu doar pe muzică, dar și pe armonia dintre natură și artă, integrând în peisajul feeric al domeniului Teleki diverse elemente creative, precum instalații artistice, proiecții video, teatru interactiv sau sesiuni de spoken word poetry. Cât de mișto sună, nu?

Domeniul Teleki via Foto: Andrei Zaitiu

Organizatorii au fost inspirați de loc atunci când au dezvoltat conceptul festivalului. Castelul are în mod cert o însemnătate aparte, fiind timp de secole un adevarat "hub cultural" al vremii - un loc unde se adunau artisti, politicieni, nobilimea.

În acele vremuri, conții din din familia Teleki au fost reprezentanti de seama ai societatii transilvanene. Practic, de aici a pornit și ideea ARTDOOR - arta contemporană să fie adusă mai aproape de public.

Domeniul Teleki via Foto: Andrei Zaitiu

Castelul este un element important și datorită arhitecturii sale - este considerat cel mai frumos castel baroc din Transilvania și a fost proiectat de un faimos arhitect austriac, András Mayerhoffer, la comanda contelul Teleki Laszlo care a dorit să transforme castelul vechi într-un palat.

În jurul acestui castel exist un parc în stil englezesc, parc unde locuiesc niște exemplare de arbori cu adevărat remarcabile - ei vor fi un fel de vedete ale festivalului și vor fi aduși în prim plan cu ajutorul decorului și al luminilor.

Uite doar câțiva dintre ei - platanul cu scena de DJ, gingko biloba și stejarul columnar. Cool, huh? Abia aștept să-i văd live!

Domeniul Teleki via Foto: Csaba Friss

Istoria castelului nu a fost una lipsită de peripeții, iar la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost jefuit, iar biblioteca din interiorul acestuia a fost distrusă. Volumele salvate au fost donate Bibliotecii Teleki din Târgu Mureș, cea mai veche carte datând din 1668.

Regimul comunist a avut și el efecte asupra acestui castel, iar în 1949 ansamblul a fost naționalizat și ulterior transformat în spital pentru copiii cu tuberculoză.

Domeniul Telek via Foto: Mihai Raducanu

După o lungă luptă cu statul român, ansamblul a fost retrocedat urmașilor din familia Teleki în 2006, care au intrat în posesia lui în 2011. În prezent, contele Kalman Teleki își dorește restaurarea palatului și parcului și introducerea lor în circuitul turistic.

Domeniul Teleki via Foto: Mihai Raducanu

Fascinat este totuși faptul că starea de conservare a castelului este una remarcabilă, interiorul păstrând încă piese originale precum sobele, candelabrele cu sticlă de Murano, ușile sculptate din lemn și stucaturile.

Festivalul AWAKE susține restaurarea domeniului Teleki prin promovare la nivel național și sprijin financiar, iar noi n-avem niciun motiv să nu susținem acest demers.

Domeniul Teleki via Foto: Sandor Bereckzy

Forest Library și povestea unei biblioteci impresionante în aer liber

Una dintre piesele de rezistență ale AWAKE este Forest Library, o impresionantă bibliotecă în aer liber, gândită ca un simbol al primei biblioteci publice din Transilvania, fondată de contele Samuel Teleki la începutul secolului al 19-lea.

Biblioteca Telekiană din Târgu Mureș, numită și Biblioteca Teleki-Bolyai, își deschide portile în 1802, fiind prima bibliotecă publică din Transilvania.

Fondatorul său, Samuel Teleki, a început colecționarea cărților în timpul studiilor din străinătate, unde a vizitat biblioteci publice și particulare renumite.

Forest Library

Pasionat de bibliofilie, contele Teleki a achiziționat cărți din numeroasele sale călătorii și a dotat biblioteca Telekiană cu 40.000 de volume, printre care se numară exemplare de o valoare inestimabilă precum manuscrise, incunabule, ediții princeps și prime ediții provenind din mari case de editură europene.

În prezent, Biblioteca Telekiană este un adevărat muzeu al cărții, păstrând mobilierul original și aranjarea inițială a volumelor.

Dragostea pentru cărti a fost transmisă din generație în generație în familia Teleki, castelul din Gornești găzduind de asemenea o bibliotecă impresionantă - la începutul secolului al XX-lea cuprindea peste 6000 de exemplare.

Forest Library

În timpul celui de-al doilea razboi mondial, castelul a fost devastat și mii de volume au fost distruse, însă parte dintre ele au fost salvate și donate mai apoi Bibliotecii Telekiana din Târgu Mureș.

În amintirea acestor impresionante biblioteci, organizatorii AWAKE și Editura Litera vor recrea în cadrul festivalului o bibliotecă în aer liber pe malul heleșteului de la poalele castelului, la umbra unui pâlc de cedri seculari.

Va avea un design arhitectural special, inspirat dintr-un cub de bibiliotecă supradimensionat și va cuprinde peste 400 de volume.

Forest Library

Printre acestea se vor regasi cele mai bune cărți de ficțiune, nonficțiune, serii autobiografice și de mărturii, precum:

- celebra serie autobiografică a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård: "Lupta mea"

- cărțile-mărturie ale laureatei Premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Aleksievici: "Războiul nu are chip de femeie", "Ultimii martori" și "Soldații de zinc"

- romane distinse cu Premiul Man Booker: "Scurta istorie a șapte crime", de Marlon James, "Io contra Statele Unite ale Americii", de Paul Beatty, "O cale îngustă spre nordul îndepărtat", de Richard Flanagan;

- cărți ecranizate recent precum "Tony & Susan", de Austin Wright ("Animale de noapte", în regia lui Tom Ford), "Înainte să te cunosc", de Jojo Moyes sau "Carol", de Patricia Highsmith;

- romane ale unor autori contemporani, dar și clasici, precum Agatha Christie, Richard Yates, James Joyce, E.L. Doctorow, William Saroyan, F.Scott Fitzgerald s.a;

- carti de spiritualitate și dezvoltare personală precum "Cum să iubesti", "Cum să te relaxezi", "Cum să mergi" de Thich Nhat Hanh, "15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit", de Luminița Saviuc, sau "Jurnal de mindfulness", de Corinne Sweet;

- cărți de călătorie, de colorat și terapie antistres, precum "Pădurea fermecată" și "Grădina secretă" ale renumitei ilustratoare Johanna Basford.

Forest Library

Vei avea posibilitatea să răsfoiești și chiar să împrumuți cărți pe durata festivalului, urmând ca la finalul evenimentului toate cărțile să fie donate unei biblioteci din Județul Mureș.

Designul bibliotecii va fi unul cu adevarat special, centrat în jurul unui cub cu cărți. Întreaga idee este sugerată printr-un ansamblu de cuburi supradimensionate, designul architectural fiind realizat de Monograf Studio sub coordonarea cunoscutului arhitect Attila Kim.

Muzica

Chiar dacă e la urmă nu înseamnă că este și pe ultimul loc - muzica! Printre artiștii confirmați la prima ediție se numără Tom Odell, dar și trupe ungurești și românești, ca Mary PopKids, Subcarpați, Golan, Jurjak și Les Elephants Bizarres. Se anunță 3 zile de chill și voie bună, în natură, unde să uităm de toți și toate!

Domeniul Teleki via Foto: Mihai Raducanu

Pssssst, să nu uităm de filme:

Din programul evenimentului nu vor lipsi filmele. Vor putea fi urmărite într-un decor idilic, numit de organizatori Cinematograful de Sub Pod pentru că fix asta se întâmplă: un cinema chiar sub podul de piatră din parcul Teleki, într-o superbă poieniță ce poate găzdui câteva zeci de spectatori pasionați de filme și scurtmetraje.

Vor fi proiecții puse la dispoziție de Festivalul Internațional de Film Transilvania. Programul filmelor de la TIFF va include câte două proiecții pe seară, una de la 20:30, cealaltă de la 22:30. Lista de filme o găsești aici.

Domeniul Telek via Foto: Sandor Bereckzy

Hai, ce zici, te-am convins? Ne vedem acolo sau nu?

Topic-uri

awake festiva teleki biblioteca
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde