Dacă ți-e poftă de cartofi prăjiți, concluziile ultimului studiu te vor face să te răzgândești

Share
18
Tweet
Cartofi prajiti Foto: Karl-Josef Hildenbrand

De-a lungul timpului ni s-a tot spus să eliminăm cartofii prăjiți din alimentație, pentru că se depun aproape văzând cu ochii pe abdomen, pe coapse și pe brațe.

Dar nimeni si nimic nu poate sta în calea poftelor noastre. Cu toate astea, ultimele studii s-ar putea să ne cam taie pofta de cartofi prăjiți. S-a dovedit că ne ucid încet, dar sigur.

Potrivit ultimului studiu, cei care consumă cartofi prăjiți de două sau de trei ori pe săptămână își dublează riscul unei morți premature. Așadar, totul ține de cantitate.

Luigi Fontana de la Facultatea de Medicină a Universității din Brescia și colegii și au ajuns la această de concluzie după ce au analizat datele provenite de la peste 4.400 de adulți din Statele Unite.

Persoanele, cu vârste cuprinse între între 45 și 79 de ani la începutul studiului, au fost monitorizate timp de 8 ani, interval în care 243 dintre ele au încetat din viață.

În comparație cu cei care nu au consumat cartofi intens procesați - prăjiți sau sub formă de chipsuri - la persoanele care au mâncat 2-3 porții de cartofi prăjiți, în fiecare săptămână, s-a constatat că riscul de deces prematur a fost dublu. Astfel, consumul regulat de cartofi prăjiți a sporit acest risc.

Vestea bună este ca nu s-a găsit nicio legatură între consumul de cartofi preparați prin alte metode și riscul de moarte prematură.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde