Ana Maria Guran, tânăra actriță pe care nu trebuie s-o scapi din ochi

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
470
Tweet

Ana Maria Guran și-a început drumul profesional la 17 ani, cu rolul pe care l-a avut în filmul "Lumea e a mea". A câștigat Gopo pentru tânără speranță, iar apoi și-a continuat traseul în acest domeniu - a intrat la actorie, la UNATC.

Ana este o tipă foarte pasionată de ceea ce face, încă se descoperă și muncește foarte mult pentru a deveni din ce în ce mai bună în meseria aleasă.

Momentan o poți vedea în piesa Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François (regia Horia Suru) la Excelsior.

Mi-am dorit să o cunosc puțin mai bine pe Ana, așa că am luat-o la întrebări despre viață, tinerețe, teatru, film și planuri de viitor:

Ana

Ana, vorbește-mi puțin despre tine, în cel mai sincer mod posibil:

Să vorbesc sincer despre mine. Sunt un omuleț în lumea actoriei, care trece prin viață și probleme personale, așteptând cu drag și bucurie momentele de pe scenă. În rest, ca orice om fac lucruri, dorm, mănânc, ies în oraș. Dar mai mult nici nu știu ce pot să mai spun.

Ai început drumul ăsta la 17 ani - crezi că ți-ai pierdut adolescența înainte de vreme - de ce?

Am început la 17 ani să fac actorie și uneori mă gândesc că puteam să încep chiar mai repede, dar pentru că nu aveam unde să fac asta, faptul că la 16 ani am ajuns la Ideo ca vizitator, ca mai apoi să mă descopere Nae, a fost cel mai bun lucru din viața mea și șansa să pot să fac ceea ce vreau. Nu cred că adolescența mea a fost pierdută tocmai pentru că am făcut exact ce îmi doream să fac.

Ana-Maria Guran

Ai știut ce vrei să faci la o vârstă foarte fragedă - ce ai simțit atunci și cum credeai că o să te împlinească meseria asta?

Niciodată nu îmi găseam locul și nu înțelegeam de ce. Motivul l-am aflat abia după ce am dat cu adevărat de lumea asta și am înțeles că nu eram printre oameni cu interes comun. Știu doar că nu înțelegeam de ce nu reușesc să simt nimic și m-am speriat la gândul că poate niciodată nu o să am idee cum e să găsești un sens.

Așa că, actoria a venit ca o salvare. Puteam să simt orice, fără ca eu să fiu eu neaparat. Cu timpul, am învățat să dau din bariere jos și să îmi permit să simt și să trăiesc orice vine la mine.

Și una peste alta, când am avut primul contact cu actoria am realizat că ceva se întâmplă cu mine, ceva bun, ceva în interiorul meu era bine.

Ai început cu film, apoi a venit teatrul. Ți s-a modificat ordinea-n suflet sau care primează acolo, teatrul sau filmul - de ce?

Sunt două lucruri foarte diferite și nu am să aleg între ele. Sunt momente în care îmi doresc să fiu pe scenă și alte momente în care îmi doresc să fiu în fața camerei, dar amândouă sunt aproape de sufletul meu și mă bucur că am avut șansa să le descopar.

Ce simți atunci când ești în fața camerelor de filmat vs pe o scenă?

În fața camerelor sunt puțin mai relaxată pentru că știu că există posibilitatea de a refilma. Dar atunci când ești pe scenă, totul se duce la alt nivel. Ești în prezent și totul trebuie rezolvat în prezent. Dar ca sentiment general, în ambele cazuri, simt o bucurie și o satisfacție că sunt acolo.

Cum vezi tinerii generației tale - determinați, blazați, plictisiți? Ce părere ai despre ei și cum te raportezi față de aceștia?

Eh, asta depinde de la om la om. Tinerii sunt diferiți între ei și am cunoscut mulți oameni din generația mea, care au o putere și o dorință fantastică de a face lucruri.

Dar cu siguranță anumite obstacole din viață te fac să fii mai puțin fericit și mai puțin pornit să ajungi undeva. Cu toate astea, generația mea, sau cel puțin o parte din ea, a fost și este o generație de oameni care știu ce vor, chiar și când nu știu.

Foto de Oltin Dogaru

Ai luat un Gopo și ai primit super multe aprecieri pentru talentul tău. Te-a făcut vreodată să te simți arogantă acest lucru sau te-a determinat să muncești și mai mult sau ambele - de ce?

Arogantă, nu. Încrezătoare, da. Dar și speriată. Nu sunt obișnuită să las un lucru să mă definească pe veci și după succesul cu filmul, m-am gândit că trebuie mers mai departe, că trebuie muncit și mai mult și mereu îmi doresc să am șansa să lucrez mai mult și mai diversificat.

Cum te raportezi tu față de tine din punct de vedere profesional?

Am avut perioade și perioade, dar perioada în care mă aflu acum este una de descoperire și dorință de muncă. Văd lucrurile din ce în ce mai clar și mai diferit, iar faptul că am terminat facultatea face totul din ce în ce mai serios. Îmi place să muncesc și mai ales pentru proiecte cu adevărat frumoase.

François

Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François - despre ce e vorba și de ce să mergem s-o vedem?

Nu aș vrea să spun eu despre ce este vorba pentru că spectatorul va înțelege mereu ce vrea, dar cu siguranță pot să spun că Viața plicticoasă și preaplină a visătorului Francois este un drum, o evoluție și o descoperire. Vă invit să îl vedeți pentru că este un spectacol cu de toate și în care s-a pus multă muncă, dorință și bucurie.

Povestește-mi puțin despre personajul pe care-l joci:

Francois. Un rol care a venit cu multe noutăți pentru mine și un rol care m-a scăpat de multe frici și inhibiții. E un fel al modului de a fi acest Francois din spectacolul lui Horia Suru, care te scapă de normalitatea la care ești supus zi de zi.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu regizorul Horia Suru? Și cum în viață nimic nu e perfect - ce nu ți-a plăcut?

Horia este un om inteligent, muncitor și cu idei foarte bune. Mă bucur mult că fac parte din acest proiect și că am avut ocazia să lucrez cu un om de la care am avut ce să învăț. Și da, nu totul e perfect, dar și de acolo ai ce să înveți.

Ce înseamnă pentru tine un spectacol reușit?

Un spectacol reușit cred că este un spectacol care atunci când se termină te face să fii foarte bucuros că s-a întâmplat și este un spectacol pe care îl aștepți cu drag să îl joci.

Cât de mult contează pentru tine (și de ce) aplauzele de la final?

Aplauzele de la final sunt ca o confirmare că totul nu a fost degeaba. Dar și energia de la public este un cadou și o bucurie enormă.

3 piese pe care le asculți pe repeat:

Ce părere ai despre lumea teatrului contemporan românesc - e greu să-ți faci un nume ca actor, e greu să trăiești din asta?

Încă nu mi-am dat seama, dar sper să nu fie greu. Chiar dacă pare.

Ai dreptul să-ți alegi orice rol, de teatru sau film, dar află că e rolul ĂLĂ, rolul care-ți va schimba viața din toate punctele de vedere - cum ți-ar plăcea să fie acel rol și ce fel de personaj ți-ar plăcea să fii?

Pff, întrebarea asta mă închide mereu. Aș vrea ceva complex, interesant, pe care aș putea să îl duc pe o linie curată și simplă, dar totuși complexă.

Sursa: Noizz.ro

Topic-uri

teatru actrita ana maria guran
Arată comentariile

NOIZZ URBAN BY FANTA

Vezi și

Extinde