De vorbă cu Andreea Brad, care tocmai a scris istorie pentru sportul românesc

Share
140
Tweet

Cu fotbalul suntem paraleli, dar la darts nu ne bate nimeni!

Românca Andreea Brad a câștigat duminică Winmau Vilnius Darts Open 2018, competiție internațională organizată în capitala Lituaniei. După ce în semifinale a trecut de Oana Bîrsan, legitimată tot la clubul Dreamer’s din București, Andreea a înfruntat-o în finală pe suedeza Helen Sundelin. La capătul unei partide tensionate, românca a câștigat turneul în leg decisiv, înregistrând astfel cea mai mare performanță din istoria dartsului feminin românesc.

NOIZZ a mai vorbit cu Andreea Brad în februarie, ocazie cu care ne-a descris drumul ei de la jucătoare amatoare la locul 47 mondial. Sportiva ne spunea atunci că poate mai mult, că până la finalul lui 2018 își propune să ocupe o poziție și mai bună în clasamentul BDO (British Darts Organisation). Topul încă nu a fost actualizat după victoria de duminică, dar suntem optimiști.

Am stat iar de vorbă cu Andreea, să aflu tot ce-a fost în sufletul ei pe durata competiției și care-i următorul pas în cariera ei.

NOIZZ: Povestește-mi, pe scurt, cum a decurs turneul pentru tine.

Andreea Brad: Turneul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică. Sâmbătă și duminică au fost competițiile la individual. Din păcate, sâmbătă am reușit doar un loc 9, însă colega mea de la Dreamer's, Oana Bîrsan, a ajuns până în finală, pe care a pierdut-o în leg decisiv.

Duminică a fost ziua cea mare. Am jucat trei meciuri în grupe, le-am câștigat, dar nu m-am oprit după, ca în ziua precedentă. Au urmat încă patru. În penultimul meci, adică în semifinale, am jucat împotriva Oanei și, după un meci senzațional de ambele părți, am reușit să mă calific în finală.

Atunci a fost momentul când am realizat unde sunt, în ce stadiu al jocului. Tot ce îmi doream era să pot să îmi controlez emoțiile și să pot să joc cel puțin la fel de bine ca în meciurile precedente. A fost greu să o fac, dar într-un final am reușit să mă adun și să câștig. Cred că a fost meciul cu cele mai multe emoții, iar asta mă face să apreciez și mai mult ceea ce am făcut.

Trofeul Winmau Vilnius Darts Open 2018 Foto: Facebook

Cum a fost să lupți contra unei colege în semifinale?

A fost greu din toate punctele de vedere. Oana a avut un joc extraordinar toată ziua, a ieșit dintr-o grupă grea. E o jucătoare excepțională, a fost campioană națională de patru ori până acum. Eu, personal, nu am văzut-o niciodată să joace atât de bine cum a jucat weekend-ul ăsta. Poate finala de sâmbătă nu a fost atât de concludentă din cauza emoțiilor, a oboselii, dar duminică și-a revenit. Știam că o să fie un meci greu. Pe de altă parte, știam că și eu am o zi extraordinară și că pot. Am stabilit de la început că ne vom distra în meciul ăsta și că o să le arătăm fetelor de acolo ce înseamnă un meci între două românce. Și a fost spectacol. Am jucat la un alt nivel amândouă, a fost efectiv un meci la care toți se opreau să se uite.

Andreea Brad Foto: Facebook

Cum te simți, știind că ai scris istorie pentru sportul românesc?

Mă simt extraordinar. Nici nu am cuvinte. Sunt mândră, mândră că sunt româncă și că am reușit să fac asta. Am fost copleșită de emoții din secunda în care am dat ultima dublă și le simt de fiecare dată când cineva mă felicită. Nu am mai simțit așa ceva niciodată, e senzațional. Și am încredere că pentru România vor mai fi multe locuri I, atât la feminin, cât și la masculin.

Ben Hazel, câștigătorul la masculin, și Andreea Brad Foto: Facebook

Acum că ai câștigat o competiție internațională, care-i următorul obiectiv de pe lista ta?

Să câștig încă una, și încă una, și încă una! De fapt, să câștig. Fiecare meci câștigat e important, iar eu asta vreau să fac. Vreau să ajungem să vedem România pe tabloul marilor competiții internaționale. Scopul meu e să mă calific la BDO Lakeside World Chamionship, dar consider că până acolo este cale lungă. Dar cred că sunt pe drumul cel bun, iar după weekendul ăsta totul pare mult mai realizabil.

Topic-uri

andreea brad darts darts feminin competitie internationala sportul romanesc winmau vilnius darts open oana birsan
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde