Ce trebuie să știi despre arta erotică japoneză, ca să te convingi că nu e pornografie

Share
66
Tweet
Expoziție de Shunga la British Museum Foto: Screenshot YouTube/The British Museum

Atunci când vorbești despre cultura, cinematografia sau animația japoneză, nu poți să nu vorbești despre ceea ce, de multe ori, occidentalii au etichetat sau exotizat drept tabu, ciudat, diferit: reprezentările grafice ale erotismului japonez de ieri și de azi.

Dincolo de prejudecățile și privirile piezișe legate de hentai, fetișuri sau cenzura pornografică, există o întreagă latură artistică erotică, despre care merită să vorbim și care nu poate fi catalogată drept pornografie. Mai mult decât atât, trebuie menționat și faptul că pentru japonezi, ceea ce este parte din ficțiune este dincolo de tabu, poate fi explorat, reprezentat, înțeles, fără a fi însă vulgarizat.

Așa că, înainte să tragi orice concluzie despre japonezi, iată 3 lucruri pe care merită să le știi:

1. A fost creată de artiști celebri, precum Hokusai, Koniyushi sau Utamaro

„The Dream of the Fisherman's Wife”, de Katsushika Hokusai Foto: Katsushika Hokusai, via Wikipedia.org

Denumite shunga („imagini ale primăverii”), imaginile erotice sunt, de fapt, un tip de litografiere cu blocuri de lemn (un soi de tipografie a timpurilor) și picturi din bine cunoscutul gen ukiyo-e („imagini din lumea plutitoare”), populare în perioada Edo (1603-1868) a Japoniei - să ne amintim de celebrele valuri, imagini ale muntelui Fuji și spirite create de Hokusai - considerate, de altfel, la nivel tehnic printre cele mai greu de realizat.

Foto: Screenshot YouTube/The British Museum

Cu alte cuvinte, cei mai buni artiști de ukiyo-e alegeau să creeze shunga, pentru a-și arăta abilitățile și, probabil, datorită popularității pe care aceste „produse culturale” le aveau în lumea japoneză, deși erau vândute pe piața neagră (se pare că erau interzise de guvern pe atunci). Erau preferate de negustorii bogați din noua cultură urbană a Japoniei și, dacă vreți, putem să ne gândim că erau un fel de popular culture a vremii, pe care cei din clasele de sus o plăteau. Între timp, însă, au devenit un simbol artistic și și-au găsit locul în muzee din întreaga lume (deși controversele continuă să apară).

Totodată, erau folosite drept cadouri de nuntă, imagini pe care să le vezi cu prietenii, formă de educație sexuală în cuplu sau chiar „talismane” pentru noroc și protecția casei.

2. Reprezentările plăcerii în arta japoneză sunt pline de umor sau chiar politice

Foto: Screenshot YouTube/The British Museum

Ceea ce occidentalii numeau adesea obscen sau pornografic, pentru culturile asiatice era o altă formă de expresivitate vizuală, joacă artistică și distracție. De multe ori, de la așa-zisa societate înaltă și până la oamenii de rând, arta secvențială și poveștile spuse în imagini și caligrafii atingeau zona eroticului, grotescului, umoristicului - cum spuneam, în ficțiune putem reprezenta orice, pentru că ține de acea lume a fanteziei, „lumea plutitoare” a plăcerilor separate de „societate”.

Nu degeaba cei de la British Museum au făcut o întreagă expoziție de shunga acum câțiva ani, fiind fascinați de simbolurile și calitatea reprezentărilor.

Ce e mai puțin cunoscut este că, adesea, shunga erau cunoscute în acea perioadă și ca warai-e sau „imagini de râs”, probabil pentru că femei și bărbați deopotrivă erau „consumatori” sau poate datorită formelor anatomice exagerate - leitmotiv preluat din cultura chinezească și ale lor manuale de medicină/picturi erotice.

Uneori, dincolo de plăcere și umor, artiștii introduceau și mesaje politice subtile, critcând guvernarea vremii, care era foarte strictă, puternic ierarhizată și impunea cenzura în societate în baza unui cod moral confucian, interzicând shunga sau limitând anumite forme de divertisment în „cartierele plăcerilor”.

3. Inspiră artiști contemporani precum Takashi Murakami să creeze adevărate revoluții

Takashi Murakami Foto: Screenshot YouTube/Complex News

Pe lângă faptul că un artist contemporan - Jeff Farber - a început să recreeze shunga în vizualuri moderne în creion și acrilic, Takashi Murakami, cel care este inițiatorul mișcării „superflat” și care critică noile forme de consumerism prin bidimensionalitate și personaje cu tentă anime, prezintă o serie de personaje aparent inocente în posturi erotice explicite, tocmai pentru a provoca granițele dintre ceea ce e artă, popular culture sau social acceptabil.

Erotismul își găsește un nou avânt în muzee și galerii prin Takashi Murakami, care mixează figurine și produse din industriile creative japoneze cu mesaje ironice, folosindu-se de comercial și consum, pentru a le denunța, mergând, într-un fel, mult mai departe decât o făceau artiștii shunga. Sau poate nu? Rămâne de văzut.

Pe Alice Teodorescu, autoarea articolului, o întâlnești la Fundația Calea Victoriei – din 23 iulie îți spune mai multe despre cultura japoneză la cursul Introducere în universul ANIME.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile