Interviu cu Silvia Aștilean, consilier în styling la Gopo și TIFF: „Întotdeauna am funcționat pe principiul less means more”

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
255
Tweet

Silvia Aștilean este consilier în styling la Gopo și TIFF, dar și formator în artă, în general. Silvia a ajuns în echipa Gopo în anul 2010 și este omul care s-a ocupat și de Gopo Fashion Night, evenimentul care aducea laolaltă celebritățile și designerii români.

De-a lungul timpului, Silvia a oferit consiliere atât actrițelor, actorilor, înmânătorilor premiilor, cât și echipei. Iar Premiile Gopo au început să arate mai bine și mai stylish de la an la an.

Am vrut să aflăm mai multe despre Silvia și cum este să fii consilier în styling la cele mai mari evenimente românești dedicate cinematografiei:

Premiile Gopo

Ești consilier în styling la Gopo și la TIFF. Povestește-ne un pic ce presupune acest lucru? 

Începând din 2010, la inițiativa Oanei Giurgiu, producător și coordonator al Galei Gopo la aceea vreme, am intenționat să creăm un event antemergător Galei: Gopo Fashion Night, un cadru special, în care am invitat deopotrivă actrițele (nominalizate, înmânătoare, cât și omagiate) și designeri români exclusiv. Asta pentru că vorbim despre Premiile Cinematografiei Românești, iar designerii autohtoni își fac din ce în ce mai des prezentă activitatea creativă.

Care a fost cea mai mare provocare în acești opt ani? 

Intenția noastră a fost să „înlesnim” accesul actrițelor la creațiile designerilor, iar aceștia să poată ieși în evidență cu ținutele lor „signed by...” în cadrul unui eveniment anual, cultural, de marcă. La început a fost mai greu, fiindcă actrițele nu știau cum și de unde să-și procure o ținută pe măsura event-ului, însă încet, dar sigur au reușit, datorită Gopo Fashion Night, eu luând legătura cu acestea aveam grijă să le îndrum și să le consiliez, ținând cont de stilul lor, înspre designerii potriviți.

Fiecare ediție este o provocare, fiindcă nu vrem sa coborâm „ștacheta”. Aparițiile elegante, cu un styling pe măsură, pe covorul roșu și în cadrul evenimentului, sunt scopul serii.

Ozana Oancea și Silvia Aștilean

Ce înseamnă pentru tine, personal, Premiile Gopo? 

Nivelul Galei Premiilor Gopo a crescut covârșitor de la an la an și prin amplitudinea evenimentului în sine și prin prezența actorilor autohtoni, ce sunt din ce în ce mai apreciați în țară, dar mai ales peste hotare. Personal, mă simt mai mult decât mulțumită când reușesc să conturez un look pe măsura personalității actorului în așa fel încât imaginea să fie o apariție deosebită, chiar fabuloasă la eveniment.

Cum e să oferi consiliere actrițelor & actorilor din România? Sunt receptivi, sunt mai conservatori?  

E o provocare de la an la an, fiecare actor este diferit, au personalități puternice, ceea ce este firesc, unii își doresc să iasă în evidență, alții, dimpotrivă, ramân în sfera decenței, și asta nu e tocmai un lucru simplu, având în vedere antecedente cu apariții ce sfidau zona bunului gust sau sfera ridicolului. Se întâmplă și la case mai mari, vezi mult comparatul Oscar.

În mare, sunt receptivi la ideile noi și mi s-a întâmplat de multe ori ca o actriță cu apariții așa zis conservatoare să-mi ceară „altceva”. E un pas major și o asumare să-ți schimbi stilul, e o autoprovocare chiar, cu condiția să o reprezinte și să se regăsească în noul look.

Premiile Gopo

Care sunt cele mai bine îmbrăcate persoane din industria cinematografică din România? 

Pornesc de la premiza că persoana poartă haina, e un veșmânt ce te ajută să-ți conturezi personalitatea prin stil, căci asta este și face până la urmă îmbracamintea. Are rolul de a fi purtată și nu oricum, trebuie să-i dai viață, și atunci ea te ajută să ieși în evidență la modul cel mai pozitiv.

Sunt multe actrițe ce deja și-au conturat un look, îl păstrează sau, dimpotrivă, îl schimbă constant și e în căutare de provocări vestimentare. Consider că acestea sunt singurele în masură să declare, după ultimele lor apariții, daca sunt „bine îmbrăcate” sau nu li s-a potrivit alegerea făcută.

Pot doar să certific ca în ultimii anii sunt din ce în ce mai dese aparițiile cu stil în rândul actrițelor, și asta și datorită faptului că ies din zona lor de confort, fiind deja un avans.

Întotdeauna am funcționat pe principiul „less means more” în acest domeniu ce este foarte subiectiv, așa că îmi rezerv dreptul de a nu cataloga.

Echipa Gopo de la edițiile de început

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de la Premiile Gopo? 

Sunt mai multe amintiri frumoase și acestea țin de întâlnirea și munca cu echipa Galei, în fiecare an. Suntem o mână de oameni dornici să iasă totul nu doar bine, ci perfect, și da, fiecare depindem de aportul și tenacitatea colegilor, suntem un domino și trebuie să avem grija ca piesele să „cadă controlat”.

Prin ce se va diferenția ediția din acest an a Premiilor Gopo, față de cele din anii trecuți?

Am ajuns deja la cea de-a 12-a ediție, lucrurile s-au așezat în timp și, deși putem preconiza cum se va sfârși, nu înseamnă că nu vor fi surprize.

Uitându-mă în urmă, nu pot decât să fiu recunoscătoare sponsorilor și partenerilor noștri, care ni se alătură an de an. Și aș vrea să profit de această oportunitate pentru a da din casă în ceea ce privește partea de styling: MAC, Melkior și Evidence, care se ocupă anual de parte de înfrumusețare a participantelor la Gală, iar începând cu acestă ediție ni s-a alăturat și CELLINI, care va pune la dispoziția actrițelor nominalizate cele mai noi colecții de bijuterii, creații ale unor branduri prestigioase: Fabergé, Leo  Pizzo, Casato, FA Gioielli, Maria Granacci.

Care e filmul românesc pe care l-ai văzut în 2017 și ți-a plăcut cel mai mult? 

Dintre filmele nominalizate am văzut doar „Un pas în urma serafimilor”, debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, film la care am apreciat foarte mult scenariul și imaginea.  Dar, repet, încă nu le-am văzut pe celelalte.

E un lucru extraordinar și un fapt că, în fiecare an, abordările sunt inedite și fiecare film nominalizat devine un concurent serios în competiție.

Topic-uri

gopo interviu gopo 2018 premiile gopo premiile gopo 2018 Silvia Aștilean
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde