Festivalurile verii din București pe care trebuie să le ai în vedere

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
19
Tweet
Festivalurile verii

Vara, Bucureștiul devine ușor insuportabil - betonul se încinge, aerul este irespirabil și parcă simți mai mult ca oricând traficul infernal, poluarea și lipsa spațiilor verzi.

Partea bună este că pe partea de going out avem de unde alege, așa că putem să ne ocupăm timpul și mintea, astfel încât să mai uităm și noi de detaliile de mai sus.

Festivalurile verii

V-am povestit deja cum stau lucrurile în luna iunie (concerte, event-uri) în Capitală, dar asta nu e tot și vara e lungă.

Pentru că vreau să profiți la maximum de ofertele orașului în domeniul "fun, fun, fun", am făcut o lista a festivalurilor verii din București. Trebuie doar să-ți alegi preferatele și să te bucuri de ele:

Shine Festival - 30 iunie - 2 iulie

La Arenele Romane are loc cea de-a 4-a ediție a acestui festival, iar canadienii de la Three Days Grace sosesc în premieră în România ca headlineri.

Subcarpați vin pentru al doilea an cosecutiv să bubuie boxele Arenelor Romane devenind oficial alături de Coma și Alternosfera, ambasadorii festivalului.

Nu sunt singurii - Vița de Vie, Șuie, E.M.I.L., Luna Amară sau Umbra vor urca și ei pe scenă. Toate detaliile le găsești aici.

Shine Festival

Zaiafest - 1-2 iulie

Începutul verii parcă este mai plăcut dacă include crame mici românești, un ospăț pe cinste, vinuri și mâncăruri alese.

Zaiafest

Zaiafest este despre prieteni și despre conversații purtate în tihnă, la un pahar de vin bun. Event-ul are loc la Verde Stop, iar toate detaliile le găsești aici.

Zaiafest

Festivalul de teatru urban #teatrusublună - 1-16 iulie

Teatru sub lună, singurul festival de teatru independent în aer liber, a ajuns la ediția cu numărul 3. Evenimentul va avea loc în Grădina Quantic din parcul Grozăvești, situată la 3 minute de metrou.

teatru sub lună

Pe durata a 3 weekend-uri vor fi puse în scenă 4 spectacole de teatru independent, 2 show-uri de improvizație și un spectacol de stand-up family-friendly.

Pe lângă acestea, festivalul mai aduce și concerte din genuri de muzică precum jazz, acustic, underground și alternative. Toate detaliile le găsești aici.

Teatru sub lună

Bucharest Jazz Festival - 3-9 iulie

Evenimentul a ajuns la cea de-a 6-a ediție și va cuprinde cinci seri de concerte live, desfășurate între 5 și 9 iulie în Piața George Enescu, și evenimente conexe, între 3 și 9 iulie, la ARCUB.

Cele mai așteptate momente includ concertul muzicianului Stanley Jordan, nominalizat de patru ori la premiile Grammy, cu doi artiști de excepție ai jazzului european, bateristul Gábor Dörnyei și Kornél Horváth, votat în 2016 cel mai bun percuționist din lume.

Distinsă cu Jazzpar Prize, influenta percuționistă și compozitoare Marilyn Mazur este o altă premieră pe scena din România, alături de colaborarea fără precedent dintre Branford Marsalis Quartet și Kurt Elling, deținători de premii Grammy.

Jazz

Ediția din acest an aduce un tribut stilurilor originale ale jazzului din secolul XXI cu o demonstrație de world music experimental în interpretarea percuționistului Joca Perpignan, din al cărui grup face parte pianistul Alon Yavnai, deținător a două premii Grammy.

O altă noutate o constituie introducerea în programul festivalului a seriei de live sessions și improvizații de jazz Gabroveni Jazz Club powered by Bucharest Jazz Festival, ce va avea loc la ARCUB între 4 și 9 iulie, după concertele din Piața George Enescu. Toate detaliile despre event le găsești aici.

Bucharest Jazz Festival

Outernational Days 2 - 7-9 iulie

Outernational Days a ajuns la cea de-a doua ediție și va avea loc în Grădina Uranus și la The Ark.

Outernational Days 2 va aduce pe scena culturală a Bucureștiului o suită de trupe și muzicieni din întreaga lume - Kenya, Niger, Turcia, Senegal, Liban, dar și Europa (Germania, Austria, Elveția și România) și Statele Unite ale Americii.

Doug Shipton (UK), Florin Salam (RO), Mazen Kerbaj (LB), Ogoya Nengo (Kenya) și Rabih Beaini (LB) se numără printre noii artiști confirmați la Outernational Days 2.

Pe lângă concerte, festivalul va prezenta o serie de DJ seturi tematice, discuții, instalații, ateliere, dezbateri, filme documentare și prezentări centrate în jurul conceptului Outernational. PS: subliniez că vine Salam, mkey? Restul de detalii aici.

Outernational Days

Fantastic Summer - 17-20 iulie

Nu știm nimic despre line-up-ul acestui festival (încă), dar cert este că va avea loc în București și ne așteaptă patru zile de muzică EDM, house, tehno, drum & base, pop, dance, rock, lumină și culoare.

Mai știm că zonele importante din București vor fi transformate pe toată durata Festivalului în locații create special pentru tine, care te vor purta în lumea "Fantastic Summer Festival". Detalii aici.

Fantastic Summer

TimeShift - 20-23 iulie

La Romexpo, în aer liber, are loc acest festival care creează mari așteptări: se anunță 4 zile de distracție, cu 4 scene, unde peste 100 de artiști vor putea fi ascultați în cele peste 100 de ore de muzică programate.

Beat-urile vor fi electronice (EDM, techno, tech-house, trance, indie-rock și alternativ), iar pe scenă vor urca artiști precum David Guetta, Above & Beyond, Bloc Party, Goldie sau Dub Fire.

Rock The City - 27 august

Cel mai mare festival rock din România a ajuns la cea de-a 8-a ediție și va avea loc la Arenele Romane. Pe scenă vor urca nume precum Bullet For My Valentine, The Darkness sau Firma. The Offspring, legendara trupă din California va fi headliner. Alte detalii afli aici.

Rock The City

BONUS - Summer Well Festival - 12-13 august

În apropierea Bucureștiului, pe domeniul Știrbey, ne așteaptă acest festival "ca o vacanță". În fiecare zi vor concerta câte 5 trupe, iar porțile festivalului se vor deschide de la ora 15:00.

Anul ăsta line-up-ul mi se pare mi-nu-nat, iar pe scenă vor urca nume precum - Interpol, Editors, Birdy, Glass Animals, METRONOMY, The Kills, Nothing But Thieves, HONNE, Oh Wonder & ROOSEVELT. Toate detaliile aici.

Summer Well Festival

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile