Canadienii iubesc atât de mult iarba, încât a fost sold out în prima zi de legalizare

Analia Milcoiu

Ghost Writer
Share
31
Tweet
Pass that joint

Momentul în care iarba a devenit legală în Canada a fost întâmpinat cu foarte mare bucurie de cetățeni - mai exact, ganja a fost sold out prin magazine, încă din prima zi.

Canada este a doua țară din lume (după Uruguay) care a legalizat marijuana - ai voie să cumperi, să fumezi, să cultivi și să te plimbi prin țară cu ganja la tine, dar să nu depășești 30 de grame. Lol.

Entuziasmul cetățenilor a fost unul evident, iar în provincii precum Newfoundland și Labrador, în data de 17 octombrie, la miezul nopții, retailerii de canabis au rămas fără planta verde, în doar 24 de ore de când a devenit legală.

Happy man

"Din punctul meu de vedere, nu sunt deloc vești bune. Am rămas fără iarbă la 4:20, dacă-ți vine să crezi. Sunt puțin șocat că am rămas sold out atât de repede și foarte supărat că nu am acest produs pentru toată lumea", a spus retailer-ul Thomas Clarke pentru CBC News.

Se așteaptă ca peste 5 milioane de canadieni să cumpere drogul până la final de 2018, iar asta înseamnă undeva la 15% din populație.

Vânzările vor genera un profit anul de 1.1 miliarde de dolari, iar asta va reduce taxele pentru guvern cu peste 400 milioane de dolari. O combinație destul de bună pentru economia unei țări, nu zici?

În provincia Winnipeg, spre exemplu, retailer-ul Gary Symons a spus că a primit 100 de comenzi în primele 5 minute de la deschiderea shop-ului și a vândut, în prima oră, iarbă în valoare de 50.000 de dolari - a doua zi dimineață erau sold out.

Cozi cozi cozi

În Canada există și un sistem în care iarba îți poate fi livrată la ușă, așa că Delta 9, un serviciu care se ocupă de treaba asta, a avut întârzieri de câteva ore, din cauza cererii foarte mari.

În Quebec, în prima zi de legalizare, în magazine au fost date 12.500 de comenzi, iar 30.000 de comenzi au fost făcute online.

La nivel de țară, există câteva probleme tehnice în ceea ce privește producătorii de ganja și distribuitorii, dar lucrurile se vor regla treptat.

În altă ordine de idei, Poliția din Toronto a lansat o campanie foarte fun despre această nouă lege, după cum poți vedea și tu mai jos:

Ce frumos și civilizat se întâmplă lucrurile și cât de deschiși la minte sunt oamenii. Nu cred că putem să sperăm la o țară ca-n Canada, dar poate, în câțiva ani, iarba va fi decriminalizată și la noi. Tu ce crezi?

Deco chic

Citește și:

Ce se va întâmpla cu posesorii prinși cu iarbă, odată cu legalizarea marijuanei în Canada

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile