Interviu cu Primăria Munikipiului București - „Soroș a cumpărat niște mașini care se plimbă aiurea prin oraș”

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
40
Tweet

Gabriela Firea s-a dovedit până acum cel mai creativ primar din istoria recentă a Bucureștiului. Și aici mă refer la creativitatea de a cheltui banul public pe lucruri complet inutile, care nu îmbunătățesc în niciun fel viața bucureștenilor: concursuri stupide (cel mai frumos balcon, cea mai frumoasă fațadă), luminițe în oraș de Paști, vouchere pentru biciclete, dar 0 km de piste de biciclete, milioane de euro date de pomană pentru Catedrala Mântuirii Neamului etc.

Dacă s-ar întâmpla în alt oraș din lume, ar fi amuzant. Din păcate, se întâmplă în orașul în care locuim... Ca o reacție la tâmpeniile pe care le face și la inepțiile pe care le comunică duamna Firea, a apărut și această pagină de Facebook, care se vrea un pamflet, dar reușește să reflecte întocmai cum stau lucrurile în capitala României: Primăria Munikipiului București.

Am vorbit un pic despre București și despre Gabriela Firea cu oamenii din spatele Primăriei Munikipiului București. A ieșit acest interviu:

Este Primăria Munikipiului București cea mai tare din România? Posibil și in Europa de Est și un pic Centrală?

Primăria Munikipiului București este cea mai tare din univers!

S-a ținut duamna Firea de promisiunile din campania electorală? A făcut ce a promis?

Momentan, Primăria studiază fezabilitatea unui studiu de fezabilitate pentru promisiunile făcute.

Sunt traficul și poluarea din București atât de nasoale? Sau este vorba tot de o intoxicare soroșistă?

Soroș a cumpărat niște mașini care se plimbă aiurea prin oraș, traficul nu este chiar așa de rău. Priviți, încă se mai văd puncte de asfalt liber din elicopter!

La ce ar trebui să se aștepte bucureștenii de la această iarnă. Ce peripeții le mai pregătiți, ca să nu se plictisească prea tare? Am auzit cumva ceva de vouchere pentru săniuță?

Voucherele pentru Săniuță țin de competențele domnului premier Tudose și nu vrem să îi facem concurență. Până acum am mințit de au înghețat apele, iar asta se va vedea și la iarnă, va fi o iarnă grea, cu ger și cu datorii la ELCEN. Noi zicem să vă luați reșouri.

Felicitări pentru alegerea lui Aurelian Bădulescu ca viceprimar. Cum l-ați găsit? Veți lăsa primăria pe mâna lui dacă veți candida la președinție?

Era ăsta sau Tudy, voi ați lăsa ceva pe mâna lui Tudy? Negocierea politică ne obligă să luăm oameni de la ALDE pentru postul acesta, iar ALDE are niște cadre de tot râsul.

Se zvonește că în urma finanțării Catedralei Mântuirii Neamului, BOR va inventa o rugăciune specială pentru bucureșteni, pe care aceștia să o spună în situațiile de criză din oras. Este adevărat?

Se numește rugăciunea șoferului, va fi bazată pe tahograf, nu pe mătănii, iar la final vom spune Drumuri bune, colegu! Bucureștenii din RATB nu se vor ruga, vor primi un săpun făcut din ceară din lumânările care au ars la Patriarhie.

De ce a trebuit să apară Coaliția pentru Familie și nu a gândit Primăria Bucureștiului acest referendum care pare venit din gândirea profundă a duamnei Firea?

Este o problemă asupra cătreia trebuie să ne aplecăm mai mult timp...

Ce urmează după minunatele concursuri „cea mai frumoasă fațadă”, „cel mai frumos balcon”?

Doar nu vă puteți opri aici! Cea mai frumoasă ghenă, cel mai frumos loc de parcare, cea mai frumoasă anvelope spartă pentru că ai furat locul de parcare și lista poate continua. Nu ducem lipsă de idei!

Cum va arăta Bucureștiu la sfârșitul mandatului duamnei Firea?

Imaginați-vă un oraș din Siria, bombardat de Aliați, devastat de foame, lovit de secetă, distrus de teroriști și părăsit de majoritatea populației. Vă imaginaţi? Bun, acum puneți Catedrala Mântuirii Neamului în centru.

Semnat: Biroul permanent de conducere al Munikipiului condus de Oricine 3 băieți.

Topic-uri

primaria Bucuresti primaria munikipiului bucuresti Gabriela Firea firea interviu
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde