Vârful Omu, primul munte din România asigurat

Share
Tweet
Traseele către vârf vor fi asigurate

Vârful Omu, considerat cel mai înalt punct locuit permanent din România, va fi asigurat de Omniasig Vienna Insurance Group, în colaborare cu Salvamont Râșnov și Asociația Turistică pentru Natură Oxigen.

Se pare că, 90% dintre români recomandă drumețiile spre Vârful Omu, doar 30% dintre aceștia au vizitat acest obiectiv. Din aceștia, peste 46% consideră ascensiunea grea și periculoasă. În același timp, 78% recunosc faptul că muntele ar deveni un loc mai sigur prin remarcarea periodică a traseelor și montarea unor panouri informative.

Proiectul de asigurare se va derula până la finalul lunii septembrie a acestui an, în trei etape:

Etapa 1. Refacerea marcajelor pe segmentul Bușteni – Pichetul Roșu în luna iulie

Etapa 2. Asigurarea traseului Pichetul Roșu – Cabana Mălăiești în august;

Etapa 3. Amenajarea platoului turistic Vârful Omu (altitudine de 2.505 m) în septembrie.

Reabilitarea realizată deja în cadrul primei etape a constat în îndepărtarea arborilor căzuți pe traseu, vopsirea marcajelor și înlocuirea săgeților indicatoare deteriorate.

Cea de a doua acțiune, a cărei implementare va dura circa o săptămână, constă în re-asigurarea traseului Pichetul Roșu – Cabana Mălăiești cu scări de lemn, montarea de lanțuri și scări de asigurare pe porțiunile dificile, prin înlocuirea de podețe și prin instalarea de panouri informative. În momentul de față aceste elemente, care ar trebui să asigure o drumeție fără incidente, fie lipsesc, fie sunt avariate, amenințând efectiv viața turiștilor care tranzitează zona.

Etapa 1 de pe Vf. Omu

Proiectul vine în sprijinul tuturor celor care vor atinge acest obiectiv turistic, oferind  tuturor celor pasionați de munte și de natură ocazia să se bucure de beneficiile drumețiilor în siguranță.

Trasee spre Omu

În funcție de traseul ales, drumeția până la Vârful Omu poate dura între 6 și 12 ore. Traseul Bușteni – Pichetul Roșu – Tache Ionescu – Cabana Mălăiești – Vârful Omu este unul dintre cele mai impresionante din Bucegi, are aproximativ 15 kilometri, iar parcurgerea lui durează aproximativ 10 ore. Segmentele de traseu ce vor fi asigurate de Omniasig sunt vizitate anual de peste 4.000 de persoane, iar la Cabana Mălăiești ajung, pe diferite porțiuni ale traseului, peste 5.000 de oameni.

Traseul are un grad ridicat de dificultate, iar deteriorarea semnalisticii îngreunează ascensiunea, făcându-l mai puțin sigur. Parcurgerea sa este interzisă pe timpul iernii, indiferent de starea marcajelor. Turiștilor le este recomandată parcurgerea traseelor marcate exclusiv în compania unor ghizi profesioniști, tocmai din cauză că anumite marcaje sunt în acest moment incomplete și mai greu de urmărit.

Intemperiile creează probleme

Principalele cauze ale lipsei sau uzurii marcajelor sunt intemperiile care le deteriorează constant, furtul stâlpilor indicatori și al panourilor informative, precum și tăierile de copaci marcați. Cea mai dificilă parte a traseului, de la Cabana Mălăiești la Vârful Omu, este și cea cu cele mai puține marcaje.

În anul 2016, salvamontiştii din întreaga țară au fost solicitaţi să intervină la 5.887 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate un număr de 6.692 de persoane. Dintre aceste acţiuni, un număr de 2.197 de intervenţii au avut loc pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 3.690 de acţiuni fiind înregistrate în zona alpină.

În 2016, intervenţiile pe timp de vară le-au depăşit net numeric pe cele de pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, acest lucru datorându-se revigorării turismului montan pedestru de vară și a apariţiei şi dezvoltării de noi activităţi montane care devin din ce în ce mai populare şi reuşesc să adune sute de participanţi la start.

Arată comentariile