Pagini de citit: Jurnalul unui om dezamăgit. Povestea aventurilor unui suflet

Share
34
Tweet

Se poate spune că “Jurnalul unui om dezamăgit” este fişa de activitate detaliată a unei inimi, a unui suflet. CV-ul sufletului îl poate realiza fiecare lector al "Jurnalului unui om dezamagit", roman scris de W.N.P Barbellion.

Fiecare când spune că vrea să cunoască un om se referă de fapt la intenţia de a-i cunoaşte trăirile, uneori bine ascunse. În foarte multe cazuri nici după o viaţă traită alături de cineva nu putem ajunge întotdeauna să-i cunoaştem cele mai secrete gânduri şi trăiri. Aşă că odată cu această carte se oferă oportunitatea de a cunoaşte toate detaliile unui suflet, cu toate trăirile sale.

Dezamăgirea vieții interioare

"Dacă mă uit la viața mea exterioară, vizibilă, văd doar o serie de evenimente obișnuite, fade și perfect comune.

Dar dacă mă analizez pe mine, viața mea interioară, descopăr că sunt în același timp incomparabil mai rău și incomparabil mai bun decât par. Sunt în același timp Cristos și Diavolul - sau, cum mi-a spus odata sora mea, un copil, un ințelept și un diavol, toți în aceeași persoana. Așa cum nimeni nu-mi cunoaște crimele, nimeni nu-mi cunoaste nici faptele bune" (citat din Jurnal)

Ceea ce se reuşeste cu "Jurnalul unui om dezamagit" este să se aducă în prim-plan dualitatea omului. Cele două personalităti ale sale. Cea exterioară, numită şi socială, pe care fiecare dintre noi o afişăm în public. Şi cea interioară, pe care în foarte multe cazuri nu ajungem să o impărtaşim nimănui. Aşa ca ea rămâne mereu necunoscută. Dezamăgirea se naşte poate şi din această neputință de a valorifica față interioară a personajului principal.

Aceste este şi motivul pentru care Barbeillion ţine un jurnal. Vrea ca după dispariţia sa, lumea să-l afle aşa cum era în realitate. Iar realitatea sa era personalitatea interioară.

Nu vrea să mai fie catalogat un tânar amabil şi politicos, vrea ca lumea să ştie că era egoist fără margine, dezgustat de tot şi lipsit de speranţă asupra viitorului său.

Notările zilnice ale unui om

“Jurnalul unui om dezamăgit” al lui W.N.P Barbellion este o lucrare care prezintă, aşa cum se observă din titlul, jurnalul unui om obişnuit. Un personaj care nu este celebru cu nimic, însă un om care vrea să obţină gloria. Astfel spus, jurnalul acesta poate fi scris de oricare străin care trece pe lângă noi pe stradă, care stă în faţa noastră în metrou sau care stă la masa alăturată a unui restaurant.

"Fii îngăduitor bunule cititor. În fiecare dintre noi există trei oameni și sunt sigur că în aceste pagini se va găsi ceva din omul așa cum se cunoaște pe el însuși și, poate, o idee din omul așa cum îl cunoaste Creatorul. Permiteți-mi, ca unui scamator care se teme ca figurile din spectacol nu se vor vedea dacă nu le scoate în evidență, să menționez, cu palaria în mâna, că știu că sunt un ticalos și încă mai sper (în ciuda bolii) că sunt un entuziast".

De ce scrie jurnalul

Motivul pentru care jurnalul prinde viaţă este faptul că personajul se îmbolnăveşte grav şi simte că nu mai poate obţine gloria sau măcar viaţa pe care şi-o dorea. Aşa că speră la măcar puţină glorie postumă.

Asta e ideea de start, pe parcursul cărţii autorul vrea să obţină altceva. Vrea că viaţa sa interioară să fie cunoscută celorlalţi. Nu vrea ca numele lui să fie asociat doar cu numele omului exterior, ci şi cu trăirile sale interioare.

"N-au decât să mă atace toate puterile lumii și ale Diavolului, tot voi câștiga în cele din urma - deși se prea poate ca victoria să n-o văd decât eu".

Şi de aici începe o aventură fără acţiune propriu-zisă. Toate acţiunile exterioare sunt analizate şi prezentate prin prisma sinelui său.

Moartea părinţilor, iubirile sale, prietenii, munca, scrisul în jurnal, societatea - în final chiar naşterea copilului său şi propria moarte sunt prezente din punctul de vedere al omului interior.

Aceasă carte este o aventură uneori liniştită şi alteori agonizantă a vieţii unui suflet.

Dualitatea

O altă trăsătură a cărţii este dualitatea, oscilaţia între trăiri. Astăzi poate iubi lumea, mâine o poate detesta. La prima vedere ar părea ipocrizie, şi chiar o carte fără conţinut care se contrazice mereu. Dar nu este aşa, daca staţi să vă gândiţi chiar şi persoana la care ţineţi foarte mult v-a enervat măcar o dată şi atunci aţi urât-o sincer măcar pentru câteva secunde. Tocmai aici e nota de “farmec”, W.N.P Barbellion are curajul de a-şi scrie aceste gânduri negre şi de a le analiza. Şi face asta pentru că vrea să fie sincer.

Jurnalul unui om dezamagit

Puţin despre autor

W.N.P Barbellion este pseudonimul lui Bruce Frederick Cummings (1889 - 1919), un tânar englez pasionat de ştiinţele naturale care la 26 de ani, după ce a respins examenul medical pentru recrutare află că suferă de boala neurologică scleroza în plăci, boala cu deznodământ fatal.

Iniţialele W, N şi P au fost alese tocmai pentru că reprezintă trei dintre cei mai mizerabili oameni din istorie în acel moment "Wilhelm", "Nero" şi "Pilat”. Prima apariţie a lucrării a avut loc în 1919 şi a influenţat literatura interbelică şi pe cea de după război.

Naturalismul, introspecţia care a ajuns şi la Emil Cioran a avut în “Jurnalul unui om dezamăgit” un punct de plecare.

O carte de citate

"Dintodeauna am avut o singură ambitie, să devin un mare naturalist".

"Ştiu că am progresat mult mai mult decât alţii si sper sa mai progresez înca, dar de ce aş fi îngamfat?... Ce scurtă ne e viaţa şi câtă muncă onorabilă e de făcut".

"Viaţa interioara atât de intensă pe care o duc, făcându-mi griji pentru sănătate, citind (mereu citind), reflectând, observând, simțind, iubind și urând - fără vreo supapa pentru aburul în exces, înghesuit și limitat din toate părțile, fără niciun fel de prieteni sau influență, chiar fără cunostinte în afara colegii din ziaristică (pe care-i disprețuiesc) - toate acestea mă vor transforma în creatura cea mai stânjenită, arogantă, siripoasă și stângace din lume".

"Aptitudinele mele sunt prea dispersate ca să ajunga vreodată la excelență".

"Singuratatea e bună pentru suflet. După o oră de singurătate, mă simt la fel de măreț și imperial ca Marc Aureliu".

"Niciodată nu-mi face plăcere să merg la culcare. Pentru mine, fiecare zi se incheie cu o mică nefericire. (...) Schimbând plăcerele vii ale zilei pe întunecimea somnului și a uitării"

"Încerc să-mi găsesc o filozofie de viață practică - ceva prin care să pot accepta dezamagirea cu seninătate".

"N-au decât să mă atace toate puterile lumii și ale Diavolului, tot voi câstiga în cele din urmă - deși se prea poate ca victoria să n-o vad decât eu".

"La început, când suntem foarte tineri, Moartea ne trezește curiozitatea, cum s-a intamplat la începuturi cu Cain. (...) Ne străduim să descoperim ce este Moartea aceasta, sa comparăm două lucruri, ideea persoanei în viață și ideea omului mort. În cele din urmă moare cineva pe care-l cunoaștem bine - și atunci avem primul șoc (...) Pe măsură ce se scurg anii, ne obișnuim cu doamna cu coasa, și moartea unei cunostințe nu mai trezește decât un pic de bârfă".

"Ce mă supăra e că ceilalți - gloata fără minte și fără inima, cum spune Schopenhauer - tot mai mă văd ca pe unul de-ai lor... ".

"Când eram tânăr - foarte tânăr - scopul meu era să dărâm toate piedicile, să nu admit nicio întârziere și să ajung fără șovăieli sau obstacole la un succes imediat".

"Nimeni nu înțelege fără să fi simțit pe propria piele faptul că o creatură excesiv de introspectivă cum sunt eu este cum nu se poate mai nefericită când nu are altceva de făcut decât să se consume singur".

"Egoismul mă face emotiv și, prin urmare, atât de bizar, de stâgaci și de orgolios, încât nu știu să fac conversație - și vai de celălalt".

"Fii îngăduitor bunule cititor. În fiecare dintre noi există trei oameni și sunt sigur că în aceste pagini se va găsi ceva din omul așa cum se cunoaște pe el înusuși și, poate, o idee din omul asa cum il cunoaste Creatorul. Permiteti-mi, ca unui scamator care se teme ca figurile din spectacol nu se vor vedea daca nu le scoate in evidenta, sa mentionez, cu palaria in mana, ca stiu ca sunt un ticalos si inca mai sper (in ciuda bolii) ca sunt un entuziast".

"Poate că până la urma cel mai greu de văzut sunt lucrurile cele mai evidente".

"Nu moartea e deprimantă, ci riscurile cumplite ale vieții".

"Bernard Shaw spunea: Obține ce îți place sau ai să ajungi să-ți placă ce obții".

"E greu să nu fii cineva, chiar și în moarte".

"Suntem atât de egoști cu toții, încât o suferința sau o greutate - daca e destul de grava - ne flateaza simtul propriei importante. Simțim că, lovindu-ne, calamitatea ne-a ridicat deasupra semenilor noștri. Nu ne place să fim ignorați nici măcar de un accident de tren. Omul suferind e întotdeauna fericit".

"Odată Cupidon și Moartea s-au întâlnit la un han și au făcut schimb de săgeți, și de atunci tinerii mor și bătrânii se îndrăgostesc".

"... cred că în sfârșit am acceptat cu adevarat idee morții".

"Trec peste fiecare zi cu cea mai mare greutate. Trebuie să mă lupt cu fiecare minut. Fiecare oră e o cucerire"

"După ce am trăit pe planeta aceasta vreme de 24 de ani, pot spune cu oarecare siguranță că sunt îndreptățit să-mi exprim o opinie despre ea. Așadar, declar prin prezenta că găsesc cum nu se poate mai interesant locul în care trăiesc, mă mișc și acționez, dominat de o trăsătură de proporții monstruoase mai presus decât oricare alta - misterul care le înconjoară pe toate! Totul e atât de uluitor, propria-mi existență e incredibilă! Nimic nu se dezvăluie de la sine. Nimeni nu vorbește. E ca o plimbare printr-un bal mascat ... Eu însumi sunt un mister pentru mine. Cât este de minunat și de înspăimântător să te simți pe tine, proprietatea cea mai profundă și mai substanțială, ca pe un mister, ceva de neînțeles. Mă privesc în oglindă și râd de mine. În unele zile sunt la fel de străin și de necunoscut ca un pterodactil. Găsesc un oarecare umor ironic în faptul că sunt aici, cu un amestec de trăsături perfect arbitrar, când nu am cerut să ma aflu aici și nu mi-am ales trăsăturile. Pare o glumă dură la adresa demnității ființei umane ... În mod sigur, fizicul meu bizar trebuie să fie o glumă"

"Aș vre să fiu îndrăgostit permanent și fără scăpare. Vreau un bouleversment".

"Dupa o zi petrecuta printre semenii mei, seara sunt agitat si iritat. Nu mai pot suporta tovarasia oamenilor. Oamenii imi intind corzile la maximum."

"E greu când te îndrăgostești de o fata care nu-ți place".

"Imi doresc cu aprindere să cunosc oameni în carne și oase, am în minte mardăre de gânduri pe care sunt nerabdător să le descarc. Dar oamenii îmi sunt la fel de străini ca țările străine și trăiesc într-o izolare celesta".

"Dar încerc să-mi îngădui plăcerea de a mă descrie așa cum sunt acum, cu sinceritate, căutând măcar puțină simpatie postumă".

"Îmi piere speranța că voi găsi o femeie pe care s-o iubesc".

"Uneori mărturisirea fără ocoloșuri în acest jurnal îmi alină sufletul și-l întărește. Destăinuirea secretelor îmi dă un fel de falsă tărie de caracter; sunt sigur astfel că într-o zi cineva va ști".

"Trebuie să porți în tine haosul ca sa poți da naștere unei stele ce dansează".

"Dar în sfârșit mă cunosc așa cum sunt - și nu mă plac câtuși de puțin".

