De vorbă cu Robert Hajnal, locul 2 la cea mai dificilă cursă montană: „Ceea ce îmi ocupă 80% din timp are legătură cu alergatul”

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
27
Tweet

Robert Hajnal are un palmares impresionant de curse montane câștigate, iar de curând și-a trecut în CV și locul 2 la cea mai dificilă cursă montană din lume: Ultra Trail du Mont Blanc. Pentru această performanță a alergat 170 de kilometri de trasee montane în 21 de ore și 31 de minute.

Robert este unul dintre cei mai buni alergători montani din România, iar la UTMB a demonstrat că este unul dintre cei mai buni din Europa. Dacă vrei să vezi competițiile la care Robert a stabilit recorduri de cursă, pe cele pe care le-a câștigat sau alte rezultate uimitoare din cei 6 ani de când aleargă, le găsești pe site-ul său personal: roberthajnal.ro

Noi l-am luat la câteva întrebări în urma cărora a ieșit interviul de mai jos:

De ce alergi? Și la ce te gândești atunci când alergi ore în șir?

Încă nu am reușit să îmi răspund la întrebarea: „De ce alerg?”. Cred că mai am timp de acum înainte să o fac. Când alerg ore în șir mă gândesc la planul ce mi-l fac de acasă, la ceilalți participanți, la mine, ca persoană, la modul cum respir, așa că un fel de meditație.

Nu cred că e vorba doar de condiție fizică pentru a reuși să alergi zeci de kilometrii de trasee montane în câteva ore. Care sunt celelalte calități pe care trebuie să le aibă un alergător montan?

Inteligență, răbdare, bun planificator, un prag de durere ridicat.

Există și o dietă anume sau alimente (recomandate sau de evitat) pentru persoanele care vor să se apuce de alergat și vor să evolueze spre maratoane și ultra maratoane?

Nutriția și sportul sunt interconectate, însă nu ar trebui să fie o piedică, ceva care să te oprească să faci asta. Există alimente potrivite însă nimic universal. Ceea ce mi se potrivește mie, altui alergator s-ar putea să-i facă rău.

Cu ce te mai ocupi în afară de alergat? Sau ce ai fi făcut dacă nu-ți descopereai această pasiune?

Ceea ce îmi ocupă 80% din timp are legătură cu alergatul. Pe lângă alergatul propriu-zis, ofer sfaturi altor alergători, cum să se antreneze mai bine, cum să alerge mai mult (dacă asta își doresc), iar la finalul anului fac o serie de workshop-uri.

Mai multe informații sunt pe TrailRunningAcademy.com

Sursă foto: facebook.com/RobertHajnal

Ai sportivi pe care îi admiri sau care te inspiră în ceea ce faci?

Cu siguranță. Începând de la alergători de pistă foarte rapizi, alergători de maraton și cei de ultra. Însă orice persoană pe care o întâlnesc e o sursă de inspirație. Fiecare dintre noi are o poveste în spate care te poate inspira.

În opinia ta, care sunt cele mai frumoase trasee de alergat din România?

Îmi plac mult potecile din spatele casei, de pe Tâmpa, potecile din locul natal, Petrila, dar și trasee mai dificile din Ciucaș, Parâng, Retezat sau Bucegi.

Îmi plac traseele ce încep din pădure, de lângă o apă curgătoare, și urcă până pe cel mai înalt vârf din zona montană respectivă.

Îmi vin în minte 2 trasee. Valea Sâmbetei către Moldoveanu și Către Cabana Buta - Retezat.

sursă foto: facebook.com/RobertHajnal

Cum ai reușit performanța de a câștiga locul 2 la UTMB2018? Care crezi că au fost „ingredientele” care te-au ajutat să te clasezi pe podium?

Dorință, pregătire, plan, nebunie, încrederem, răbdare, inteligență

Ce se va schimba pentru tine în urma acestei victorii?

Mentalitatea cum că orice e posibil și oricât de bun alergători ești, totul ți se poate întâmpla într-un ultramaraton, chiar și posibilitatea de a câștiga.

sursă foto: facebook.com/RobertHajnal

Care au fost cele mai grele momente de la UTMB?

Ultima urcare și primii 30 de kilometri.

Ce urmează pentru tine? Ce planuri de viitor ai?

Am început cu o pauză de la alergare, în care îmi setez obiectivele pentru anul viitor și pentru ce a mai rămas din anul acesta, urmând ca la final de an să încep un turneu național de workshop-uri: Școala alergării.

Topic-uri

interviu robert hajnal utmb
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și