Mergem la Comedy Cluj, festivalul de stand-up, teatru și filme la care râzi până răgușești

Share
Tweet
Comedy Cluj
Comedy Cluj Foto: facebook.com/FestivalulComedyCluj

Sper că nu ți-ai făcut planuri pentru miezul lunii viitoare, decât dacă planurile alea presupun să mergi în Cluj-Napoca. Ne vedem acolo între 12 și 21 octombrie, pentru cel mai caterincă și diversificat festival de comedie la care poți spera.

După o pauză de un an, Comedy Cluj revine cu o abordare diferită, prin care publicul va experimenta și alte moduri de manifestare comică. Cea de-a noua ediție a festivalului înseamnă 10 zile de proiecții de filme, teatru, show-uri de improvizație și stand-up în patru locații diferite din Cluj-Napoca.

Ceva Mărunt Foto: Comedy Cluj

Vom urmări zilnic proiecții de scurt și lungmetraj din peste 25 de țări, spectacole de stand-up românești și britanice, slam poetry sau open mic, plus multe alte surprize.

La capitolul stand-up, show-urile sunt: Ceva Mărunt cu Sorin Pârcălab, Toma Alexandru, Sergiu Floroaia și Cristi Popesco, Radu Isac & Sașa, David Whitney & Mike Shepherd (UK), Radu Isac & Friends (Alsdair Beckett, Barry Ferns, Harriet Kemsley).

Radu Isac & Friends Foto: Comedy Cluj

Opțiunile sunt diverse și în cazul teatrului, care ne va oferi spectacole ale unor instituții precum: Teatrul Național Cluj („Cutia Pandorei”, de Katalin Thuróczy, regia Andrei Măjeri, cu Miriam Cuibus și Cătălin Codreanu); Teatrul Act București („Constelații”, de Nick Payne, regia Radu Iacoban, cu Ana Ularu și Radu Iacoban); Teatrul de Păpuși „Puck” („Punguța cu doi bani”, regia Decebal Marin). Nu vor lipsi nici producțiile independente, cum sun: „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare după Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield” (regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Andrei Seușan, Ionuț Grama); spectacolul „Terapie în trei” (regia Radu Gabriel, cu Luminița Bucur, Maria Radu și Oleg Apostol și producția companiei independente Create. Act. Enjoy din Cluj-Napoca); „Eat me” (dramaturgia Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, cu Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor, Sergiu Diță). Cireașa de pe tort la rubrica teatru sunt show-urile de improvizație susținute de IMPROVertiții și Just Push Play.

Eat Me Foto: Comedy Cluj

Tot la Comedy Cluj se țin workshop-uri de scriere creativă. Dacă vrei să înveți cât mai multe despre tehnicile scrierii umoristice, n-ai voie să ratezi atelierul ținut de Călin Petrar, membru fondator Times New Roman (cel mai accesat site de satiră din România). Mai mult decât atât, vei putea participa și la concursuri de Internet Culture și la workshop-uri de educație media/ benzi desenate. Hai, că sună mișto.

Foto: Comedy Cluj

Am zis mai devreme că festivalul Comedy Cluj se desfășoară în patru locuri diferite prin Cluj-Napoca. Concret, cele patru sunt: Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema Dacia și Urania Palace. Biletele poți să le cumperi atât online (comedycluj.ro/bilete), cât și direct de la fața locului.

Festivalul Internațional Comedy Cluj poate fi urmărit pe Facebook | Website | Instagram.

Comedy Cluj este organizat de Asociația Creative Ways și Lagom Agency.

Deci ne vedem acolo, da? Nu uita: 12-21 octombrie, Cluj-Napoca.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile