Lorena Lupu ne-a povestit despre noua ei carte, Trollywood, literatură, teatru și multe altele

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
111
Tweet
Captura Vimeo.com

Lorena Lupu este actriță și scriitoare. A jucat în mai multe piese de teatru, iar pe unele le-a și scris, a publicat 4 cărți, iar acum urmează a cincea, despre care am și povestit mai mult în interviul de mai jos.

De asemenea, Lorena Lupu este și o bloggeriță cunoscută, iar aces lucru are legătură cu cel mai nou proiect literar al său, vei vedea. În plus, în afară de teatru și literatură, am mai vorbit și despre Coaliția pentru Familie, despre emisiunea iUmor, la care a participat, despre zvastica de pe spatele lui Cheloo și altele.

Sursa foto: facebook.com/lorenalupu // foto credits @ Bogdan Panait

Ești și actriță și scriitoare. Cum se împacă cele două meserii?

Multă vreme, meseria mea de scriitoare – bine, nu neapărat de scriitoare, mai mult de jurnalistă – a întreţinut-o pe cea de actriţă, pentru că, până prin 2010, teatrul independent din România a fost o utopie complet dezavantajoasă financiar.

Apoi, meseria mea de actriţă a devenit geloasă pe cea de scriitoare, pentru că cea de-a doua ocupa toată ziua şi nu-i oferea teren celei dintâi. În cele din urmă, au ajuns la un compromis: îmi place să-mi scriu propriile texte.

Aşa am scris şi monodrama „Povestiri din Miserupia”, şi un întreg repertoriu de monologuri. Pentru că, spre deosebire de un dramaturg care e doar om de litere, eu ştiu cam cum se construieşte suspansul pe scenă.

Urmează să scoți o nouă carte, Trollywood. Povestește-ne un pic despre acest proiect, care este povestea lui. Ce înseamnă titlul, de exemplu?

Trollywood este blogul meu de exact zece ani. Un blog de o popularitate care, ştim cu toţii, că toţi suntem fani Inarritu, e sora mai mică a prestigiului. Specificul lui a fost o bună bucată de vreme satira, deşi acum s-a mai nuanţat. De aici şi numele. E uniunea nesfântă dintre trolling şi Hollywood. Cetatea de vis a caterincii. După zece ani de aberat glorios, am zis: ok, e timpul să adunăm textele care fac minimum două parale şi s-o punem de un volum de proză scurtă şi foarte scurtă. Cam ca „Momente şi schiţe” al lui Caragiale care, fun fact, e tot colecţia unor texte pe care le publica la gazetă. Vor fi texte extrem, dar extrem de amuzante, de care veţi râde cu lacrimi, de mai multe ori pe zi şi pe noapte, cu frecvenţa cu care fac dragoste proaspeţii căsătoriţi plecaţi în luna de miere, într-o insulă exotică cu multe băuturi afrodisiace, mai ales dacă excursia e plătită de socri.

De ce ai ales Hyperliteratura ca editură pentru Trollywood?

Asta mă întreb şi eu uneori. OK, glumesc. Am ales Hyperliteratura pentru că Andrei Ruse e, literalmente, cel mai implicat, mai devotat şi mai muncitor editor din lume. Nu cred că a existat autor român mai promovat decât mine săptămânile astea, iar turneul literar pe care îl pregătim, numit Trollywood Walk of Shame (da, după Hollywood Walk of Fame) va fi unul dintre cele mai ample şi bine organizate turnee literare româneşti. Sincer vă spun, nu am văzut aşa ceva. Sper doar să nu fac conjunctivită sau altă boală stupidă pe drum şi să stric tot amuzamentul.

Cum vezi lumea literară din România? Cum ai caracteriza-o în câteva cuvinte?

E o lume înţepenită în mituri: mitul scriitorului atotputernic din turnul de sticlă, mitul editorului ONG şi mitul cărţii ca pliant de hipermarket. Mitul scriitorului atotputernic presupune impresia greşită, a unora, că-s buricele pământului. Ca atare, pot dăinui feeric – ăştia nu trăiesc, ei dăinuiesc – în turnul lor de sticlă şi norodul, la poale, se va zbate să culeagă foi albe A4 care plutesc din turn. Nimic mai fals. Norodul joacă WOW, sau se uită la Ozark.

Mitul editorului ONG zice că activitatea de publicare trebuie să fie 100% nonprofit. Orice promovare e considerată lucrătura diavolului şi evitată cu grijă. Pentru că, se ştieee, rostul cărţii nu e să se vândă, ci să se laude scriitorul cu ea.

Mitul cărţii ca pliant de hipermarket zice că orice necunoscut poate să vină la tine, să-ţi ceară una gratis şi să-ţi bată obrazul că nu-i dai.

Dar lumea teatrului?

Lumea teatrului se împarte în două tabere mari şi late: teatrul de stat şi cel independent. Teatrul de stat îl desconsideră pe cel independent şi zice de el că e o haită de şomeri; teatrul independent zice de cel de stat că e înţepenit în 1900 toamna. Ambii au parţial dreptate. Dar în final, nu e nimic rău nici în a fi şomer – măcar creezi artă edgy, revoluţionară – nici în a fi vintage. E loc sub soare şi public plătitor pentru toată lumea. Pace!

Apropo, în ce piese de teatru te putem vedea?

În acest moment, nu puteţi, pentru că mă concentrez pe proiectul Trollywood. Aveam un semi-scenariu pentru septembrie, dar l-am amânat, să mă investesc complet în campania de precomenzi a cărţii, pe care o găsiţi aici. Pentru 50 de lei, aveţi cartea, transportul, un loc cald în capitolul de mulţumiri al cărţii (undeva între patrie, mamă şi Dumnezeu) şi o dedicaţie profund personală de la mine.

Cum scrii? Ai un program, îți impui să scrii un număr de zile pe săptămână sau scrii doar când lovește inspirația?

De obicei, cu pixul. Sau cu tastatura. Nu, nu-mi impun nimic, mizez pe inspiraţie, iar inspiraţia ţine de cele mai multe ori cu mine. Faptul că scriu cu mare pasiune şi că mă bucur de fiecare cuvânt ca un copil de un Lego nou-nouţ are, probabil, legătură cu asta.

Ai scriitori români preferați, despre care să poți spune că și-au lăsat amprenta asupra ta, asupra stilului tău? Dar străini?

Caragiale e părintele meu literar. „Momente şi schiţe” e cartea mea de căpătâi, cea care m-a făcut să zic: asta vreau să fac când o să fiu mare. Dar îmi place şi misterul sofisticat al lui Mateiu Caragiale, acest fiu diametral opus tatălui. Dacă mă întrebai acum cinci ani, îţi înşiram proză contemporană până te înnebuneam, dar între timp, m-am săturat de proza de party, sex şi droguri. Mi s-a făcut din nou poftă de Luigi Pirandello, Alfred Jarry, Oscar Wilde şi alţi esteţi asemănători.

De ce ai ales să apari în emisiunea iUmor? Te gândești să urmezi o carieră în stand up comedy sau ceva de genul? Știi că Cheloo are o mare zvastică tatuată pe spate și că susține în public mare parte din ce înseamnă tatuajul respectiv?

Îmi place să mă urc pe o scenă cu un microfon în mână şi să spun glume. Dar nu m-am gândit atât de departe încât să-mi doresc o carieră în stand up, mai ales că eu nu m-am dus cu stand up, ci cu un sketch actoricesc într-un singur personaj, pe care, desigur, eu l-am şi scris. Şi al cărui umor s-a pierdut la montaj.

Îmi cer scuze, dar nu simt nicio plăcere să-l vorbesc de rău pe Cheloo sau să-l judec. Povestea cu zvastica mi se pare o formă de teribilism post-adolescentin şi susţinerea lui neo-nazistă, strict încercarea unui rapper trecut de 40 de ani de a obţine atenţie.

Bătrâneţea e la fel de devastatoare pentru rapperi, cum e pentru fotomodele. De aceea înnebunesc şi unii, şi alţii.

În această toamnă vom avea (vrem nu vrem) referendumul pentru redefinirea Constituției în ceea ce privește definiția familiei. Care este părerea ta despre Coaliția pentru Familie și acest demers?

Mi se par cea mai jalnică formă de viaţă care poluează societatea românească. Sunt sute de mii de familii care se zbat la limita sărăciei, o femeie din patru e o victimă a abuzului domestic, orfelinatele sunt pline de copii nedoriţi, şi unica ta iniţiativă e ca familia să fie obligatoriu formată dintr-un bărbat şi o femeie?

Noi, copiii din familii monoparentale, crescuţi de mamă şi bunici, ce suntem? Cetăţeni de rangul al doilea? Înclin să cred că demersul lor nu caută să marginalizeze doar comunitatea LGBT, ci şi mamele singure, şi să regenereze presiunea aceea socială absolut detestabilă, ca femeia să treacă pe cât se poate mai timpuriu la cratiţă şi să ţină de bărbat cu dinţii, indiferent cât o bate şi umileşte acesta, pentru că alternativa ar fi oprobriul social.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile