Ce crede pisica ta despre tine

Share
46
Tweet
Foto: shutterstock.com

Se comportă de parcă te urăște, te privește de sus și îți întoarce fundul când o chemi. Ce naiba o fi în capul ei? Studiile astea te vor surprinde, cu siguranță.

Jurnalul științific „Behavioural Processes” ne spune că toată atitudinea asta e doar un rol pe care pisicile îl joacă. De fapt, savanții de la universitățile Oregon și Monmouth (SUA) au descoperitfelinele pun mai mult preț pe stăpân decât pe mâncare.

Foto: pixabay.com

Timp de câteva ore, 50 de pisici au fost private de contact uman, mâncare, jucării și orice fel de miros. Ulterior, au fost expuse la toți cei 4 stimuli deodată, iar 50% dintre pisici au fugit direct la oameni. 37% i-au ignorat complet și s-au îndreptat către mâncare, iar restul nici nu mai contează.

Practic, studiul ăsta dovedește că pisicile SUNT atrase de oameni într-o măsură destul de mare și că ajung să le ducă dorul după ce petrec ore întregi în singurătate. E o veste bună, dar ce cred despre noi, concret? Cum ne percep?

Aici ne răspunde John Bradshaw de la Universitatea din Bristol, expert în comportamentul pisicilor. Făcând comparație între atitudinea câinilor și a pisicilor față de oameni, tipul a descoperit că felinele ne consideră de-ai lor: „Sigur știu că suntem mai mari decât ele, dar nu par să-și fi adaptat comportamentul social prea mult. Faptul că își ridică cozile, se freacă de picioarele noastre, stau pe lângă noi și ne mângâie e fix ce-și fac pisicile una alteia”.

OK, dar cățeii nu se comportă la fel? Ei ne văd diferit, sau cum? Bradshaw ne asigură că da: „Câinii ne percep ca fiind diferiți de ei înșiși – imediat cum văd un om, își schimbă comportamentul. Felul în care un câine se joacă cu un om e complet diferit de felul în care se joacă cu un alt câine”.

Deci nu suntem chiar niște sclavi în ochii pisicilor. Ne consideră mai importanți decât mâncarea (în general) și, mai mult decât atât, ne tratează ca pe egali. La ce părere bună au despre ele însele, e mare lucru!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile