Bucureștiul rămâne fără marijuana de Sărbători și va avea parte de un Crăciun cu mai puține zâmbete

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
153
Tweet
Sursă foto: Alex Person // Unsplash

Poliția Română tocmai și-a anunțat fanii de pe Facebook că a tăiat macaroana iubitorilor de marijuana din București.

Ei se laudă că au destructurat cea mai mare rețea care producea şi vindea canabis în București.

DIICOT a dispus, joi, reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Georgică Daniel Mustocea, Alexandru Lazăr şi Ionel Octavian Mustocea, pentru trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu, se arată într-un comunicat de presă.

Nouă percheziţii domiciliare simultane au avut loc în judeţul Dâmboviţa. În urma acestora au fost descoperite trei culturi indoor de cannabis, în diverse stadii de maturitate, în greutate totală de aproximativ 278 de kilograme, sisteme complete de întreţinere a culturii indoor de canabis, aproximativ patru kilograme de cannabis (inflorescenţă, masa vegetala vrac), sisteme complete de preparare şi ambalare a produselor canabice (vidare, presare, uscare), 7.800 de lei susceptibili a proveni din traficul de droguri, 7 telefoane mobile, cartele sim şi un cântar electronic de mare precizie.

Aparent, gruparea care alimenta Bucureștiul ar fi investit sute de mii de euro, cumpărând imobile şi terenuri, în mediul rural din judeţul Dâmboviţa, unde au înfiinţat culturile indoor de canabis, dotate cu cele mai performate sisteme de întreţinere şi stimulare a creşterii şi producţiei.

DIICOT mai transmite că în ultimii trei ani, această reţea a produs şi distribuit în Capitală şi în judeţele limitrofe peste două tone de marijuana. Ceea ce ne duce la concluzia că de Sărbători va fi o criză de iarbă pe piața din București sau poate chiar va lipsi cu desăvârșire.

Oricum, un lucru e sigur, Bucureștiul va avea parte de un Crăciun cu mai puține zâmbete.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile