Un dialog deschis, despre teatru, cu Radu Iacoban

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
35
Tweet

Radu Iacoban scrie, regizează, joacă. Este un om al teatrului, prins strașnic în lumea acestuia, care vine mereu cu ceva nou și merită atenția publicului.

A regizat recent Viața și moartea lui Richard al II-lea la Teatrul Mic, motiv pentru care am vrut să discutăm despre piesă, dar și despre teatrul din România.

A ieșit un dialog sincer, cu o morală simplă - uneori, teatrul poate fi colacul de salvare al țării noastre.

Cum te-ai descrie în cel mai sincer mod posibil?

Muncitor, răbdător și adaptabil.

Care dintre experiențele tale de până acum consideri că te-au format și te-au făcut omul din prezent?

Toate. Adicăși cele bune și cele rele. Îmi imaginez că experiența fiecărui om seamănă cu un bulgăre de zăpadă. Prinzi forma și culoarea formei de relief pe care ai parcurs-o rostogolindu-te.

Un pic de noroi, un pic de verdeață, zăpadă mai moale, mai înghețată. Cam așa e și cu mine.

Experiențele proaste sunt trecute într-un sertar de „așa nu”, dar există, le port cu mine. Alea bune mă elibereazăși mă ajută să merg mai„înalt”, alea proaste mă țin cu corpul și mintea pe pământ.

Scrii, regizezi, joci - cum se îmbină toate în viața ta și la ce ai renunța prima oară și de ce (sau de ce nu)?

Scrisul, regizatul și jucatul sunt privilegii de care încerc să mă bucur cât mai mult. Atunci când aceste privilegii se vor transforma în poveri, voi renunța instant la ele. :)

Viața și moartea lui Richard al II-lea Credite foto: Adi Bulboacă

Care-i piesa pe care ți-a plăcut cel mai mult să o scrii - și de ce:

Ei, cum ar fi să nominalizez eu acum o piesă și să le pun pe celelalte mai jos în clasament? Toate îmi sunt dragi deoarece reprezintă momente importante din viață, căutări pe care le-am făcut la un moment dat, experiențe parcurse cu oameni care îmi sunt sau mi-au devenit foarte, foarte apropiați.

Ei m-au ajutat să transform cuvinte inanimate adunate pe o pagină în spectacole și pentru asta o să le fiu întodeauna recunoscător. E imposibil să îi iau așa pe rând și să îi aranjez într-un un tabel.

E ca și cum ai zice: Uite, ăsta e prietenul meu cel mai bun. În stânga mesei, ăla cu cămașa galbenă, e prietenul cel bun și ăsta care intră acum în camera e prietenul meu bun. Cum ar fi?

Cum vezi tu teatrul românesc din prezent, cu bune și rele?

E exact cum ai spus în întrebare. Teatrul nostru e și cu bune și cu rele. Există suficient public și pentru spectacole bune și pentru alea rele. Atunci când merg la teatru încerc să văd și să mă hrănesc doar cu părțile bune.

E un soi de ipocrizie asumată care mă ajută să fiu mai eficient pe plan creativ. E un furt necesar pentru a dezvolta idei, păreri, conexiuni pentru proiecte viitoare.

Când eram mai mic și prost pierdeam vremea criticând. Și la finalul discuțiilor acide realizam că nu am realizat nimic. De unde trag concluzia că mi-a făcut bine să cresc un pic și să îmi domolesc demonii.

Ce ți-ar plăcea să se schimbe la teatrul românesc, dar la public?

Orice spectacol își atrage într-un timp relativ scurt propriul public. Așa cum spuneam și în răspunsul anterior, spectatorul cu nevoie de hăhăială nu va alege să vadă un spectacol cu pretenții și invers.

Atunci când mă uit pe oferta de teatru existent în România, îmi dau seama că meniul teatrelor reflectă mersul lucrurilor din societatea de azi. E variat, dar nu are nicio noimă. Încotro duce treaba asta? Habar nu am.

Ce știu eu pentru mine e că îmi doresc un public atent, cu umor și inteligent și fac tot posibilul, prin spectacolele pe care le realizez, să îi conving să vină la teatru.

Dacă ar fi să facem un scurt portret al celui care termină UNATC și reușește în meseria asta - ce crezi că-i trebuie (ce are nevoie) să nu rămână prins în anonimat?

Să muncească de îi sar capacele și să aibă noroc. Talent se presupune că are, pentru că altfel nu ar fi fost admis/-ă în facultate.

Viața și moartea lui Richard al II-lea Credite foto: Adi Bulboacă

Cum te motivezi constant să faci lucruri sau ce te motivează să nu stagnezi?

Nu mă motivez. Mi-am stabilit un ritm alert și încerc să mățin de el. Am mai spus-o și în alte interviuri că atunci când stai, dezvolți păreri. Și aspectul ăsta nu prea ajută într-un mediu în care practica e cea care contează.

Ai regizat recent „Viața și moartea lui Richard al II-lea” - ce ți-a plăcut cel mai mult la povestea asta?

Când am citit prima oară piesa, prin clasa a X-a, nu m-am dumirit de ce un rege renunță așa ușor la coroană și regat.

Am rămas cu nedumerirea asta foarte mulți ani dar, datorită unui context fericit - adică posibilitatea oferită de directorul Gelu Colceag de a monta spectacolul - am reușit să îmi răspund la întrebare.

Poveștile lui Shakespeare - toate - sunt fermecătoare și fascinante. Ele conțin toate elementele de bază ale unor povești bine scrise - răsturnări spectaculoase de situație, pesonaje consistente, limbaj variat și expresiv, arc de poveste.

În cazul acestui spectacol, împreună cu scenograful Tudor Prodan, cu o echipă de actori și tehnicieni profesioniști și dedicați, am avut condițiile perfecte și liniștea necesară realizării unui spectacol greu, dar tare frumos.

Am reușit să ne apropiem de situațiile extrem de ofertante pe care textul le propune și am încercat mereu să găsim calea cea mai logică pentru o mai bunăînțelegere a situațiilor dramatice.

De ce să mergem să vedem această piesă?

Motive pentru a vedea acest spectacol:

Ionuț Vișan, Tudor Aaron Istodor, Vlad Logigan, Cristi Iacob, Alexandru Voicu, Lucian Iftime, Gabriela Iacob, Cezar Grumăzescu, Andrei Seușan, Tudor Prodan, Bogdan Gheorghiu.

Aceasta este echipa minunată cu care am am avut șansa să lucrez. Ei sunt argumentul pentru a veni la acest spectacol.

Viața și moartea lui Richard al II-lea Credite foto: Adi Bulboacă

Dar despre „Constelații” - ce-mi poți spune?

Pot spune multe, dar la teatru e pe văzutelea nu pe spuselea. De aceea îi invit pe oameni să vină să vadă spectacolul. :)

La fel cum s-a întamplat când am lucrat la spectacolul „O Intervenție” m-am înconjurat de energia specială care există în Teatrul Act și, împreună cu Ana Ularu, Tudor Prodan și Bogdan Gheorghiu, am încercat să realizăm un spectacol puternic, exploziv și vibrant.

La Teatrul Act, dacă repeți serios și găsești pârghiile de comunicare sincere ale poveștii, contextul, felul în care sunt poziționați spectatorii, apropierea față de ei și intimitatea pe care acesta o conferă, pot ajuta enorm spectacolul.

Ne-am folosit de aceste arme, am fost ajutați de o echipă foarte fainăși, cred eu, ne-a ieșit un spectacol foarte, foarte special.

Textul e foarte provocator și total atipic pentru piața din România, iar situațiile dramatice au multă„carne” pentru actori și, în mod evident, pentru spectatori.

Crezi că România din prezent poate fi vreun pic salvată de teatru, de ce?

Pentru un popor care se crede mereu pe marginea prăpastiei și care găsește motive de nemulțumire din aproape orice, teatrul cred că poate însemna, măcar pentru un scurt timp, un colac de salvare.

Fac parte din categoria acelor oameni care susțin că, pentru a merge mai departe și pentru a te dezvolta, ai nevoie de iluzie și e foarte frumos când acest miraj se întamplă unor oameni care aleg să vină la teatru.

Nu știu dacă spectatorii de teatru se salvează atunci când vizionează un spectacol, dar cred că realizând constant acest exercițiu, se pierd în convenția pe care spectacolul o oferă - sunt conectați la o dimensiune diferită față de circul mediatic oferit de televiziuni sau de realitatea uneori prea frustă a străzii.

Sursa: Noizz.ro

Topic-uri

teatru dialog radu iacoban regizor teatrul mic deschis
Arată comentariile

NOIZZ URBAN BY FANTA

Vezi și

Extinde