Daniel Sandu, regizorul celui mai apreciat film românesc al anului: „ Nu împărtășesc viziunea antioccidentală a Bisericii”

Share
159
Tweet

Daniel Sandu și-a propus să spargă niște preconcepții despre filmul românesc, lucru pe care publicul și criticii l-au apreciat instant. „Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul său de debut, e marele favorit la gala Gopo de anul ăsta.

Pe 27 martie vom afla câte dintre cele 15 nominalizări se vor concretiza în statuete aurii. Filmul spune povestea lui Gabriel (Ștefan Iancu), un tânăr care se înscrie plin de optimism într-un seminar teologic. Realitatea de acolo e cu totul alta față de ce-și imagina, iar părintele Ivan (Vlad Ivanov) se dovedește a fi mai degrabă un dictator tiranic decât un lider spiritual. Învățăceii trebuie să se adapteze la mediul toxic, să-și recalibreze percepția asupra Bisericii și să facă compromisuri peste compromisuri dacă vor să continue pe calea preoției.

Vlad Ivanov în rolul preotului Ivan

Daniel Sandu, debutant în lungmetraje, a dat lovitura cu primul lui film. „Un pas în urma serafimilor” mi-a redat încrederea în cinematografia românească, debarasându-se complet de clișeele autohtone, și are cele mai multe nominalizări la Gopo dintre toate peliculele participante. Am stat de vorbă cu regizorul, care a conturat acest scenariu captivant pornind de la propriile experiențe într-un seminar teologic.

NOIZZ: Primul tău lungmetraj, prima nominalizare pentru „Cel mai bun film”. Plus alte paisprezece nominalizări. Cum resimți ascensiunea asta bruscă?

Daniel Sandu: Sunt bucuros. Mă bucur pentru fiecare nominalizare în parte pentru că știu cât s-a muncit la acest film și cât ne-am chinuit întreaga echipă să împingem nivelul calității pe cât mai multe departamente. La imagine, la sunet, la muzică, la costume, la decoruri (doar ca să menționez câteva dintre ele) ne-am dorit să spargem niște preconcepții despre filmul românesc, iar asta a presupus un efort imens. Iar la distribuție, regie și altele am preferat să ne asumăm niște riscuri în speranța că ieșind din zona de confort am putea avea șansa să realizăm ceva frumos. Și mulți oameni din echipă s-au implicat și au depus eforturi suplimentare pentru că le-a plăcut proiectul și atmosfera de pe platou.

Am căutat să investim resurse și energie în fiecare latură din realizarea filmului pentru ca în final, când vom fi compus întregul, să putem oferi o experiență cinematografică cât mai completă posibil. Iar acum, numărul mare de nominalizări vine ca o apreciere a efortului colectiv depus de foarte mulți oameni și ca o recunoaștere a muncii lor și a deciziilor luate. Și în special mă bucur pentru cei din echipă aflați la prima lor nominalizare la Gopo, bucuria lor mă încântă mult și sper ca asta să-i încurajeze să meargă mai departe încrezători că talentul lor este și poate fi apreciat.

„Un pas în urma serafimilor” e bazat pe amintirile tale de la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman. Deși ai absolvit, nu ai continuat pe calea preoției. De ce?

Pentru că îmi doream să fac ceva spectaculos în viață, ceva care să mă împlinească personal și profesional, pentru că dacă tot am primit „biletul” ăsta de a trăi și eu o dată pe pământ, măcar să fac să conteze, iar ca să conteze înseamnă să-mi exercit liberul arbitru și să îmi ascult inima și să merg într-acolo unde dansează ea. Și pentru că mi-a fost teamă să rămân să fac ceva ce nu mi-ar fi stârnit fiori de bucurie măcar din când în când.

Unii dintre foștii tăi colegi sunt acum preoți. Având în vedere că s-au dezvoltat într-un mediu așa ostil, în care „milostenia era cel mult o lozincă şi era foarte rar spre deloc aplicată”, crezi că sunt în măsură să predea învățături creștinești?

Da, cred că cel puțin unii dintre ei da. Poate acele erori trăite în seminar au contribuit și pozitiv, în sensul că ne-au învățat să distingem mai bine între bine și rău, iar în final va ține de valorile fiecărui om în parte cum și ce fel de învățături creștine va preda. Pentru că în același timp, dacă mediul în care ne-am dezvoltat nu ar fi fost deloc ostil, ci dimpotrivă ar fi fost impecabil, tot nu există garanții pentru evoluția calității umane într-un mod pozitiv a unei persoane, fie el și preot. Deci ține de mai multe elemente decât mediul. Și am colegi de care știu că își poartă misiunea de preot cu decență și admirație.

Lăsând deoparte credința propriu-zisă, ce părere ai despre Biserica Ortodoxă Română (finanțarea din bani publici, implicarea preoților în politică, scandaluri sexuale, viziunea antioccidentală etc.)?

Părerea mea este că Biserica Ortodoxă Română nu e cu nimic mai vinovată decât enoriașii ei. Credincioșii fideli sunt cei care alimentează deopotrivă petele de pe imaginea instituției. Nu pot spune că BOR face greșeli în timp ce enoriașii ei sunt minunați. Dacă vorbim de unii oameni din conducerea BOR, ei iau decizii în numele bisericii bazându-se până la urmă pe încrederea cu care sunt invesțiti de milioane de oameni care umplu cele 22.000 de biserici în aproape fiecare duminică și care se înghesuie la cozile pentru apă sfințită și altele. Iar dintre acele milioane de oameni, mulți sunt în funcții publice și își manifestă public devotamentul față de BOR prin declarații, evenimente și cruciulițe din metale prețioase purtate discret-ostentativ la gât în ședințe de administrație publică și transmise live de presă și iau decizii de a finața BOR din bani publici în numele comunității, iar majoritatea votează și încurajează asta în numele credinței lor. Și acuma ce? Asta e țara, asta e majoritatea populației țării în care trăim. Dacă trăiam acum într-una din acele țări cu religii mult mai habotnice, oare acest interviu ar mai fi putut exista? Sau filmul meu?

Implicarea preoților în politică este un abuz, este un conflict de interese grav dar care totuși se practică încă de dinaintea creștinismului, de pe când a apărut conceptul de zeități și cel de oameni slujitori ai zeităților respective, iar credincioșii îl tolerează.

Scandaluri sexuale în sânul bisericii? O mizerie. DAR te duci la enoriașii loiali și le arăți înregistrări audio cu un preot care corupe sexual un minor, iar enoriașii te contrazic și susțin cu convingere că totul e „o făcătură, un atac la adresa bisericii si credinței poporului”. Și își susțin în continuare idolul. Atunci despre ce vorbim?

Viziunea antioccidentală? Adică libertatea de a alege cum să-ți trăiești viața și a-ți exprima liber orientările tale de orice fel fără să pleci capul de frică sau rușine în fața unor instituții sau a majorității? Să ai puterea să zici „NU” atunci când nu ești de acord și să votezi împotrivă dacă nu ți se pare corect și să nu fi nevoit să dai șpagă ca să trăiești în liniște și să nu trebuiască să plătești preotul la inmormântarea unei rude? Nu le împărtășesc viziunea antioccidentală, eu sunt pro-choice. Și sunt împotriva oricărui demers care duce la îngrădirea drepturilor oricărei minorități.

Dar despre Catedrala Mântuirii Neamului?

Nu sunt împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. Dacă dânșii își doresc musai..., fie. Și oricum, din câte știu eu, multe dintre celebrele construcții mari din lume au avut de înfruntat și latura nepopularității lor în rândul cetățenilor, iar în final ele au fost totuși construite, anii au trecut, cetățenii dizidenți s-au stins între timp și gata. Dar știi ce? Îmi aduc aminte cum de fiecare dată când eu și colegii mei făceam câte ceva neinterzis dar non-specific codului seminarului, cum ar fi mersul la biliard sau la cinema, iar preoților profesori, mamă, ce le mai plăcea să ne spună replica asta: „Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos.” (Corinteni 10:23) cu un rânjet de aroganța celor care au monopolul pe cunoașterea lui Dumnezeu și a voinței și așteptărilor Lui. Iar acum, când văd toată tevatura cu această catedrală, le întorc și eu același verset susținătorilor și conducerii BOR. Și vaaai, ce nu mai pot ei de ce le-am zis-o eu acum, de parcă s-a cutremurat un pic și catedrala, ați simțit?

Ziceai mai demult că prin filmul ăsta ai încercat să aduci ceva nou în cinematografia românească. Concret, despre ce e vorba?

În primul rând, mi-am dorit să aduc o alternativă la stilul minimalist. Am vrut să ofer o variantă opusă economiei de mijloace din spunerea unei povești într-un film. Ceea ce, în opinia mea, până la urmă poate fi chiar benefic inclusiv pentru stilul minimalist, pentru că demonstrând că este posibilă alternativa, cei care vor dori în continuare să facă film minimalist își vor asuma acest lucru ca pe o alegere voită, conștientă și nu vor încerca să dosească sau să motiveze lipsa de resurse sau ambiție ca pe o alegere artistică.

În al doilea rând, mi-am dorit să creez un film ca o experiență cinematografică din care să te poți încărca și pozitiv, nu doar negativ.

Și în al treilea rând, să îți dorești ca spectator să revezi acest film cu drag și altă dată. Și eventual să-l și colecționezi.

Cifrele de la box office arată că românii nu prea merg la cinema să vadă filme românești. Care crezi că sunt motivele?

Păi, pe bune, de ce să meargă? Ce le oferim? Adică ok, alegem ce fel de film vrem să facem, dar ne și ne asumăm impactul și efectul lui asupra reacției publicului. Da, și eu îmi doresc selecții în festivaluri, dar în final, la bază și eu sunt tot un spectator, de un anumit tip de cinema. Și nu pot să fac ceva ce nu mi-aș dori să văd ca simplu spectator, de unde și problemele și riscurile pe care mi le asum și care atunci când nu se confirmă pozitiv mi le încasez.

Iar oamenii din România sunt oameni foarte ocupați, consumă cea mai mare parte din timp și energie muncind sau alergând după un trai bun și au din ce în ce mai puțin timp și răbdare să investească în distracție. Iar din această distracție, și mai puțin timp pentru a viziona filme. Iar când au disponibile vreo 2 ore să vadă un film, au de ales dintr-o paletă mare ocupată majoritar de filme americane spectaculoase. Iar o parte mică din acești spectatori aleg totuși să-și riște cele două ore pe un film românesc și, dacă nu le-a plăcut experiența de 2-3 ori, nu îi mai seduci a 4-a oară.

Și, chiar dacă îi seduci, nu ai unde să le arăți filmul pentru că mai avem doar 16 săli de cinema afară de mall-uri, iar mall-urile dau puțin film românesc și pe alocuri. Iar la asta se adaugă și neimplicarea autorităților în stoparea pirateriei (cum, în Germania, dacă ai downloadat ilegal o melodie, a doua zi ai primit amendă de sute de euro de la Guvern), iar acest fenomen ignorat de decenii întregi a dus la apariția generațiilor de tineri care s-au născut și au crescut în mediul pirateriei permise ca și cum e ceva perfect legal și normal și care au un șoc când află că filmul „nu apare gratis pe net imediat”. „Hăă, ce-ați zis? Că trebuie să plătesc, adică să dau bani ca să văd un film??”.

Următorul tău proiect e „Tatăl mută munții”, povestea unui tată în căutarea trupului fiului său dispărut prin munți. În ce stadiu e filmul, momentan?

Suntem în stadiul de planificări, prospecții, calcule a ce e posibil și ce nu prea. În paralel mai operăm mici ajustări pe scenariu pentru a amplifica experiența emoțională a viitorilor spectatori. Suntem încântați și nerăbdători să îl realizăm și ne imaginăm cum am putea rezolva cât mai multe dintre provocările cu care ne confruntăm pentru ca în final să oferim un film cât mai bun posibil conform valorilor noastre.

Cum ți-ar influența cariera câștigarea unor premii Gopo?

Habar nu am. Probabil m-ar încuraja, mi-ar da un boost de încredere că mai sunt și alții din domeniu care apreciază ce facem și care împărtășesc valori și așteptări similare de la filmul românesc. Probabil aș ciocni câteva pahare de șampanie cu oameni talentați pe care încă nu îi cunosc, mai mult ca sigur aș ciocni pahare de șampanie și cu oamenii talentați cu care am lucrat la acest film și vom râde de amintirile noastre bune și rele din timpul realizării lui. Și poate tineri și viitori regizori vor avea curaj să încerce și ei să facă ce filme doresc ei cu speranța că e posibil ca într-o bună zi munca lor să fie, de asemenea, apreciată. Și mai cred că orice regizor care „supraviețuiește” procesului de obținere a finanțării și pe cel al realizării filmului său își câștigă meritat și dreptul de a face absolut ce film visează să facă.

Topic-uri

daniel sandu interviu gopo un pas în urma serafimilor film romanesc biserică religie credinta
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde