De vorbă cu Bogdan Dumitrache, despre cinematografie și filmul Pororoca - „Mi-a fost frică de poveste, de emoțiile implicate”

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
59
Tweet

Pe Bogdan Dumitrache îl poți vedea, din 19 ianuarie, în filmul Pororoca, lăudat deja de multe publicații străine. De asemenea, pentru rolul din Pororoca, Bogdan a câștigat trofeul pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal” la Festivalul de Film de la San Sebastián 2017.

Bogdan nu e doar un actor foarte bun, dar e și un antreprenor pasionat de bussiness-uri creative. Așa a ajuns să aibă un teatru independent și un bar, ambele foarte apreciate.

Am stat de vorbă cu Bogdan despre cel mai recent rol al său, dar și despre cinematografie și cârciumărie și altele:

De unde pasiunea pentru teatru şi film?

De nicăieri. Când am intrat la UNATC, nu fusesem niciodată la teatru. Apoi, pe măsură ce am învățat, a început să-mi placă. Acum, este lucrul la care mă pricep cel mai bine și care îmi aduce multă bucurie și plăcere.

Din ce am înțeles, scenariul a fost scris cu tine în minte. Ce înseamnă asta pentru tine, ca actor? A reprezentat o presiune în plus sau dimpotrivă?

Dimpotrivă, e un mare avantaj. Replici, situații (scene), reacții - toate sunt de la început gândite să te ajute, să-ți vină natural, cum spunem noi, „să-ți intre în gură”.

Filmarea în sine este o etapă a procesului de creație, etapă extrem de costisitoare și, din acest motiv, extrem de disciplinată; a fost un mare avantaj că s-a scris „pe mine”, că am putut modifica și adapta dinainte, astfel încât la filmare eram complet pregătiți.

Ce reprezintă rolul din „Proroca” pentru tine? Am înțeles că a implicat și o transformare fzică.

Este cel mai amplu rol pe care l-am jucat și a fost un moment de conștientizare a limitelor și posibilităților mele. Mi-a fost frică de poveste, de emoțiile implicate, dar și de capacitatea mea de a putea juca. La final, am rămas cu o senzație plăcută, cu impresia că m-am maturizat artistic, că pot juca la un nivel foarte bun. Pot dispune de corpul și emoțiile mele așa cum îmi doresc, atunci când îmi doresc. Pot construi, înțelege și reproduce structuri psihologice complexe, suite emoționale, tipare de comportament. Pot fi suficient de disciplinat încât să slăbesc 10 kg în 7 săptămâni.

A fost o experiență grea, dar frumoasă și împlinitoare.

Ai câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaționalde Film de la San Sebastian pentru rolul din „Pororoca”. Ce înseamnă acest lucru pentru tine și cum îți poate schimba viața un astfel de premiu?

Premiile sunt ca zilele de naștere: mi-aș dori să fie ziua mea măcar o dată pe lună.

Profesional, reprezintă o carte de vizită cu care ies în întâmpinarea altor autori cu care îmi doresc să lucrez.

Știu că prin 2012 aveai și un bar în regim de open house, Din Casă, te tentează să mai faci așa ceva?

Da, tot timpul m-a tentat antreprenoriatul, cârciumăria în mod special. Inclusiv la Apollo avem un bar și mă ocup de el cu mare plăcere.

Apropo de Apollo, ai propriul tău teatru: Apollo 111. Cum merge și de ce ai ținut să ai propriul tău teatru?

Pe 25 noiembrie, Apollo a împlinit 1 an. A fost un an greu, cu multe situații neprevăzute, cu multe greșeli, însă am învățat ceva din ele și am reușit să găsim soluții bune. Acum suntem echilibrați, sper să rămânem așa și să creștem.

Nu mi-am dorit neapărat un teatru, mi-am dorit un bussiness creativ, mi-am dorit să nu mă îndepărtez prea tare de ceea ce cunosc.

Care este proiectul tău preferat în care ai fost implicat până acum?

Pororoca și Apollo.

Dacă ar fi să recomanzi 3 filme din lista ta de filme preferate, care ar fi acestea și de ce?

Valhalla Rising, pentru Mads Mikkelsen.

Rashômon, pentru perspectivă.

The Big Lebowski, pentru relaxare.

Ce planuri ai pentru 2018? Există un proiect de film în care ești implicat?

Există, dar nu îmi place să vorbesc înainte. Vă pot spune că se va filma în Ungaria și eu voi vorbi maghiară.

Vedem acum că industria de film din State este zguduită de multiple scandaluri de hărțuire/exploatare sexuală. În ce măsură ne putem aștepta la așa ceva și în România? Sau, mai bine zis, când crezi că vor ieși la suprafață și la noi astfel de exemple (pentru că e imposibil ca ele să nu existe).

Nu putem compara, industria de film din România este mică și comunitatea la fel. Ne știm toți între noi… nu știu ce să zic. Eu nu am idee dacă există astfel de cazuri, nu am auzit niciodată așa ceva, dar dacă există ar trebui descoperite cât mai curând și sancționate.

Sursa: Noizz.ro

Topic-uri

actor interviu Bogdan Dumitrache pororoca
Arată comentariile

NOIZZ URBAN BY FANTA

Vezi și

Extinde