"Cât aș vrea să am curajul moral să-mi joc propriul rol in viață - să ies pe scenă și să fiu eu însumi, fără teatrul ăsta neserios - atunci jurnalul asta ar fi complet inutil"

"Întotdeauna primul meu impuls e să-i cred pe oameni mai amabili, mai inteligenți, mai cinstiți si mai prietenoși decât sunt".

"Singurele mele probleme sunt aroganța colosală și nemulțumirea colosală, trăsături exercebate".

"Loialitatea omului față de sine însuși este cea mai încăpățânată pornire imaginibilă".

Testul fericirii

"Adevăratul test al fericirii este să știi ce zi a săptamanii este. Omul nefericit o știe și în somn. Dacă ești la fel de vesel și rumen în obraji și lunea, și sâmbăta, și la micul dejun, și la cină, atunci - ei bine, atunci ești un soț ideal".

"Dacă am putea tăia ciclurile astea rutiniere și monotone ... Cât de obositor pare. Ce irosire este moartea unui bătrân și câtă muncă fără rost îl așteaptă pe nou-născut".

"Sunt un neserios incurabil și mă simt intotdeauna ca un tanar iresponsabil, fără rădăcini și fără rost, printre adulți pompoși."

"Ca să spun adevărul, cred că sunt îndrăgostit de ea; dar în acelasi timp sunt teribil de îndrăgostit de mine însumi. Una din parți trebuie să cedeze".

"De multe ori s-au săvârșit crime serioase la adăpostul secretului inimii mele și singura diferență dintre mine și criminalul obișnuit este că el are curajul și siguranța necesară, iar eu nu".

"Dacă mă uit la viața mea exterioară, vizibilă, văd doar o serie de evenimente obișnuite, fade si perfect comune. Dar dacă mă analizez pe mine, viața mea interioară, descopăr că sunt în același timp incomparabil mai rău și incomparabil mai bun decât par. Sunt în același timp Cristos și Diavolul - sau, cum mi-a spus odată sora mea, un copil, un înțelept și un diavol, toți în aceeași persoană. Așa cum nimeni nu-mi cunoaște crimele, nimeni nu-mi cunoaște nici faptele bune".

"Sunt sătul până-n gat de mine și de miorlăielele mele nevrotice, așa că intenționez să încep o viață nouă și să dau dracului jurnalul. Vreau să-l zdrobesc, să-l sfâșii în bucăți. Cititori comozi și ipocriți! nu ma prindeți voi. Știu că tot ce spuneți e adevarat înainte s-o spuneți și cunosc de pe acum toate criticile pe care mi le veți arunca. Așa că vă rog să nu vă deranjați. Nu ma puteți lumina cu privere la mine însumi. Știu. Mă dezgust pe mine însumi - și pe voi, iar în ce vă privește, vă puteți duce dracului cu tot cu jurnalul".

"La mine tăcerea înseamnă fericire".

"Trebuie să țineți minte sa in paginile astea imi las frau liber la galop; in viata ma tin din scurt, sunt aproape alt om"

"Moartea poate este o pedeapsă pentru dorințele mele nereușite. Voiam totul, așa că nu primesc nimic".

"Vă e milă de mine, nu? Sunt singur, n-am niciun ban, sunt paralizat și de-abia am 28 de ani. Dar pocnesc din degete drept sub nasul vostru și, cu egală aroganță, mi-e mie milă de voi. Mi-e milă de norocul vostru neîntrerupt și de pacea statută a minții voastre. Prefer furtuna mea. Eu sunt pe moarte, dar voi sunteti deja cadavre. N-ați trăit niciodată cu adevarat. Corpul vostru nu a fopst niciodată trezit la viață sub lovituri de bici ale dorinței deznădăjduite de a iubi, de a ști, de a face, de a reuși. N-am ce invidia la voi, cei absorbiți de grijile mărunte ale unei existențe ordinare".

"N-am decât douiazece și opt de ani, dar în anii aceștia puțini am comprimat o viață destul de lungă: am iubit și m-am căsătorit și am o familie, am plâns și m-am bucurat, am luptat și am învins, iar când va veni ceasul voi fi murit".

Sursa: Noizz.ro

Topic-uri

recomandare carte carte cronica de carte jurnalul unui om dezamagit dezamagit
Arată comentariile

NOIZZ URBAN BY FANTA

Extinde