Supremația stilului și eficiența în luptă - Tiberiu Florescu, antrenor de MMA

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
32
Tweet

Nu de puține ori, cei pasionați de artele marțiale, de sporturile de contact, au ajuns la dezbateri despre care stil este mai bun, mai eficient într-o luptă. De fapt, de multe ori s-a ajuns și la confruntări între luptători din diverse stiluri pentru a se afla acest lucru.

O astfel de luptă celebră a fost cea dintre Muhammad Ali (legendarul pugilist) și Antonio Inoki (practicant de lupte libere). S-a terminat la egalitate și se spune despre acea confruntare (care a avut loc în 1976) că ar fi primul meci de MMA din istorie.

Am fost curioși să vedem ce crede un antrenor de MMA despre acest subiect, despre care este cel mai eficient stil de luptă, așa că i-am adresat întrebarea lui Tiberiu Florescu - antrenor principal la Combatant MMA Club.

Sursă foto: Tiberiu Florescu

De-a lungul carierei mele de sportiv și antrenor de sporturi de contact am avut ocazia de multe ori (poate prea multe) să asist sau să fiu implicat în discuții despre supremația unei forme sau alta de artă marțială.

Port admirație unor luptători din diferite ramuri de luptă, prieteni sau nu. Am avut bucuria să mă antrenez de-a lungul timpului cu sportivi proveniți din diverse asemenea sporturi. Eu însumi conținând în pregătirea mea judo, karate kyokushin, kickbox, jiu-jitsu, catch wrestling.

De la început țin să-mi exprim respectul pentru toate artele marțiale, fie ele vechi sau noi, pentru că, datorită acestor stiluri tradiționale, am ajuns astăzi să avem sisteme de luptă eficiente, de aici și respectul meu față de aceste stiluri. Însă lucrurile au evoluat.

Rămâne de neînțeles persistența cu care practicanții de arte marțiale tradiționale încă mai susțin că stilurile în cauză mai sunt eficiente în zilele noastre.

Este ca și cum în prezent, în pregătirea soldaților, s-ar mai predă folosirea praștiei sau tragerea cu arcul.

De-a lungul vremii, luptători din diverse stiluri s-au întâlnit în luptă, iar unele s-au dovedit a fi mai eficiente decât altele. Desigur, luptătorul poate face diferența. În cazul în care se desfășoară o luptă între doi combatanți din stiluri diferite, un stil mai puțin eficient și altul eficient, dacă luptătorul stilului mai ineficient are calități fizice superioare și/sau o perioadă mai îndelungată de pregătire decât a oponentului, este posibil să iasă învingător din confruntare.

Dar să revenim la stiluri și să ne imaginăm că se întâlnesc doi luptători cu aceleași calități fizice, aceeași perioadă de pregătire și același echilibru psihic necesar într-o confruntare. De-a lungul vremii s-a făcut dovada că stilurile care înglobează atât loviturile de braț și de picior, cât și aruncările și lupta la sol, sunt cele mai eficiente în confruntarea cu un adversar.

Ele sunt superioare celor cărora le lipsesc vreunul dintre aceste elemente. Este ca și cum într-un război, una dintre armate are o armă de care inamicul nu știe că există, deci, împotriva căreia nu știe să se apere. Această armă este cea care va hotărî învingătorul. Așa s-a petrecut în istorie, când cineva s-a hotărât să folosească pentru prima dată un ciomag, apoi arcul și săgeata, apoi arma de foc, bomba atomică etc.

Așadar, până să apară MMA, aceste stiluri erau cele mai eficiente (ex: Jiu-Jitsu, Jet Kune Do, Wu Shu etc.), ele însele fiind, de fapt, amestecuri mai mult sau mai puțin fericite de tehnici de lovire, proiectare și luptă la sol. Cel mai celebru fiind Jiu-Jitsu, datorită familiei Gracie, care a dominat primele ediții UFC, învingând fără drept de apel boxeri, kickboxeri, wrestleri, karateka etc.

După șocul inițial, combatanții au înțeles că trebuie să se pregătească pe toate fronturile, că să poată reveni în lupta pentru supremație în artele marțiale. Wrestlerii au început să învețe lovituri și tehnici de Jiu-Jitsu, kickboxerii au început să învețe elemente de wrestling și Jiu-Jitsu. Pentru moment, Jiu-Jitsu părea că nu are nevoie să înglobeze nimic în plus în arsenalul său.

A venit însă epoca galelor Pride, unde Jiu-Jitsu, prin reprezentanții săi cei mai de seamă, tot familia Gracie, au pierdut supremația în mod spectaculos și de atunci au început și ei să învețe tehnici proprii sporturilor cu lovituri.

Astăzi, în lumea MMA, cea care reprezintă treapta cea mai înaltă a confruntării dintre doi luptători fără arme, nu mai există nimeni care să se antreneze într-un singur stil de arte marțiale, iar la acel nivel nu mai îndrăznește nimeni să discute despre supremația unui singur stil. Aceste discuții se mai ivesc doar departe de „cușcă”, de obicei, printre cei care nu au avut ocazia să lupte în competiții de acest gen și încă mai cred cu naivitate că stilul pe care-l practică este cel mai bun.

Desigur, rămâne incontestabilă latura spirituală a artelor marțiale tradiționale, așa numitul stil de viață pe care-l mărturisesc practicanții acestora, însă această este comună tuturor artelor marțiale, chinezești sau japoneze. Mă refer în special la ele, pentru că în această zonă sunt exprimate cel mai vocal, chiar dacă orice sportiv de luptă evoluează odată cu aprofundarea sportului/artei marțiale practicate și capătă maturitatea psihică, emoțională, dacă doriți, spirituală.

Totuși, această cale de viață lăudabilă nu reprezintă garanția evoluției nobile a fiecărui practicant. Să nu uităm că și exponenți ai artelor marțiale tradiționale apucă pe căi greșite. Amintesc numai temutele organizații mafiote chinezești și japoneze, în care artele marțiale sunt la ele acasă.

Cred, totuși, că antrenorul face diferența. Sunt săli de arte marțiale tradiționale în care nu se pomenește nimic despre acest subiect, așa cum sunt săli de box, kickbox sau MMA, în care antrenorii promovează noblețea, impun disciplina, pe scurt, fac educație. Noi, românii avem o vorbă dragă mie: „omul sfințește locul”.

În fine, referitor la „calea spirituală”, aceasta nu este exclusiv legată de vreuna dintre artele marțiale și nici măcar de sporturile de luptă în general. Dar, pentru că nu avem toți același traseu spiritual în viață, da, aceasta poate fi unul dintre ele.

Poate ultimul motiv de promovare la care mă pot gândi, pe care-l au practicanții de arte marțiale depășite din punct de vedere al eficienței în lupta modernă, la care mă voi referi, este cel pecuniar. Adică se promovează stilul pentru a se dezvolta afacerea din punct de vedere economic, pentru că, până la urmă, și acesta este un business. Adevărul este că e tare înspăimântător să te găsești după vreo douăzeci de ani de practică într-o ramură devenită ineficientă, în care mai ești și instructor sau antrenor, și să conștientizezi neajunsurile stilului pe care-l predai.

Respect pentru aceia care recunosc că practică stiluri depăsite, doar din nostalgie, ca o cale spirituală sau ca o formă de sport, de mișcare, pentru sănătate.

Topic-uri

tiberiu florescu mma antrenor mma sala mma combatant jiu-jitsu sport de contact
Arată comentariile

NOIZZ URBAN

Vezi și

Extinde