"Un bărbat pe nume Ove", cartea care-ți va pune sufletul în mișcare

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
12
Tweet
Foto ilustrativ

Într-o dimineață, am deschis news feed-ul de Facebook și am văzut mai multe postări care vorbeau despre noua carte a lui Fredrik Backman, "Un bărbat pe nume Ove".

Cum uneori sunt victima acestui tip de marketing mi-am zis că trebuie să am această carte și trebuie s-o citesc cât mai repede, poate inițial dorindu-mi asta doar în ideea de a vedea dacă cele scrise pe net despre ea sunt adevărate.

Mă întorceam de la Untold când am făcut o oprire la Sibiu - acolo, în Piața Mică, am descoperit o librărie foarte drăguță în care am găsit cartea de mai sus, dar versiunea ei originală, în engleză.

Am început să citesc.

A Man Called Ove

"Un bărbat pe nume Ove" m-a dus inițial cu gândul la povestea bătrânelului din animația Up, dar am descoperit pe parcurs că lucrurile sunt puțin diferite și poate mult mai detaliate în ceea ce privește structura personajului central.

Ove este un tip de 59 de ani, tipicar, foarte corect și fixist, taciturn și morocănos, dar cumva, sub straturile astea de îmbufnare și critică constantă se ascunde un suflet extrem de blând și de mare.

Ove a iubit-o pe Sonja, iar asta l-a definit timp de 40 de ani. Aventura lui începe abia după ce Sonja a murit, iar bietul Ove tot încearcă să se sinucidă fără succes.

Sublimul acestei cărți nu poate fi redat printr-un rezumat al acesteia, la fel cum nu mi-ar plăcea să ți-o povestesc și să-ți stric surpriza pe care o vei avea citind-o.

"Un bărbat pe nume Ove" te poate trece prin 1000 de stări, de la nervozitate, la supărare, la emoție, la fericire și, așa cum ne obișnuiește viața, la tristețe. Cu mine așa s-a întâmplat.

Nu trebuie să te compari cu Ove, deși cred că toți avem puțin din acest personaj în interiorul nostru, ci doar să vizualizezi această istorisire și poate să înțelegi că viața nu este niciodată liniară și previzibilă.

Experiențele prin care treci te pot schimba, iar oamenii din jurul tău pot avea darul de a te ține la suprafață, atunci când simți că te scufunzi.

A Man Called Ove

"Un bărbat pe nume Ove" are puterea de a te face să simți poate mai mult decât simți de obicei. Cuvintele care ocupă paginile cărții, în toată simplitatea și naturalețea lor, au puterea de a mișca ceva în tine și a-ți trezi reacții neașteptate.

O pagină te poate face să râzi în hohote, în timp ce următoarea te poate face să plângi complet random, să zicem la metrou, în drum spre muncă.

Nu este o carte tristă, ci una vizuală, care se joacă în cel mai frumos mod cu emoțiile tale. "Un bărbat pe nume Ove" explorează sufletul și mintea personajului principal cu o precizie și sinceritate remarcabile.

Ai în fața ta un om, cu bune și cu rele, pe care ești invitat să-l înțelegi în toată structura lui, iar tot acest demers și descoperirea vulnerabilității sale te pot face, la rândul tău, să te simți descoperit și vulnerabil.

Poți să-l judeci, poți să-ți dai ochii peste cap, poți chiar să fii supărat pe Ove, dar în mod cert nu poți spune că n-ai avut oportunitatea de a-l înțelege complet.

Îți recomand să o citești, să te bucuri de ea, să-i descoperi lecțiile și s-o lași să-ți joace în suflet. Las aici câteva citate cheie din carte, poate te conving mai mult decât cele scrise de mine.

PS: Abia la final de carte, după ce mi-am imaginat constant cum ar arăta povestea lui Backman transpusă într-un film, am descoperit că este deja făcut unul despre ea. Sper doar să-i facă dreptate cărții.

5 citate mi-nu-na-te din "A man called Ove"

- Because a time comes in every man's life when he decides what sort of man he's going to be: the kind who lets other people walk all over him, or not.

------------

- We always think there's enough time to do things with other people. Time to say things to them. And then something happens and then we stand there holding on to words like if.

------------

- Sorrow and loss are constant, but if we all had to go through our whole lives carrying them the whole time, we wouldn’t be able to stand it. The sadness would paralyze us. So in the end we just pack it into bags and find somewhere to leave it.

------------

- To love someone is like moving into a house, Sonja used to say.

At first you fall in love in everything new, you wonder every morning that this is one's own, as if they are afraid that someone will suddenly come tumbling through the door and say that there has been a serious mistake and that it simply was not meant to would live so fine.

But as the years go by, the facade worn, the wood cracks here and there, and you start to love this house not so much for all the ways it is perfect in that for all the ways it is not.

You become familiar with all its nooks and crannies. How to avoid that the key gets stuck in the lock if it is cold outside. Which floorboards have some give when you step on them, and exactly how to open the doors for them not to creak. That's it, all the little secrets that make it your home.

-----------

- Death is a strange thing. People live their whole lives as if it does not exist, and yet it's often one of the great motivations for the living. Some of us, in time, become so conscious of it that we live harder, more obstinately, with more fury.

Some need its constant presence to even be aware of its antithesis. Others become so preoccupied with it that they go into the waiting room long before it has announced its arrival.

We fear it, yet most of us fear more than anything that it may take someone other than ourselves. For the greatest fear of death is always that it will pass us by. And leave us there alone.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile