Tipii ăștia pun poze pe net cu iubitele lor goale și am vrut să aflu de ce

Analia Milcoiu

Ghost Writer
Share
10
Tweet

Când sexul clasic devine banal, multe cupluri invită întreaga planetă în dormitoarele lor.

Am spus-o și o mai spun o dată: tumblr e o mină de aur a parafiliilor, un fel de Facebook al pornografiei amatoare. Acum câteva luni mi-am făcut cont pe rețeaua asta socială și am stat de vorbă cu bărbați care-și închid de bunăvoie penisurile în centuri de castitate, să aflu cum descoperă cineva că ăsta-i scopul lui în viață. Poți citi articolul aici, dacă tocmai te-ai încruntat suspicios.

De data asta am contactat tipi care și-au dedicat întregul blog iubitelor, respectiv soțiilor lor. Goale, bineînțeles. Sunt mii, probabil chiar zeci de mii de pagini de genul „My Hot Wife” sau „GF Exposed”, pe care bărbații le umplu de poze nud cu partenerele lor în ipostaze care mai de care mai incitante: în timpul sexului, crăcănându-se în fața aparatului foto, jucându-se cu vibratoare, flash-uind câte un sân prin spații publice, săpunindu-se la duș etc.

Practica asta nu trebuie confundată cu Revenge Porn, fenomen prezent și în România, despre care poți citi pe larg aici. Acolo nu există consimțământ, iar nudurile sunt publicate și răspândite special ca să umilească persoana fotografiată. În cazul blogurilor despre care vorbim azi, fetele sunt perfect de acord ca partenerii să le pozeze și să se laude pe net cu cuceririle lor, iar în unele cazuri chiar ele vin cu propunerea.

De ce își doresc unii bărbați ca iubitele lor să se dezbrace în fața întregii planete? Cum se simt ele, știind că milioane de ochi se plimbă pofticioși peste formele lor? Pot fi considerate vedete porno? Și, cel mai important, cum le afectează hobby-ul ăsta relația? Hai să aflăm chiar de la „fotografi”:

1) NOIZZ: De cât timp sunteți împreună?

Rusia, 38 ani (soția – 33 ani): Suntem împreună de 11 ani.

SUA, ~40 ani amândoi: De 25 de ani.

Germania, ~40 ani (iubita - ~30): Suntem într-o relație de peste un an.

SUA, 52 ani (soția – 37): Căsătoriți din mai. Cuplați din ianuarie 2017.

Suedia, 42 ani (soția – tot 42): Suntem împreună de 25 de ani.

SUA, ~40 ani amândoi: De 17 ani.

Țară secretă, de dragul anonimatului, 35 ani amândoi: De 14 ani.

Foto: gnwfun.tumblr.com

2) Cui i-a venit ideea să puneți pe net nuduri cu ea?

Rusia: Mie mi-a venit.

SUA: A fost ideea ei.

Germania: Am discutat despre asta și am decis împreună s-o facem.

SUA2: Amândoi ne-am dorit asta.

Suedia: Mie.

SUA3: Ideea mea.

Țară secretă: A fost a mea, sincer să fiu.

3) De ce ai vrut asta?

Rusia: Mă excită gândul că e dorită de alți bărbați.

SUA: Să facem ceva incitant, ceva ce ea nu ar face în mod normal.

Germania: Pentru că e kinky ^^

SUA2: Ea mi-a spus că putem face un Snapchat premium, să strângem bani pentru concediu. N-am crezut că vom reuși. Înainte să ne cunoaștem, ea avea un alt tumblr și un Snapchat premium prin care făcea 15$/lună fără prea mare efort - erau bani de buzunar. Până la urmă, n-am reușit mare lucru cu Snapchat-ul contra-cost, dar like-urile și follow-urile au început să curgă instant.

Suedia: E ca un fetiș pentru mine. Îmi iubesc soția mai mult decât orice și cred că e cea mai frumoasă ființă din lume. Mă excită foarte tare să le-o arăt altor bărbați, știind că e doar a mea.

SUA3: O ador; blogul ăsta-i un mod prin care o urc pe un piedestal. E mult prea superbă ca să nu-i împărtășesc frumusețea cu întreaga lume, presupun. E ca și cum ai picta o capodoperă și ai ține-o în dulap.

Țară secretă: O consider sexy, chiar dacă ea nu-i de acord. Ador să găsesc alți bărbați care o consideră, de asemenea, foarte sexy.

Foto: chocolatetaboo.tumblr.com

4) Ei cum i s-a părut toată treaba asta?

Rusia: Nu-i place în mod special ideea. A zis că pot s-o fac, dacă vreau neapărat.

SUA: Avem o relație deschisă, deci îi place să publicăm poze. Se excită când citește comentariile lăsate de tipi.

SUA2: Adoră ideea că alți bărbați se excită gândindu-se la ea. Și îi place faptul că ei nu o pot avea, doar eu.

SUA3: Cred că-i place. Nu o spune prea des, dar din când în când menționează câte ceva. Cred că o ajută să se simtă sexy. Îmi place să cred că e o situație win-win. Dacă nu s-ar fi simțit în largul ei, nu aș mai fi lansat blogul.

Țară secretă: Îi era teamă să nu fie recunoscută, dar văzând pozele online a ajuns să se simtă mai bine cu privire la corpul ei.

5) Cum te simți știind că o mulțime de bărbați se masturbează la poze cu nevasta/iubita ta?

Germania: Păi, la fel fac și sute de femei la poze cu mine. Se „finger-uiesc” urmărind penisul meu în acțiune ;) Dacă ne simțeam incomod, nu am fi continuat blogul.

SUA2: Nu-mi pasă. Ba chiar cred că tipii ar trebui să plătească ca s-o vadă.

Suedia: Mmm, ador asta. Simt că mă invidiază.

SUA3: Lol... știi tu. În general, presupun că nu prea îmi pasă. Te contactează o groază de tipi care țin morțiș să te anunțe că se masturbează... Nu mă excită chestia asta și nu simt nevoia să aflu. Sunt bărbat, iubesc femeile; se înțelege de la sine.

Țară secretă: Îmi place. Mă face s-o apreciez și mai mult.

Foto: mysexywifemilf.tumblr.com

6) E doar exhibiționism sau vă băgați și la threesome-uri, orgii etc.?

Rusia: Mi-ar plăcea să încercăm sex în trei. Soția vrea și ea, chiar bate apropouri pe tema asta, dar încă îi este teamă.

SUA: Doar threesome-uri.

Germania: Deocamdată, e doar exhibiționism. Doar împărtășim dansul nostru de „făcut copii”. Dar ce ne rezervă viitorul nu știm. Poate vom face mai mult, poate nu.

SUA2: Nu. Suntem dedicați total unul celuilalt.

SUA3: E strict exhibiționism; am încercat în trecut un show live în fața prietenilor (o experiență super, apropo). Dar în afară de asta nu suntem swingeri sau shareri. Asta nu înseamnă că nu s-ar putea întâmpla, dar nu căutăm activ stilul ăsta de viață.

Țară secretă: Am mai încercat s-o conving să adăugăm o persoană extra, dar niciodată nu s-a simțit suficient de confortabil ca să trecem la fapte.

7) Postezi și nuduri cu tine, sau doar cu ea?

Rusia: În multe poze apar și eu.

SUA: Doar cu ea.

SUA2: Apar într-una în care îi fac sex oral, dar nu mi se vede fața.

Suedia: Aș face-o, dar nimeni nu ar fi interesat. Uneori postez clipuri/poze cu mine trăgându-i-o - atât.

SUA3: Sunt câteva poze pe blog cu părți din corpul meu. Dar, în principiu, toate sunt cu ea. Nu sunt genul care să trimită dick pics. Le fac doar la cerere ;)

Țară secretă: În principiu, doar cu ea.

Foto: thoswede.tumblr.com

8) O consideri pe nevasta/iubita ta o vedetă porno?

Rusia: Da, și-mi place ideea.

SUA: Nu... nu asta ne-am propus. Fără poze cu fața. E doar ceva cu care ne condimentăm viața amoroasă.

Germania: Nope. Deloc. Habar n-am cum am strâns toate vizualizările astea pe site și pe Pornhub. N-am idee cum am adunat atâția followeri. Nu sunt sarcastic. Încă suntem uimiți și nu putem pricepe. Dar ni se pare distractiv. Nu ne așteptam să ajungem la 1k de followeri într-un timp atât de scurt.

SUA2: E starleta mea porno preferată. Am făcut multe video-uri împreună.

SUA3: E vedeta mea porno preferată!! Dar nu, nu chiar. Nu-i ca și cum primește bani, lol.

Țară secretă: E, cu siguranță, vedeta mea porno preferată.

9) Cum v-a influențat hobby-ul ăsta relația?

SUA: Ne-a apropiat mult mai mult. Stilul ăsta de viață implică foarte multă încredere reciprocă.

Germania: Într-un sens bun. Pentru că am și început să explorăm mai multe împreună și i-am luat pe followeri cu noi în călătoria noastră.

SUA2: A strâns legătura dintre noi. Noi am avut întotdeauna o energie sexuală genială.

SUA3: Nu a schimbat-o prea mult, sincer... Doar că sunt mai multe camere foto implicate în momentele intime. A și adăugat un pic de entuziasm în combinație. Dar, pe bune, nu s-a schimbat prea mult. Îi făceam poze încă de la începutul relației.

Țară secretă: Chiar cred că ne-a îmbunătățit relația. Ne-a făcut să avansăm dincolo de rutina vieții sexuale standarde.

Foto: wifeishot.tumblr.com

10) Mai știe altcineva de hobby-ul vostru?

Rusia: Bineînțeles că nu :)

SUA: Un cuplu, dar și ei sunt în același lifestyle [n.r. relația deschisă]. Nu știam asta până să stăm de vorbă cu ei într-o noapte. Ei știu și de blogul nostru. De fapt, chiar prin intermediul lui am ajuns să ne cunoaștem.

Germania: Nu știu. Copiii iubitei mele ne-au întrebat, iar noi am fost sinceri. Dar cred că ei au luat-o ca pe o glumă ^_^ Ei sunt singurii din familie care știu. Cât despre prieteni, cel puțin doi dintre ei știu, iar toată lumea e OK cu asta.

SUA2: Nope. Nu din câte știm, în momentul de față.

SUA3: Unii dintre cei mai apropiați prieteni ai noștri au aflat recent. Le place ideea... Și vor să ne vadă blogul. Evident, nu e ceva ce promovăm, pentru că anonimatul îți dă un sentiment de siguranță.

Țară secretă: Doar unul dintre prietenii mei știe despre asta.

Sursa: Noizz.ro

Topic-uri

tipe goale femei goale nuditate cupluri porno amator interviu sex revenge porn nuduri
Arată comentariile

NOIZZ URBAN BY FANTA

Vezi și

Extinde