CEDO a deliberat: „Avortul nu este crimă”

Bianca Bârsan

Street Style
Share
10
Tweet
Și femeile au drepturi.

În sfârșit, o veste bună.

Dacă în România anului 2018 minoritățile LGBT+ sunt la un pas de a-și pierde drepturile (drepturi aproape inexistente, dacă stăm să ne gândim) și femeia e împinsă la cratiță de susținătorii „familiei tradiționale”, iată că în Uniunea Europeană, ea încă este respectată.

Săptămâna trecută, într-o adunare a Curții Europene a Drepturilor Omului, forul a deliberat că, stupoare, avortul nu este o crimă, contribuind astfel la eliminarea stigmei împotriva femeilor care au ales să facă avort, dar și împotriva doctorilor care performează astfel de operații sau oferă tratament medicamentos în acest sens.

Totul a pornit de la activistul german pro-viață Klaus Günter Annen, care a fost dat în judecată de 4 medici, în urma afirmațiilor sale conform cărora aceștia ar fi niște criminali și că avorturile facilitate de ei ar reprezenta „crime cu circumstanțe agravante“. Ei, asta-i bună.

Mai mult, Annen a comparat procedurile de avort cu - sper că stai jos pentru asta - Holocaustul. Da, dreptul unei femei la propria-i viață s-a dus dracu, prieteni; la fel și dreptul medicilor de a profesa în domeniul ales - știi, ăla care salvează viețile altora, printre care ne-am putea număra oricare dintre noi. Dar nu e de mirare, dacă ne gândim că omul hărțuia femeile de ani de zile, umilindu-le și forțându-le să primească flyerele lui anti-avort, în fața clinicilor specializate.

Femei luptând pentru drepturile femeilor, 2018

După cum era și previzibil, CEDO a catalogat afirmațiile bărbatului ca fiind extrem de îngrijorătoare, deși conștienți de faptul că cenzura este în antiteză cu dreptul fiecăruia la liberă exprimare, agumentând că o astfel de cenzură este, totuși, în favoarea democrației - acest stâlp al modernității pe care îl tot luăm în brațe cu fiecare ocazie și de care am vrea să ne bucurăm mereu în concodranță cu propriile doleanțe, nu și ale altora.

Revenind, în cele din urmă, CEDO a decis că o astfel de declarație, conform căreia avortul reprezintă o crimă deosebit de gravă și medicii sunt niște criminali, este inadmisibilă în cadrul unei uniunii progresiste și liberale.

Pe scurt, avortul nu este o crimă, iar incitarea la ură direcționată fie împotriva femeilor, fie împotriva doctorilor acestora, este inadmisibilă și condamnabilă. Să sperăm că în curând aceste afirmații denigratoare să fie și sancționate conform prejudiciilor pe care le cauzează, și nu doar la nivel european.

Hai, că ușor-ușor ieșim și noi din negura Evului Mediu. Ce zici, Olivia Steer, reușim?

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile