Profesoară din România, sancționată pentru că a recomandat elevilor un film cu Leonardo DiCaprio

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
13
Tweet
Sursa foto: Youtube.com

Coaliția pentru Familie pare că este deja la putere prin unele părți ale României. De exemplu, iată această știre: o profesoară din Turda a fost sancţionată pentru că a recomandat elevilor din clasa a X-a (cu vârste de 17 ani) un film cu Leonardo DiCaprio, despre doi mari poeți: Arthur Rimbaud și Paul Verlaine. Cei doi poeți sunt reprezentativi pentru simbolism, curent literar care se predă la orele de literatură din clasa a X-a.

Profesoara s-a gândit că e bine ca elevii ei să decopere că simbolismul este mai mult decât Bacovia și să afle cum s-a manifestat acest curent în Franța, cine au fost oamenii care l-au definit și influențat, cum a ajuns să îi influențeze și pe poeții din România etc. Există metodă mai bună de a stârni interesul elevilor pentru un astfel de subiect, decât un film cu Leonardo DiCaprio? Nu.

Însă, conducerea de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda a dispus sancționarea profesoarei cu avertisment, după ce un părinte al unui copil de clasa a X-a s-a plâns direcţiunii că filmul recomandat, Eclipsă Totală, are scene gay.

„Am recomandat elevilor mei acest film pentru a se familiariza cu atmosfera în care se va naşte simbolismul, care face obiectul studiului nostru în clasa a X-a, doar că noi studiem simbolismul numai reprezentat de George Bacovia. Era o mică «extensia». Recomand acest film de 10 ani”, a explică profesoara.

Părintele copilului s-a simțit lezat pentru că profesoara "le-a dat temă pentru acasă să vizioneze un film cu homosexuali, cu scene de sex şi săruturi între bărbaţi”, acesta fiind de părere că prin această temă „copiii sunt îndrumaţi spre homosexualitate”.

Toată acestă situație n-are cum să nu-ți aducă aminte de absurdul din filmul Mucenicul, unde o profesoară de biologie este sancționată pentru că le predă elevilor teoria evoluției și îi informează despre contracepție.

În urma plângerii făcute, conducerea școlii a dispus o evaluare psihologică a elevilor. De asemene, aceștia au fost chestionți de 3 ori, iar consiliul de administraţie al şcolii a votat că profesoara este vinovată de imoralitate și că ar fi adus un prejudiciu de imagine liceului.

În același timp, conducerea a declarat că nu e vorba despre scenele gay, nu ele au deranjat, ci faptul că filmul prezintă scene de sex care nu sunt destinate copiilor sub 18 ani.

Însă, ce ne facem atunci cu scenele de sex din literatura română destinată copiilor de clasa a X-a? De exemplu, profesora de română din Turda amintește de următoarele: „Ion și Ana se iubesc pe cuptor în prezența tatălui, țăranul Petre Petre o violează pe Nadina, personajele lui Camil Petrescu discută despuiate filozofie, iar Arghezi scrie poezii despre sex.”

Suntem absolut penibili cu toate aceste măsuri exagerate. Așteptăm și prima sancțiune pentru o profesoară din România care va spune la ore că omul se trage din maimuță. Nu ne-ar mira deloc. Spre asta se îndreaptă România Coaliției pentru Familie.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile