Ce se întâmplă cu mintea și cu corpul când renunți la alcool

Share
10
Tweet
alcool
alcool Foto: Olena Yakobchuk / Shutterstock

Luna asta, oamenii din alte țări au decis să renunțe la alcool timp de 31 de zile și s-au implicat în campania Sober, care poate avea unele efecte pozitive asupra minții și corpului tău.

În urma unui raport din acest an, potrivit căruia nu există o cantitate sigură de alcool, este posibil ca mai mulți oameni să încerce să reducă consumul de băuturi alcoolice.

Fiona Sim, fost medic generalist și consilier medical la Drinkaware, a declarat pentru The Evening Standard că renunțarea la alcool timp de o lună poate avea unele efecte vizibile asupra sănătății și corpului.

De exemplu, tensiunea arterială poate scădea, iar calitatea somnului se poate îmbunătăți.

"Ficatul dumneavoastră va fi ajutat de asemenea, dar cât de mult va depinde de cât de multă pagubă a fost deja făcută din cauza alcoolului", a spus ea.

De asemenea, efectele pozitive imediate pot să nu fie evidente pentru un consumator înrăit, deoarece poate prezenta simptome de sevraj cum ar fi tremurul, durerile de cap și greața.

Alcoolul este un deprimant al sistemului nervos. Așa că, deși vă puteți simți bine atunci când trageți o beție pe cinste, pe termen lung, probabil că nu vă va face să vă simțiți minunat.

"După o sesiune grea de băut, este posibil să nu vă amintiți nimic despre noaptea precedentă, dar consumând alcool pe termen lung, această pierdere de memorie poate fi mai gravă", a spus ea.

"Atât pentru bărbați, cât și pentru femei, alcoolul poate reduce fertilitatea, așa că, în special, dacă ambii sunteți consumatori de alcool, nu vă va fi ușor să concepeți un copil", a adăugat ea.

"În ceea ce privește relațiile, consumul ridicat de alcool poate duce la schimbări de dispoziție și agresiune incorectă, un catalizator important al violenței domestice”.

Alcoolul are un efect negativ și asupra sistemului imunitar, slăbind puterea de apărare a organismului. În acest mod, devenim mai susceptibili la infecţii şi nu mai prea putem să luptăm împotriva lor, odată instalate.

Acesta blochează o parte din mesajele care ar trebui să ajungă la creier alterând astfel percepțiile, emoțiile, mișcarea, vederea și auzul persoanei.

În 2012, Universitatea Rutgers a condus un studiu conform căruia alcoolul încetinește formarea celulelor nervoase adulte, cu până la 40 de procente. De asemenea, capacitatea celulelor organismului de a se regenera va fi diminuată, îmbătrânindu-l prematur.

Alcoolul este toxic pentru pielea ta. Aceasta devine tot mai puțin elastică, iar îmbătrânirea ei e accelerată.

Renunțare la alcool va face ca pielea să nu îmbătrânească prematur și să-și recapete tonusul.

Institutul National de Cancer din UK a arătat legatura între consumul mare de alcool și riscul crescut de contractare a unor tipuri de cancer, printre care cel de ficat, sân și colon. Lipsa alcoolului din corp este un factor cancerigen în minus.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile