"Tatăl meu, preotul" - un spectacol despre un tânăr gay, fiu de preot, dedicat celor care nu înțeleg consecințele Coaliției pentru familie

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
32
Tweet
Tatăl meu, preotul
Tatăl meu, preotul

Când vine vorba de libertatea iubirii, lucrurile ar trebui să fie simple, nu? Dar într-o societate cum e România, nimic nu e simplu, cu atât mai puțin sentimentele.

Coaliția pentru Familia nu aduce nimic bun și nici nu rezolvă nimic, dar iată cum suntem puși în fața unui referendum inutil și a unor decizii care nu ajută și nici nu schimbă pozitiv lucrurile.

"Tatăl meu, preotul" este un spectacol care încearcă să te umanizeze și să te facă să realizezi cât de complicate pot fi lucrurile pentru un tânăr care nu este lăsat să simtă ce vrea.

Piesa se joacă azi, 3 octombrie, în cadrul festivalului Bucharest Fringe, chiar în săptămâna referendumului pentru redefinirea Constituției în chestiunea familie (dar dacă nu poți ajunge azi, atunci vezi programul aici, să știi când să o mai prinzi).

Tatal meu, preotul

"Tatăl meu, preotul" spune povestea lui Andrei, un tânăr gay, fiu de preot, care, pe fondul creat de Coaliția pentru Familie prin strângerea de semnături pentru referendum, decide să le spună părinților săi că e diferit.

Spectacolul vorbește despre greutatea de a înfrunta o situație de criză la toate nivelurile – individual (identitate sexuală), familial (responsabilitate morală) și colectiv (poziționare civică).

Gândit ca o reconstituire a exploziei secretelor dintr-o familie religioasă, spectacolul virează de la tragicomic la dramatic, în România profundă de aici și acum, cea "în afara bulei".

Prezența unui martor inocent aduce la suprafață tot ce se ascunde sub aparența "normalității" și pune sub semnul întrebării cele trei concepte creștine: credința, speranța și dragostea.

Cât de departe mergem pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim? E răzbunarea o eliberare? De ce și cum separăm ceea ce e public de ceea ce e privat? Unde se termină legăturile de sânge și unde încep prejudecățile?

Tatăl meu, preotul

Statutul de victimă poate fi aplicat oricăruia dintre personaje, iar complicitatea tăcerii perpetuează acest statut, de aceea a aborda pe scenă aceste teme, într-un mod dinamic, incisiv și insightful, este pentru noi felul în care înțelegem "să ne purtăm crucea" de a ne afla acum în România.

Când imaginea despre credință și responsabilitate scindează legăturile familiale și tot ceea ce îi unea până nu demult ajunge să îi separă ireversibil, putem vorbi despre o criză a "familiei tradiționale românești", mult prea sigură de valorile preluate de-a gata și prea temătoare în a se reevalua.

Centrat în jurul maturizării forțate a personajului principal, spectacolul dezvoltă teatral, pe fundalul social al extremismului religios, contrastele și nuanțele din viața unor antieroi.

Regia spectacolului este semnată de Elena Morar pe un text de Gabriel Sandu. Din distribuție fac parte Andrei Sabău, Valeriu Andriuta, Mihaela Teleoacă, Vlad Nemeș și Bogdan Nechifor, scenografia e semnată de Alexandra Panaite, iar proiecțiile video de Ana Cârlan.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile