Peter Dinklage și Jamie Dornan ne-au povestit cum au lucrat împreună la filmul dedicat celui mai faimos pitic

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
30
Tweet

Una dintre cele mai recente producții HBO, Dinner with Hervé, reușește să aducă împreună doi actori care, la o primă vedere, par incompatibil: Peter Dinklage și Jamie Dornan. Nu a fost ușor, întregul proiect lungindu-se pe perioada a 14 ani, dar rezultatul este o mică capodoperă plină de umor negru și tot felul de bizarerii.

NOIZZ a reușit să stea de vorbă cu Dinklage și Dornan, iar cei doi actori au povestit despre partea întunecată a Hollywoodului și despre filmul comun, ce are la bază povestea reală a prieteniei care se leagă între jurnalistul Danny Tate (Jamie Dornan) și cel mai faimos pitic: Hervé Villechaize (Peter Dinklage).

Peter, înțeleg că ai lucrat la acest proiect ani de zile împreună cu regizorul Sacha Gervasi?

Peter Dinklage: Da, ani buni. Toate scenele în care apar au fost filmate de-a lungul unor ani buni de zile. Scenele lui Jamie au fost gata în 5 minute. Ale mele au durat 14 ani.

Jamie Dornan: Pe bune, 14 ani ați lucrat la acest proiect?

PD: Da, de când l-am cunoscut pe Sacha. A venit să vadă o piesă de teatru în care jucam, Richard al III-lea. Am luat cina împreună, prima din șirul de câteva sute care au urmat. Mi-a dat un mic scenariu pe care-l scrisese: „My Dinner with Hervé”, așa se numea și atunci. Avea în jur de 30 de pagini, majoritatea concentrându-se în jurul interviului în sine, cu câteva flashback-uri.

M-am gândit atunci „ce idee minunată”. Nu știam prea multe despre Hervé.  Știam cine e, la fel ca toată lumea - cel care interpretează personajul Tattoo: „avionul, avionul.” Mi s-a părut cu adevărat fascinant, bineînțeles, datorită faptului că aveam aceeași statură. Devenisem foarte curios despre stilul de viață al acestui tip, descris de Sacha în micul scenariu, cât de interesant era acest om.

Foto: Promo / Noizz.rs

Deci, ai făcut parte din proiect încă de atunci?

PD: Se poate spune asta, da.

JD: Au existat momente în care putea fi finalizat filmul mai devreme de acești 14 ani?

PD: Da. Într-un fel. Așa cum se întâmplă de multe ori, este greu să găsești finanțare.

Sacha se confrunta cu aceeași întrebare: De ce? De ce despre tipul ăsta? Nu e vreun Winston Churchill.  E foarte nișat. Nu e un gen anume, dar e foarte nișat. Acum documentarele sunt cele care abordează viețile unor personaje mai puțin cunoscute. Și eu, de cele mai multe ori, prefer să mă uit la un documentar.

JD: Dar există un mare apetit pentru treaba asta.

PD: O, da, iubesc documentarele despre oameni de care n-am auzit. Dar Sacha l-a cunoscut pe tipul ăsta, a petrecut câteva nopți cu el.

În film, totul e condensat într-o singură noapte, dar în realitate a petrecut 3 nopți discutând cu tipul ăsta. Și, din moment ce Sacha era și regizorul și scenaristul, a fost foarte foarte interesant să lucrez cu cineva care a avut o experiență personală, la primă mână.

Ca să fiu sincer, eu cred - probabil Sacha vă va spune același lucru - că totul a durat atât de mult tocmai pentru că era atât de personal. E greu să lansezi ceva atât de apropiat persoanei tale în lumea largă, în eter.

Iar oamenii care l-au cunoscut și iubit pe Hervé sunt încă în viață și vrei ca proiectul să îl onoreze. Însă, într-un final, în același timp, pentru mine ca actor, trebuie să-l transform și într-un proiect personal. Pentru că nu o să fiu niciodată el, și altfel nu o să-ți iasă decât o imitație ieftină.

Foto: Profimedia

Care a fost latura lui pe care a trebuit s-o studiezi cel mai atent pentru a-l interpreta cum trebuie?

PD: Vocea lui este, probabil, mai cunoscută decât el ca persoană. Așa că înainte de a face orice altceva, a trebuit să-i iasă bine asta - cel puțin eu trebuia să fiu mulțumit. Și, dacă nu mi-ar fi reușit, nu cred că aș fi acceptat rolul. Era ceva foarte specific.

Apoi, felul în care arăta - am avut multe versiuni și aici, iar apoi ne-am decis că „less is more”.

În schimb, Jamie a purtat o grămadă de accesorii pentru a-l interpreta pe Sacha. O GRĂMADĂ.

Sunt multe elemente meta în acest film, dar interpretarea persoanei care l-a scris și regizat trebuie să fi fost cel puțin o experiență ciudată?

JD: Da, asta-i faza amuzantă, dar cred că am fost destul de conștienți de treaba asta pentru a nu permite acestui aspect să fie o piedică. Desigur, eu interpretez o versiune a lui Sacha, nu am văzut nicăieri în scenariu o pagină în care să fie scris Sacha Gervasi. Încă de la început am ales împreună ca Sacha să fie irlandez, așa că mi-am păstrat accentul, deoarece nu am crezut că ar fi adus ceva în plus dacă era englez.

Cred că așa am reușit și să obținem acea separare pe care o dorea Sacha, iar treaba asta a făcut ca întregul proces să fie unul mai ușor pentru mine, mai personal.

Peter vorbea despre cum a construit o versiune personală a lui Herve, dar care nu e o copie, nici nu e doar cineva îmbrăcat ca Hervé Villechaize și care încearcă să fie el, cred că acest aspect este important.

Toată ideea e să locuiești în personaj - adică, nu te costumezi ca el, ca și când ar fi Halloween.

JD: Să sperăm că telespectatorii sunt destul de inteligenți ca să înțeleagă asta.

Sursă foto: HBO.com

Danny este cu adevărat interesant în tot acest fel, e destul de lipsit de compasiune pentru Hervé, luând în considerare dezastru este el însuși, până la acel moment minunat, când își dă seama...

PD: Dar îmi place că Danny nu-l ia de sus pentru acest lucru. Este o provocare pentru el și-l tratează de la egal la egal.

JD: Uneori îl ia cam de sus.

Și cred că nu are compasiune pentru faptul că Hervé bea foarte mult sau că e afemeiat, ceea ce este profund ipocrit pentru el.

PD: Se întâlnește cu el ca și cu un egal, totuși, ceea ce îmi place. Îl provoacă, într-un mod foarte bun, să încerce să scoată ce e mai bun din el. Dar cred că Hervé joacă teatru.

Și, ca orice jurnalist inteligent, vrea să tragă cu ochiul în spatele cortinei. Și pe măsură ce înaintează în noapte, amândoi se prind în acest dans și își permit unul altuia să facă acest lucru.

De unde crezi că vin demonii lui Hervé? Crezi că e vorba de o traumă din copilărie sau de faptul că toată viața a fost tratat ca o persoană diferită?

PD: Da, cred că alcoolul aduce la suprafață demonii din foarte mulți oameni. Băutura e o chestie complicată. Îți schimbă personalitatea. În bine sau în rău. Și, uneori, sunt oameni care au probleme cu băutura — alți oameni o duc bine mersi. Unii oameni sunt fericiți când sunt beți, alți oameni sunt foarte răi atunci când se îmbată.

Fericit, rău. Cum e expresia aia? Irlandezii beau ca să fie fericiți…? E o vorbă irlandeză care e grozavă…

Sursă foto: HBO.com

JD: Bem ca să facem față vieții.

PD: Bem ca să facem față vieții. Desigur, asta nu se întâmplă cu Hervé. Cred că băutura l-a deranjat la cap. Nu-l judec și vreau să vorbesc despre el și cu cei care l-au iubit cu tot respectul din lume. Dar cred că se învârtea în jurul acestei bule de celebritate care plutea în jurul său, iar acest lucru cred că l-a abătut de la ce era cu adevărat important în anumite momente. Am prezentat treaba asta în film.

Era foarte inteligent și un domn foarte foarte talentat artistic. Era un pictor incredibil de bun și știu că a continuat să facă asta, dar faima l-a secat de tot ce avea mai bun în el. Celebritatea e o chestie foarte abstractă și e întotdeauna doar rezultatul unei munci susținute, iar atunci când te agăți doar de celebritate și ignori restul, fără să mai ții cont de adevăratul lucru din care reiese faima, atunci cred că ești pierdut.

În timp ce mă uitam la film m-am gândit imediat că ceea ce vrea să facă, de fapt, e să ne arate partea întunecată a Hollywoodului. Cred că ajungi să vezi asta în ambele persoanje.

PD: (n.r. Hollywood) E o mașinărie de făcut bani, ca orice afacere, iar dacă nu generezi profit nu mai dă doi bani pe tine. Dar asta e valabil pentru orice afacere.

E mai brutal în Hollywood, decât, să zicem, în alte industrii?

JD: Cred că e doar un pic mai bine aplicat.

PD: Cred că e mai brutal dacă nu reușești să fii stăpân pe viața ta. Cred că dacă ești sigur pe tine și îți face propriile alegeri, nu e chiar așa de brutal. Nu se aplică la toată lumea, pentru că știu actori care sunt în acest business de la o vârstă foarte fragedă și care acum sunt cele mai frumoase și cu picioarele pe pământ persoane pe care le cunosc. Dar cred că foarte mulți actori, atunci când sunt tineri, pierd controlul. Asta-i partea periculoasă. Acela e momentul când foarte mulți dintre acei oameni tineri deraiază. Din cauza faimei...

E așa de iluzorie, nu-i așa? Și totul este puțin amorf chiar și în LA.

PD: Poate fi un loc în care te simți foarte singur. Extrem de singur.

JD: Iisuse, unele dintre cele mai întunecate momente din viața mea le-am avut în LA.

PD: Știu, și eu. Și eu! De aia locuiesc în New York. Îndiferent cât de nebun e New York-ul.

JD: Și eu îl iubesc.

PD: Exact, și eu! Când am fost prima dată acolo, m-am gândit instant „Doamne, oamenii duc o viață mult mai calmă aici”.

Ai câștigat și un Emmy…

PD: Ei bine, New Yorkul nu mi-a dat niciodată niciun trofeu.

Nu, nu dă nimănui trofee, așa-i? E ca și când îți spune „mișcă-te, dă-i drumul, dă-i bătaie”.

PD: Da. Nu ești important. De aia m-am mutat aici cu ceva ani în urmă, pentru a fi anonim și neimportant.

Jamie, Danny este în mod evident distrus. De curând am văzut și Untogether, unde interpretezi tot un personaj care are probleme. Ești cumva atras de tipul ăsta de persoanje?

JD: De oameni cu probleme? De cele mai multe ori sunt personajele cele mai interesante, nu-i așa? Oricum, cred că toți avem probleme. Foarte puțini oameni nu sunt afectați sau deranjați în vreun fel de ce li se întâmplă în viață - decese sau orice altfel de traume. Eu cu siguranță ma identific cu acești oameni, așa că simt că sunt atras de acest gen de personaje. Dar uneori e doar o coincidență că într-un an ajungi să interpretezi doar persoanje cu tot felul de probleme.

Cred că în drame în general, vor exista întotdeauna personaje care au un astfel de element, pentru că asta e interesant, nu-i așa, să ne uităm la oameni care se confruntă cu tot felul de căcaturi și care duc tot felul de lupte interioare, pentru că putem relaționa atât de bine cu treaba asta.

Peter, care au fost lucrurile din film și experiențele lui Hervé la Hollywood și din viața lui, cu care ai relaționat cel mai bine? Îmi place să cred că acum trăim într-o societate care nu discriminează oamenii diferiți, indiferent dacă ne referim la fizic sau la orice altceva, dar care sunt elementele cu care ai relaționat cel mai bine?

PD: Nu știu dacă trăim într-o societate cu mult diferită. Cred că e diferit atunci când reușești să găsești un scenarist care să compună persoanje mai complicate, pentru oameni de mărimea mea. Știi, dacă pornești televizorul în jurul Crăciunului, este diferit? E un rahat de pantomimă ce se întâmplă acolo.

Dar înțeleg, nu judec pe nimeni. Oamenii au nevoie de bani ca să-și plătească facturile. Eu n-am fost interesat niciodată de treaba asta. Prefer să am un job de rahat într-un birou. Nu cred că m-aș alege vreodată cu altceva dintr-o treabă din asta în afară de rușine. Și nu vreau deloc să simt asta.

Cred că Hervé avea o altă filozofie, ceva mai deschisă, pentru că nu-l deranja să joace roluri precum Nick Nack și toate celelalte roluri care erau un clișeu pentru mărimea lui.

Tyrion a fost scris special pentru cineva de mărimea mea, dar a depășit acele limite și a devenit un personaj mult mai complicat, ca și mine, de exemplu, ca orice persoană reală.

Însă, chiar și așa, am avut acel moment pe platoul de filmare, când tipul care-l interpreta pe Roger Moore mă băga într-o geantă, care era, de fapt, o repunere în scenă a unui fragemnt din filmul Golden Gun. Și mă întrebam, în timp ce eram înăuntru, dacă Hervé era ok cu toată treaba asta. Pentru mine, să joc acea scenă a fost un pic umilitor. Mă tot gândeam, el chiar era ok cu asta? N-am de unde să știu exact cum se simțea.

Avea un simț al umorului foarte dezvoltat. La fel ca mine, autoironic. Eu eram primul care mă luam peste picior și asta făcea și el, cu o mică diferență. Poate pentru că eu sunt tot timpul stăpân pe situație, nu o las să degenereze, sau ca el atunci când a purtat acel tricou cu „pitic bionic”, el îți controla părerea ta despre el, într-un fel ciudat.

În același timp e și ceva furie acolo și, în mod evident, având în vedere cum Hervé și-a pus capăt zilelor, e și multă durere acolo. Și nu pot să cred că multe dintre astea nu au contribuit și la o anumită cantitate de suferință, din punct de vedere spiritual.

____________________________________________________

Interviul a fost realizat de colegii de la NOIZZ Serbia.

Topic-uri

interviu Peter Dinklage Jamie Dornan MY DINNER WITH HERVÉ
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde