Lord of the Dance: cyborgi și femei semi-goale au ridicat în picioare Sala Palatului

Share
Tweet
Lord of the Dance Foto: Facebook

Festivalul Luminii n-a fost singura atracție de aseară în București.

„Lord of the Dance” e o trupă de dans irlandez întemeiată de celebrul Michael Flatley în 1996. Spectacolul creat, produs și coregrafiat de el a devenit unul dintre cele mai de succes show-uri live din toate timpurile, cam toate reprezentațiile desfășurându-se cu casa închisă.

Foto: Facebook

Aseară au aterizat și la București, iar Sala Palatului s-a umplut până la refuz. Printre spectatori m-am numărat și eu, iar acum mă întreb dacă a meritat sau nu.

Foto: Facebook

Intitulat „Dangerous Games” (Jocuri Periculoase), spectacolul e o combinație de step, muzică irlandeză și un basm Disney. Numerele se succed în contextul unei povești clișeice, previzibile și neinteresante. E clasica bătălie dintre bine și rău, de data asta sub forma unui duel între bărbați la bustul gol și monștri desprinși din Mortal Kombat. Apar și niște cyborgi pe ici, pe colo, cărora nu le-am înțeles rolul. Măcar arată mișto.

Foto: Facebook

Protagoniștii sunt ajutați constant de un spiriduș acrobatic înzestrat cu puteri magice, iar luptele propriu-zise sunt ilustrate prin mișcări de balet ușor penibile. Nu-i nimic grațios într-o bătălie până la moarte.

Foto: Facebook

Firul epic e întrerupt adesea de numere muzicale à la Eurovision, pentru ca dansatorii să-și tragă sufletul prin culise. Voce frumoasă, dar melodii banale care nu-ți rămân în minte.

Foto: Facebook

Decorul e de prost gust. Pe fundal erau proiectate GIF-uri cu diverse peisaje, în funcție de locul acțiunii (o poiană, un templu satanist, o peșteră etc.). Totul e făcut (prost) pe calculator și amintește de screen saverele anilor ’90. Creatorul lor a zis să îngrămădească cât mai multe elemente specifice temei (unicorni, zâne, fluturași, curcubeie, cascade etc.), fără să-i treacă prin cap că ciorba aia de culori îți distrage atenția de la spectacol.

Ceva de genul ăsta era proiectat pe fundal

Altă chestie urâtă e că Michael Flatley, părintele întregului show, nu a binevoit să ne onoreze cu prezența. El fusese mereu interpretul principal, dar s-a retras în 2016. Nu aveam pretenția să facă o revenire-surpriză de dragul bucureștenilor, dar măcar să țină un mic discurs la începutul spectacolului. Sau măcar un mesaj video în care ne salută și ne urează distracție plăcută. Nimic, l-a durut în c*r de noi.

Foto: Facebook

Până acum am vorbit doar de rău, dar – culmea – în ansamblu chiar mi-a plăcut „Lord of the Dance”. Dansurile irlandeze propriu-zise îți taie răsuflarea și creează iluzia că interpreții levitează deasupra scenei. Picioarele li se mișcă într-un ritm halucinant, dificil de urmărit cu ochiul liber. Sincronizarea zecilor de dansatori e impecabilă, de parcă urmărești o iluzie cu oglinzi.

Foto: Facebook

Oamenii ăștia nu sunt un simplu grup de artiști, ci o trupă perfect închegată, o entitate în sine. Dansul compensează pentru toate minusurile evenimentului. Chiar și pentru scaunele extrem de incomode, înguste, înghesuite și prost gândite ale Sălii Palatului (țin să le menționez după fiecare vizită acolo).

Foto: Facebook

Muzica irlandeză de pe fundal e și ea un punct forte, chiar dacă pe alocuri suferă influențe latino, rock sau techno. Stilul e adaptat în funcție de cadru, iar diversitatea asta îți menține curiozitatea și interesul. În esență rămâne muzică irlandeză, deci n-are cum să fie altfel decât genială.

Foto: Facebook

Totul s-a încheiat cu un standing ovation din partea întregii săli, presărat cu fluierături entuziaste. Impresia finală e una pozitivă și te ridici de pe scaun plin de energie, chiar dornic de mai mult. De-aia spun că, per total, e o experiență care merită trăită. Când te-mpiedici de vreun poster cu „Michael Flatley’s Lord of the Dance”, te încurajez să te interesezi de-un bilet.

*în filmulețul de mai sus, nebunia începe la minutul 3:25*

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile