Horia Suru, un regizor nonconformist din peisajul teatrului românesc

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
323
Tweet

Poți spune multe despre Horia Suru, dar în niciun caz că este un tip convențional. Horia a început prin a face sport de performanță, apoi s-a orientat către actorie, ca în cele din urmă să-și definească traseul profesional în domeniul regiei.

O face chiar foarte bine, iar stilul său nonconformist, direct și autentic stă la baza pieselor sale.

În prezent, Horia semnează regia piesei Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François care se joacă la Excelsior și pe care te invit să mergi să o vezi.

Am vrut să intru puțin în lumea lui Horia și să ți-l prezint și ție. Ce a ieșit, vezi mai jos:

Horia Suru

Salut, Horia!

Salve!

Hai să ne cunoaștem puțin:

Hai!

Cine ești, de unde vii, unde ești și încotro te duci?

Eu. Acum? De la teatru. Sunt pe drum. Mă îndrept spre Premieră.

Ce-ai spune despre tine dacă ar fi să te descrii în cel mai sincer mod posibil?

În momentul acesta sunt obosit, dar încrezător.

Ai fost actor înainte de a fi regizor - de ce ai lăsat actoria pentru regie?

De fapt, n-am renunțat la actorie niciodată. Oricum, în toate repetițiile mele sunt, într-un fel, și actor.

Care a fost momentul în care te-ai hotărât că vrei să mergi pe drumul ăsta?

Pe 1 ianuarie 2012, după o discuție foarte serioasă cu mine însumi.

Ai spus la un moment dat că "scopul tău în viața este să faci spectacole, nu să te uiți la ele". Ai mai spus că te plictisești foarte repede și că rar îți vezi spectacolele. Nu e o contradicție vizavi de faptul că un regizor de teatru trebuie să vadă multe spectacole și văzându-le pe ale sale reușește să vadă mai bine ce putea face mai bine și ce nu? Cum te raportezi față de aceste afirmații?

Ok, hai să le luăm pe rând. Prima afirmație e scoasă din context. Era vorba despre faptul că, în febra lucrului la un spectacol, văd mai puține spectacole. Intru într-un soi de carantină artistică, dar într-o stagiune văd foarte multe spectacole – ale colegilor și nu numai.

A doua afirmație nu e foarte corectă. Am afirmat că mă plictisesc foarte repede referindu-mă la propriile repetiții. Acesta este și un aspect după care mă ghidez în timpul lucrului. Și nu am spus că rar îmi văd spectacolele, ci că aproape niciodată nu sunt în sală (pe scaun) la premiera unui spectacol. De obicei, îmi place să ascult spectacolul de prin diferite cotloane ale teatrului.

Cât de mult contează pentru tine (și te influențează) opiniile criticilor sau ale publicului?

Enorm, atât în cazul criticilor, cât și al spectatorilor, dar trec repede peste. Mi-aș dori mai mult discernământ din partea ambelor părți.

Regizorii nu sunt, de obicei, foarte iubiți de actori, deoarece le forțează limitele și îi scot din zona de confort...

Cred că actorii buni apreciază și îi iubesc pe cei care îi scot din zona de confort.

Ce fel de regizor ești? Ce crezi că apreciază actorii la tine și ce nu?

Nu mă interesează în mod deosebit să fiu "un regizor iubit". Nu cred că asta ajută cu ceva actul artistic. În privința părerii lor despre mine, ar trebui să îi întrebăm. Cred că vom avea multe răspunsuri contradictorii.

Povestește-mi puțin despre piesele tale - cum le alegi, ce așteptări ai de la ele și cum ți-ar plăcea să fie privite de public?

Piesa este textul scris. Eu nu scriu. Ele sunt ale autorilor dramatici. În textele pe care aleg să le regizez, caut provocări. Încerc să mă feresc de rețete. Îmi place să intru în necunoscut. În căutările mele, atunci când lucrez la un spectacol, pot ajunge foarte departe de piesă, ceea ce duce și publicul în noi "teritorii", la care nu s-ar fi gândit. Atunci avem parte de multe surprize. De altfel, întâlnirea cu publicul e încărcată întotdeauna cu o doză mai mare sau mai mică de imprevizibil.

Ai regizat foarte multe piese mișto, însă dacă ar fi să alegi una care ți-a mers la suflet, ce piesă ar fi și de ce?

N-ar fi. Toate sunt în sufletul meu și acolo nu poți să faci ordine. Mai ales că până acum n-am avut nici o cădere monstruoasă… sper.

În contextul banilor și al unui profit - crezi că românii preferă piese comerciale, care să nu-i lase pe gânduri sau vor ceva care să le zdruncine lumea? Tu ești dispus să faci compromisuri pentru bani - de ce?

Este foarte normal să existe diferite categorii de public, doar că unele dintre ele nu mă interesează. Cred că există loc sub soare pentru toată lumea.

Ai spus că nu lucrezi fără bani și că alegi cumva să îmbini și banii și calitatea. Hai să ne imaginăm că faci o piesă care nu ar genera profit, dar ar fi fix pe sufletul tău, ar fi piesa AIA care-ți completează filmele din minte - despre ce ar fi vorba?

Am afirmat că nu lucrez fără să fiu plătit, pentru că meseria mea este să fac teatru. Nu este un hobby. Nu înțeleg ce înseamnă să îmbini calitatea cu banii. Conduita profesională nu ține de câți bani câștigi.

În ce context ai alege arta (care poate însemna sacrificii sau muncă multă și beneficii mai puțin) în detrimentul banilor - de ce?

Am ales deja asta, în anul 2000.

Viața plicticoasă și preaplină a visătorului Francois - foto by Maria Stefanescu

În prezent, ai regizat "Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François", unde ți-ai ales actorii în urma unui casting neconvențional - ce înseamnă mai exact acest lucru și ce au făcut special cei pe care i-ai ales la final?

În vară, n-a fost un casting neconvențional, ci a fost un workshop, o întâlnire de care m-am bucurat foarte mult, în care am întâlnit actori foarte, foarte buni. Ce s-a întâmplat acolo, găsiți în articolul Oanei Medrea (apărut pe LiterNet.ro) care ne-a fost alături în acele trei zile de atelier.

Povestește-mi puțin despre această piesă de la Excelsior - de ce să mergem să o vedem?

"Viața visătorului François" (așa îi spunem noi pe scurt) este, în primul rând, un spectacol vesel. Am lucrat la el cu zâmbetul pe buze (de multe ori chiar am râs în hohote) și credem că putem face și pe alții să râdă.

Apoi, este un spectacol nonverbal, în care 15 actori reușesc să se facă înțeleși cu ușurință pentru că sunt talentați, expresivi, plini de emoție și energie. Este un spectacol despre noi și viețile noastre (ne)obișnuite și, mai ales, despre cât de important este să ne întoarcem la bucuriile simple ale vieții ca să putem supraviețui.

Obsesia noastră pentru evoluția tehnologică și economică, pentru imagine, eficiență și confort ne-a făcut să uităm cât de firesc și plăcut este să copilărești, să mănânci, să petreci, să bei, să te rogi, să te îndoiești, să faci dragoste, să fii om laolaltă cu alți oameni, pur și simplu. În plus, muzica live, e foarte bună! Cred că sunt suficiente argumente ca să fiți în sală.

Tu ești un tip solitar în acest domeniu, dar prin această piesă ai ales să evidențiezi câteva principii importante ale lucrului în echipă - de ce și despre ce e vorba?

De fapt, eu cred cu tărie în ideea de echipă – atât de creație, cât și tehnică și de producție. Mai cred și că vremurile regizorului dictator au apus. Iar teatrul se face oricum doar împreună cu alți oameni. Eu așa lucrez, așa mi se pare normal.

Care este opinia ta despre teatru independent din România și cum crezi că publicul se raportează la el? Merită să faci teatru independent în țara noastră, de ce?

Ca regizor, consider că, în ambele sisteme, you win some, you lose some. Raportarea publicului la teatrul independent sau la cel de stat nu ține de domeniul meu de studiu, însă sunt sigur că nu se poate fără teatru independent în România. Eu fac și teatru independent.

Ce regizor român de teatru îți place și de ce?

Nu am un regizor preferat. Am doar spectacole preferate.

Situația actorilor din România lui 2017 - cum o vezi? Dar pe cea a regizorilor?

Actorii români din 2017 sunt mulți și foarte buni. În schimb, cred că nu au foarte multe șanse.

În ceea ce îi privește pe regizori, în gândirea breaslei teatrale de la noi, există doar două categorii: regizori debutanți (denumit și "tânăr regizor") și regizori consacrați. De aceea se întâmplă să rămâi regizor debutant și până la 60 de ani. Lipsește o a treia categorie, cea a regizorilor activi, a regizorilor pur și simplu.

Cum vezi evoluția teatrului în România - ce îți place și ce ar mai fi de schimbat?

Îmi plac mulți oameni care fac teatru. De schimbat ar fi… totul. Sistemul.

Care ar fi situația în care te-ai întoarce din nou la rolul de actor?

Încă nu știu.

Spune-mi care ar fi soundtrack-ul perfect al unei zile reușite din viața ta:

Astăzi, și mâine, și poimâine este muzica orginială, compusă de Petre Ancuța pentru "Viața visătorului François" și cântată de grozavii noștri muzicieni.

Topic-uri

horia suru regizor piesa
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde