Oamenii de știință au răspunsul pentru femeile inteligente

Share
88
Tweet
ce tip de femeie prefera barbatii Foto: Profimedia

Bărbații sunt atrași sau nu de femeile inteligente? Da, dar numai pentru relațiile la distanță.

Cel puțin asta este concluzia unui studiu efectuat de psihologii de la Universitatea din Buffalo, Universitatea Luterana din California și Universitatea din Texas.

Bărbații se simt intimidați de femeile care au coeficientul de inteligență bine dezvoltat.

“Noi am descoperit că bărbații preferă femeile mai inteligente decât ei numai în situațiile psihologic îndepărtate. Bărbații se bazează pe preferințele lor atunci când o femeie este ipotetică sau imaginară, dar în interacțiunea reală mențin o distanță și sunt mai puțin atrași de o femeie care le depășește inteligența”, spune cercetătorul principal al studiului, Lora Park.

Oamenii de știință au ajuns la această concluzie în urma unui studiu făcut pe un eşantion de 105 bărbaţi.

Aceștia le-au prezentat subiecţilor un scenariu în care o femeie fie i-a întrecut, fie nu s-a ridicat la nivelul lor la un curs de Matematică sau Engleză, după care li s-a cerut să şi le imagineze pe femeile respective drept partenere într-o relaţie amoroasă.

Rezultatul? Bărbații și-au imaginat acest scenariu în viața reală și au avut tendința să se distanțeze cât mai mult și cât mai repede.

Astfel, femeile cu rezultate mai mici sunt partenerele perfecte pentru o întâlnire.

De asemenea, într-un articol publicat de The Telegraph - „De ce unii bărbații fug la mile distanță de femeile inteligente?", Susan Greenfield spune că „nu toți, dar bărbații se simt confortabil doar când au ultimul cuvânt.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile