Ce e seenofobia și cum te tratezi de ea

Share
179
Tweet
Sursă foto: videotutorial.ro

Chiar și înainte ca viețile noastre să fie profund schimbate de apariția canalelor de social media, exista această afecțiune numită scopofobia - o boală de anxietate caracterizată prin frica irațională ca alți oameni să se uite atent sau să se holbeze la tine. Cu alte cuvinte, era o frică patologică de a atrage atenția spre sine.

Aceasta apărea în urma unei traume. De exemplu, persoana respectivă ar fi putut fi victima unei umilințe publice în copilărie.

Acum, de când cu toate aplicațiile de chat care au funcția seen, a apărut o nouă fobie: seenofobia. Această e oarecum similară cu scopofobia, pentru că tinzi să dezvolți o stare de anxietate atunci când vezi că persoana cu care te conversezi a dat cu seen, dar nu-ți răspunde. E ca și când s-ar uita la tine fără să-ți zică nimic. Mintea ta începe să compună tot felul de scenarii pentru a găsi motive care ar putea explica reacția întârziată. Rezultă tot un fel de paranoia / anxietate.

Nu trebuie să fii psihiatru ca să-ți dai seama că această fobie ne afectează pe toți într-o mai mică sau mai mare măsură. Întrebarea pentru un psihiatru ar fi cum ne tratăm de această afecțiune, ca să nu atingem un grad de paranoia și anxietate și nervozitate care să ne strice prieteniile. Deci, cum? Probabil prin terapie... dar poți încerca și aceste măsuri mai puțin ortodoxe:

- Șterge-ți toate aplicațiile de chat și comunică doar prin sms-uri, oricum nu costă nimic;

- Înscrie-te la un curs de Yoga, am înțeles că ajută să la starea de zen;

- Încearcă să gândești rațional și să înțelegi că pot exista și motive întemeiate pentru care persoana cu care comunici să dea cu seen, dar să nu răspundă - știu că lucrurile nu funcționează așa, dar nu strică să o las aici, în bold!, cine știe...

- Insistă până când ți se răspunde... sau până când ți se dă block. Măcar vei ști o treabă.

- Sună persoana cu care comunici pe chat, care ți-a dat seen, și întreab-o: „De ce nu-mi răspunzi pe chat?” O să pari un pic psihopat, dar adevărul e că probabil chiar ești... un pic.

Dacă ai dat cu seen la articolul ăsta și nu ai lăsat niciun comentariu / like / share... îți meriți soarta de de a ți se da cu seen și de a suferi de seenofobie.

Glumesc! Sau poate nu...

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile