Bulevardul Schitu Măgureanu va găzdui un picnic urban, dedicat pietonilor

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
11
Tweet
Foto ilustrativ

Avem un trafic atât de oribil în București, încât orice event care închide străzi pentru mașini și le deschide pentru pietoni ne bucură.

În perioada 23-24 iunie, Bulevardul Schitu Măgureanu va fi deschis pentru public în perimetrul cuprins între stăzile Sfântul Constantin și Piața Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea și transformat într-un spațiu ideal pentru un picnic urban.

Dacă alegi să-ți petreci parte din week-end aici, te vei putea bucura de:

Pietonala 2 in Cartierul Creativ
  • sport în aer liber
  • zone special amenajate pentru citit și relaxare
  • activități educative și artistice, atât pentru copii, cât și pentru adulți
  • street food
  • o expoziție de fotografie semnată de Adi Bulboacă
  • DJ performances, alături de Chill Dobrică, Marinov și Fid Gheret

Evenimentul (aflat la cea de-a doua ediție) face parte din seria Pietonale în Cartierul Creativ.

Proiectul a fost desemnat câștigător în cadrul campaniei "Propune pentru București", demarată la finalul anului trecut de Primăria Municipiului București, și propus de către Andrei Borțun (The Institute), inițiatorul proiectului Cartierul Creativ.

În cadrul picnicului urban, vei putea să te familiarizezi cu spaţiile și artiștii care activează în perimetrul Cișmigiu-Universitate-Grivița prin intermediul unei instalații digitale special concepute pentru seria de pietonale.

Ești invitat să citești și ziarul comunităţii creative din zona Cișmigiului, disponibil gratuit pe toată perioada evenimentului.

Foto ilustrativ

Accesul la evenimentul pietonal este liber, iar activitățile se desfășoară în intervalul orar 10:00 - 22:00.

Seria de evenimente pietonale din Cartierul Creativ își propune să demonstreze că valorificarea spațiilor publice prin activități culturale poate duce la creșterea calității vieții în mediul urban.

Proiectul revitalizează conceptul de comunitate, regândind felul în care locuitorii orașului se raportează la spațiul public.

Schitu

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile